FEMEIA ȘI MAREA

ana 5

Eu spun că femeia şi marea sunt gemene;
şi una şi alta
pot să-ţi alunece ori să-ţi vuiască prin vene
şi să te întunece.
Femeia ca şi marea
te pot ademeni şi duce în ispite
şi una şi alta
au fructe oprite.
Oare pe malul mării nu te odihneşti
ca pe braţul iubitei atunci când oboseşti?

ana1
Uneori,femeia şi marea-s
senine
până la linişti aproape depline;
Alteori,amândouă
devin învolburate,înnourate,
până aproape de moarte.
Şi cum se aseamănă o ploaie pe mare
cu o femeie
ce-şi piaptănă părul fuioare.
Iar valurile mării când erup
sunt sâni de femeie
ce dau aproape să iasă din trup.

ana3
Când liniştea -aproape să cadă în mare-
te-apasă tăcută
e ca şi cum ai sta langă
o femeie întunecată
şi mută.
Oare, Soarele,când iese din mare
nu seaman cu râsul superb
al fetei fecioare?
Iar Luna cand poartă deasupra mării cununa de stele
aduce leit
cu fata din visuri rebele ?

ana4
În fiorduri când marea se culcă împăcată
e ca şi femeia
în braţele iubitului culcată.
Amurgul,când pune cearceaful cel roşu pe mare,
un soare nud începe ritualul
de împreunare.
Şi după dăruire în voluptate dulce
marea,
ca şi femeia ,se roagă ,
apoi se-ntinde- la căpătâi cu malul -să se culce.
Când,ucigaşă,marea îngroapă corabii
nu-i ca şi femeia ce-ţi trece prin trup
o mie de săbii ?
Când marea albastră se-ntinde la Soare
să se usuce
E ca şi femeia ce-ndeamnă ,în taină,
a o seduce.
Furtuna când face să urle o mare nebună
E ca şi femeia când poate să fie
furtună.

ana
Când valurile,către ţărm abia se târăsc îngheţate
Seamănă leit cu femeia iubită
pe patul de moarte.
Când marea,cu grijă işi poartă din valuri în valuri
vaporul
E ca şi femeia ce-şi leagănă-n braţe
odorul.
Şi vara, Când marea adună noroade la ea
E ca şi când femeia iubită te-ar trăda.
Când râul sărută intrarea în mare
E ca şi cum ţi-ai săruta iubita pe picioare.
Când valul din mare adulmecă trupul femeii-fecioare,
Eu însumi în val m-aş preface
şi m-aş vărsa
în mare.

ana2
Pe mare, când vapoarele se pierd în larg,
E ca despărţirea femeii de omul ei drag.
Când te-mpresoară marea şi dă să te-nghită
Nu-i însăşi femeia făcută ispită ?
Lăptoasele neguri pe mare stăpâne
aduc cu tristeţea femeii bătrâne.
Când marea o-nfaşă în noapte o smoală vâscoasă
E ca şi femeia când pleacă
departe de casă.
Când marea aduce vapoare şi oameni acasă
E ca o femeie aproape mireasă.
Eu spun că femeia şi marea sunt gemene;
şi una şi alta pot zdrobi
o stâncă sau o inimă
chiar dacă ar fi
de cremene. (Teofil Mândruțiu-Femeia și Marea)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s