Să știm să privim în urmă…

a1234

“Suflaţi colbul de pe cronici şi faceţi să renască virtuţile bătrânilor de atunci, în sufletul tinerimii de azi. (A. Vlăhuţă)

6-03-06
Am rămas surprinsă când am întâlnit odată, acum câţiva ani, un bărbat de 86 de ani care m-a rugat să-l ascult. Am ascultat istorii de viaţă curată cu amintiri despre tinereţi parcă ireale, am constatat că viteza prin care se propagă toate în lumea asta este atât de mare încât nu e de mirare că uităm secunda trecută, uităm de ce am venit pe pământ şi ne dăm sănătatea pe nimic.
-La şcoală ne învăţau cum să urcăm într-un autobuz, cine trebuie să cedeze locurile, cine iese pe o uşă când se adună mai mulţi la ieşire.
– Eu nu am îndrăznit niciodată să-i spun tu, mamei mele sau tatălui meu, nu am fumat niciodată în primul rând pentru că nu-l minţeam pe tata care mă întreba câteodată dacă m-am apucat de dobitocia fumului de ţigară.
– Băutura era odată o simplă degustare a muncii celor care făceau o zeamă de struguri sau de ţuică, nu se făceau excese prea mari, sau când se făceau se ştia parcă simţul măsurii. Foarte mulţi consumau alcoolul ca pe un medicament, pe care ştiau să-l dozeze.
– Pădurea era curată, potecile erau fără gunoaie, aerul era îmbălsămat de cetina bradului, chiar când se furau lemne din pădure se gândeau ce să mai lase să nu se vadă lipsa şi unii mai aveau chiar credinţa că pădurea aduce ploaia sănătoasă, acea ploaie de amiază din zilele calde de vară, ploaie care era o trimitere divină.
– Mâncarea care o făcea mama acasă era parcă de post, dar bună şi după o zi de muncă o creastă de slănină cu ceapă nu mai făcea ca astăzi colesterol. Nici din zmeura de pădure, sau fructele din livada noastră, chiar din prăjiturile pline de miere şi zahăr n-am auzit pe careva să aibă diabet.
– Munceam de dimineaţa până seara, era frumos să vezi că zilnic ceva rămâne făcut de mâna ta. Puţini erau graşi, dar cred că aceia nu lucrau. Vara când plecam în concediu la serviciu sau în familie te întreba lumea cât te-ai îngrăşat. Azi se laudă că au slăbit în concediu.
– Boli erau dar se zicea că dacă-i trecut de 60 de ani un om, dacă nu simte un junghi când se trezeşte, atunci îl cântă popa. Dacă mergeam în concediu, apoi mergeam să-mi caut de sănătate la staţiune, făceam ceva băi de reumatism, mai beam apă minerală, fără alcool şi mă simţeam foarte bine.
– Nu m-am enervat niciodată, am ştiut că nu voi moşteni pământul, cei răi vor plăti pentru faptele lor cu sănătate în primul rând. Apropo, tu ştii că la sate, dacă plecai de acasă îţi rămânea uşa deschisă, iar la uşă puneai mătura doar ca să o vadă cel ce intră în curte, ca să nu mai piardă vremea urcând în curte până la uşă. Nu se gândea nimeni să te fure, Doamne fereşte!
– Şi mi-am grijit de mama şi de tata până la ultima lor suflare, mama a trăit numai 80 de ani, iar tata a dus-o până la 90 de ani. Cred că a atins anii ăştia şi pentru că se zicea că a avut o drăguţă în sat, sau poate pentru că nu a fumat de loc în viaţa lui.
Am aflat zilele trecute că Badea Ion a murit la 92 de ani şi în ultima zi a întrebat de mine.(după Gânduri Răsleţe-Constantin Rusu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s