DICȚIONARUL ÎNȚELEPCIUNII…DIOGENE

aa

Banul e nervul afacerilor.
Gloria e hrana prostiei.
Nu-ţi voi cere să-mi dai ce poţi să-mi iei, îţi voi cere să nu-mi iei ce nu poţi să-mi dai!
Dintre toate fiarele sălbatice, cea mai primejdioasă este bârfitorul, iar printre cele domestice e linguşitorul.
A la Diogene…
“De ce cerşeşti de la o statuie?”
“Ca să mă obişnuiesc cu refuzurile.”
Unul îl înjură.Diogene tace. Altul îl întreabă:
“De ce nu-l înjuri şi tu?”
“L-am înjurat destul neînjurându-l.”
. Unuia care îi cere să-l accepte ca discipol
:“Bine. Ţine peştele ăsta şi hai după mine.”
Ofuscat, omul aruncă peştele şi pleacă.
Când se reîntâlnesc mai târziu, Diogene râde şi zice:
“Un biet peşte ne-a-mpuţit prietenia.”
Unuia care îşi dispreţuia tatăl::
“Ce penibil: să-l dispreţuieşti tocmai pe cel căruia îi datorezi
faptul că poţi fi atât de mândru de tine.”

aa3

Pildele aspre ale filozofului
Avea un dispret in mod special pentru barbatii efeminati. A refuzat sa ii raspunda unuia pana cand nu i-a clarificat daca este intr-adevar un barbat sau o femeie, datorita numeroaselor podoabe ce le purta.
Altuia i-a spus urmatorul lucru „Nu iti este rusine ca tu ai planuri mai rele pentru tine, decat cele pe care le-a avut natura? Pentru ca ea te-a facut un barbat, iar tu esti determinat sa fii o femeie!”.
Mai gasea ciudat faptul ca barbatii se intrec in lupte, dar nu in virtuti sau ca muzicienii potrivesc corzile lirei, dar uita sa faca acelasi lucru cu propriul suflet.
Si-a declarat dezamagirea fata de umanitate pentru ca „In cursul vietii mi s-a dat sa vad marinari, medici, filozofi si am gandit ca omul este cel mai inteligent dintre animale, dar dupa ce mi-am aruncat ochii asupra interpretilor de vise si asupra prezicatorilor si celor ce ii asculta atunci am gandit ca nu exista animal mai nesabuit ca omul!”.

Capcanele inventive ale lui Diogene
Laertius ne mai spune ca intr-o zi a inceput sa le predice oamenilor de virtuti, dar era ignorat asa ca a inceput in schimb sa fluiere. Gestul lui a starnit curiozitate printre trecatori care au inceput sa se adune in jurul lui Diogene.
Imediat ce acest lucru s-a intamplat a inceput sa ii apostrofeze pentru ca s-ar aduna entuziasmati pentru prostii, dar sunt lenesi si indiferenti fata de lucrurile bune.
Inca una din incuietorile lui a fost sa cheme la el barbatii, iar cand se apropiau ii izgonea cu toiagul spunand „Am strigat dupa barbati, nu dupa canalii!”. Insa, cand a fost intrebat daca a vazut vreodata barbati virtuosi „Barbati? Nicaieri, dar am vazut baieti buni in Lacedaemon”, referindu-se la spartani.
Umbla in miezul zilei cu o lumanare spre consternarea oamenilor din jur, iar atunci cand era intrebat de ce face acest lucru, Diogene zicea ca era in cautarea unui om cinstit.
Desi acestea pot parea excentricitati la prima vedere, sunt in fapt exercitii filozofice, mereu existand in spatele lor o simbolistica ingenioasa.
Au trecut peste doua milenii de cand legendarul filozof contraria cetatenii atenieni nu numai prin abordarea benevola a unui mod de viata auster, ci si prin critica sa taioasa legata de neajunsurile conventiilor si normelor impuse de societate.
Totusi, intamplarile si anecdotele ce i-au supravietuit isi gasesc relevanta intr-o lume dominata in mare de aceleasi metehne.
Cele mai multe detalii legate de viata lui Diogene le cunoastem de la un biograf omonim, care se presupune ca a trait candva in secolul III i.e.n.
Chiar daca lucrarea lui Diogene Laertius „Vietile si opiniile filozofilor eminenti” este criticata de invatatii moderni pentru accentul pus pe anumite aspecte triviale si nu pe amanuntirea conceptelor si a ideilor pronuntate de filozofii greci, ramane totusi o scriere de interes.
Izgonirea din Sinope
Cunoastem despre Diogene ca s-a nascut in 404 i.e.n la Sinope, o colonie a Miletului care se afla pe tarmul sudic al Marii Negre. Iese din anonimat cand este implicat intr-un scandal, alaturi de tatal sau, zaraful Tresius, legat de zdobirea unui numar de monede.
Motivatia din spatele acestui act, dupa cum aminteste Laertius, ar fi fost interpretarea gresita a spuselor oracolului din Delphi sau al celui din Delos, in functie de marturie.
Abia dupa ce a fost alungat din Sinope, Diogene si-ar fi dat seama ca de fapt oracolul nu s-a referit la distrugerea monedelor in sine, ci la obiceiuri, cuvantul folosit de acesta pentru denumirea celor doi termeni fiind acelasi („nomisma”). Inarmat cu aceasta noua revelatie, se indreapta spre Atena, hotarat si sigur de noua lui menire in viata, adica cea a discreditarii oricarui fel de randuiala.
Fuga sclavului Manes
Indata ajuns in acest oras, Manes, sclavul care il insotise in tot acest drum, decide sa-si ia soarta in propriile maini si il paraseste pe Diogene. Intr-o maniera ironica, ce ii va deveni caracteristica, le raspunde celor care il indemnau sa nu il lase sa scape nepedepsit ca „Daca Manes poate trai fara Diogene si Diogene poate trai fara Manes”.
In gratiile lui Antistene
Incepe la scurt timp sa il haituiasca pe Antistene, atras pe de o parte de stilul sau de viata auster si pe cealalta, de ideile sale referitoare la o viata traita in virtute. Diogene a incercat de nenumarate ori sa il convinga sa il accepte ca discipol, dar filozoful l-a refuzat de fiecare data.
Exasperat in urma insistentelor, Antistene isi iese din fire si il ameninta cu toiagul sau, dar acesta il pune sub cap si ii spune „Loveste, pentru ca nu vei gasi niciun toiag atat de puternic incat sa ma indeparteze atata timp cat vei vorbi”.
In urma acestei patanii, spune Laertius, Antistene il ia ucenic pe Diogene, care devine la randul lui o figura marcanta, dezvoltand ideile mentorului sau.
Numele lui este legat astfel invariabil si de scoala cinica, fiind considerat unul din fondatorii acestui curent filozofic, alaturi de sus-numitul Antistene.
Invataturi urmarite cu rigoare
Chiar daca nu toti erau de acord cu observatiile sale, Diogene a fost totusi apreciat in timpul vietii datorita consecventei cu care isi urma propriile concepte. El vedea intr-un trai simplu cheia catre o viata implinita. Traia pe strazi si in saracie, cersind celor din jur.
Renega orice datina, cutuma sau sistem de valori, fiind considerate artificiale datorita cadrului societal.
El sesiza aici si principalul motiv al suferintei lumesti, datorita importantei acordate unor concepte plasmuite de colectivitate, care nu au nicio relevanta in lumea naturala. Desconsidera din aceste motive bogatia sau faima si privea cu admiratie autosuficienta, austeritatea si lipsa rusinii.
Porecla lui Diogene
Ceea ce el sustinea nu a fost privit mereu cu ochi buni si nu scapa fara a fi ocarat. Pana si numele de cinic se crede ca ar deriva de la o insulta pe care Diogene o primea des. Cuvantul „kynikos” in traducere „cainesc” era folosit in referire la comportamentul lui Diogene, fiind poreclit si „Kynos” sau „Cainele”.
Ca raspuns, el insusi si-a asumat acest nume, considerandu-l unul demn. In vizunea sa, cainii trebuie apreciati pentru felul in care isi duc viata, fiind mai aproape de propria lor natura decat omul schimonosit de valorile nefiresti ale unei societati corupte.
Diogene mai observase ca acestia cunosc instinctiv cine le este dusman sau nu si faceau cunoscut acest lucru printr-un simplu latrat. Nimic din inselatoria si miselia oamenilor nu vedea la caini. Din aceasta cauza obisnuia sa spuna ca in timp ce alti caini isi musca inamicii, el isi musca prietenii pentru a-i salva.
Santinela a vietii morale
Desi alege sa se rupa de conventiile comunitatii, asta nu a insemnat ca el s-a retras din aceasta, ba dimpotriva. Traia in continuare printre oameni servind rolul unui paznic vigilent, in incercarea de a remedia neajunsurile morale ale acestora si pentru a critica derapajele societatii.
Ca urmare, pentru un cinic ca Diogene sarcasmul devine o arma cu un tais foarte ascutit. A reusit in acest mod sa il umileasca public pe mult mai celebrul Platon.

O relatie incordata
Dupa ce fusese laudat pentru definitia data omului de acesta, caracterizandu-l ca un animal biped fara pene, Diogene ii raspunde smulgand penele unui cocos si alergand cu el in Academie strigand „Acesta este omul lui Platon!”.
De altfel, intre cei doi filozofi a existat o relatie tensionata, Diogene profitand de orice situatie pentru a-l discredita pe Platon. Il critica pentru ca obisnuia sa vorbeasca prea mult si pentru mandria sa exagerata.
Cand a fost invitat in casa acestuia, Diogene ii zdupaie covoarele spunand „Asa calc in picioare mandria goala a lui Platon!”. Cand intr-o alta ocazie Platon l-a numit caine, Diogene riposteaza „Fara indoiala, caci m-am intors la cei care m-au vandut.”
Diogene nu tinea cont in niciun fel de statura si influenta celor pe care ii admonesta. Cand Perdiccas, unul din generalii lui Alexandru cel Mare, l-a amenintat ca il va omori daca nu va veni la el asa cum ii poruncise, Diogene i-a raspuns ca „Asta nu e nimic ciudat, pentru ca asta ar putea sa o faca si un scorpion sau un paianjen. Ar trebui sa ma ameninti ca, daca as sta deoparte, tu ai fi foarte fericit!”.

In zile in care nu antagoniza persoanele influente ale timpurilor sale, surprindea oamenii de rand. Cand a fost primit de un om cu stare in casa lui, i s-a spus sa nu scuipe pe jos, la care, Diogene, dupa ce s-a strambat un pic il scuipa pe om in fata, zicand ca nu a putut gasi un loc mai bun.
Odata vede fiul unei prostituate cum arunca cu pietre in lume, iar el il avertizeaza „Sa ai grija, sa nu cumva sa iti lovesti tatal!”.
Cu o alta ocazie vede un arcas care tot rata tinta asa ca Diogene merge si se aseaza langa ea strigand in acelasi timp catre arcas ca „Acum o sa fiu in afara pericolului!”.
Un drumet fara odihna
Ii era in obicei sa calatoreasca si pe cand se indrepta dinspre Sparta spre Atena i-a raspuns unui trecator curios ca merge dinspre odaile barbatilor catre cele ale femeilor.
Tot in timpul unei calatorii are nesansa ca vasul in care se indrepta spre Aegina sa ii fie capturat de pirati. Desi urma sa fie vandut ca sclav, atunci cand este interogat in legatura cu lucrurile pe care le stie sa le faca le-a spus celor ce il tineau prizonier ca el cunoaste cum sa guverneze oamenii.
Anii in sclavie
Este cumparat in Corint de Xeniades, in prealabil Diogene aratand spre el si spunand „Vindeti-ma acelui om, pentru ca are nevoie de un stapan!”. Prietenii au incercat sa il rascumpere, dar acesta a refuzat pentru ca el nu se considera sclav, deoarece „Leii niciodata nu devin sclavii celor ce ii tin, ci din contra, cei care ii tin devin sclavii lor.”
Urmatorii ani ii va petrece in Corint educandu-i pe cei doi fii ai lui Xeniades. Din ce aminteste Laertius, aici s-ar fi petrecut intalnirea lui Diogene cu Alexandru cel Mare, existand mai multe variante ale acesteia.

aa2
Diogene alaturi de Cuceritorul Lumii
Cand Alexandru Macedon s-ar fi vazut cu acesta, l-ar fi intrebat daca nu ii este teama de el. Diogene la randul lui il intreaba daca este bun sau rau. Cum raspunsul lui Alexandru a fost ca el este bun, filozoful ii zice „Cui atunci ii este frica de cei buni?”.
O alta relatare spune ca cei doi se intalnisera tot in Corint, numai ca Alexandru, din marinimia sa, i-ar fi spus ca ii va indeplini orice doleanta. Acesta ii spune ca ar vrea sa se dea din lumina soarelui, pentru ca il umbreste.
Nu ar fi prima oara cand Diogene se intalneste cu un mare conducator, fiind adus si in fata lui Filip al II-lea, tatal lui Alexandru, dupa Batalia de la Cheronea din 338.
Acesta il interogheaza, cerand sa ii spuna cine este. Diogene ii raspunde ca este un spion, dar un spion al lacomiei sale. Surprins de indrazneala aceastei replici si admirand curajul lui Diogene, Filip ii da drumul.
Ultima suflare
In acest fel si-a trait filozoful grec viata, fiind stapanit de o sinceritate abraziva.
Multe alte relatari sunt legate de felul in care a murit. Se spune ca acesta si-ar fi petrecut restul anilor in casa lui Xeniades, iar cand s-a stins in 323 i.e.n. el ar fi fost ingropat de acesta.
Altele spun ca ar fi fost eliberat de Xeniades si ar fi trait in Corint pana la moartea sa. Locuitorii l-ar fi ingropat si pentru a-i cinsti memoria au pus aproape de mormantul sau o sculptura a unui caine.
Mai sunt unele care spun ca a murit tinandu-si respiratia, desi putin probabil, in ciuda caracterului sau.
Chiar daca aproape tot ce ne-a mai ramas legat de el au ramas in forma acestor pilde nu avem cum sa negam impactul pe care Diogene l-a avut asupra contemporanilor sai, dovada fiind tocmai multitudinea acestora.
Studentii sai, cel mai celebru fiind Crates, a continuat traditia lui Diogene, iar curentul filozofic pe care el l-a marcat in asa masura a format un cadru pentru dezvoltarea unei alte scoli fundamentale, stoicismul.

Diogene cinicul era supranumit şi Câinele înstelat, deoarece dormea într-un butoi, ca un câine, dar mintea-i era înstelată de înţelepciune.(George Budoi)
(Diogene: Lectiile filozofului cersetor-Istoria culturii si civilizatiei)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s