UNEORI E BINE SĂ CREZI BĂRBAȚII.

af
In timp am descoperit că e mai ușor să înveți să rezolvi ecuații diferențiale, decât să ai răbdare să găsești un om care să îți spună adevărul.. E mai ușor să ții minte Legile lui Murphy, decât să îți păstrezi legăturile bazate pe sinceritate.
Am ajuns “țintuită” la pat de o răceală rebelă acum în “mijlocul iernii”, și doar cățelul meu Athos prin lătratul lui convingător îmi mai aduce aminte că afară oamenii se bucură de fiecare clipă de sănătate…
Numai vecinul meu, care are „șapte vieți în pieptu-i de aramă”se încumetă să-mi treacă pragul demonstrându-mi că nu se teme de virușii..târzii.
Bineînțeles că după ce mi-a dat de știre în termenii săi proprii și personali “de ce răcește cineva!!” , a ținut morțiș să-mi povestească peripețiile prin care a trecut..(ca să nu bage de seamă nevasta-sa – o doamnă foarte suspicioasă).

ah
“ Vineri am plecat mai repede de la slujbă cu gândul să-mi cumpăr de la raionul de îmbrăcăminte din I.Mall o cravată care să mi se asorteze cu noul costum primit in dar de la scumpa mea soție. In drum spre ieșire prin apropierea unui raion de parfumerie..Upss, șeful meu.! Ca să dispar cât mai repede din câmpul lui vizual, m-am strecurat într-un grup de doamne care formau un cerc în jurul unei vânzătoare. Aceasta recomanda un parfum nou “…Dream”, a cărui mireasmă exotică avea un efect frapant.
-Nu vreți să încercați domnule? și mi-a tamponat zâmbind reverul hainei…
Cu mi-a disparut șefu…dispar și eu din cercul doamnelor. In autobuz, mai mulți pasageri au început să adulmece vizibil, iar după ce au localizat de la cine pornea parfumul m-au privit cu uimire și reproș, ca și când atunci aș fi aterizat dupa o mică aventură interzisă cu o damă super parfumată !!!
M-a trecut un fior.Ei drăcie..amu ce zice nevasta-mea? In lunga noastră căsnicie, niciodată nu am venit acasă emanând a parfum de femeie..!!!

am
Mi-am dat seama imediat că povestea cu raionul de parfumerie și cu ocolul meu silit de apariția șefului avea să pară inventată..având în vedere că nevasta-mea e o tipă super suspicioasă…Am coborât cu trei stații inainte sperând ..să mai atenuez din miros…
Când am ajuns pe strada noastră mi-am scos haina și am scuturat-o puternic, dar mirosul se ținea scai…Am intrat în primul magazin .. am cumpărat…ceapă, apoi mi-am frecat vîrtos reverul hainei..Mirosul de ceapă îmi ardea ochii atât de rău și am constatat cu spaimă că acum numai miroseam..puțeam de-a dreptul…
Peste asta , numai bine apare vecina de vis-a vis :
-Ce s-a intâmplat? Dai apă la șoareci?A murit cineva , sau cei cu tine?
-A nu..am călcat strâmb…poate de durere..!!!(curioasă femeie..)
-A ce miroși?..Doamne ce miroși a parfum ieftin…!!
M-au trecut fiorii mi-am dat seama că mirosul ăsta are asupra femeilor efectul pânzei roșii asupra taurului.. Și nu e destul..în poartă a aparut nevasta-mea…!!
Imi întindea buzele, dar m-am cocoșat repede și mi-am desfacut pantofii..
-Doar să-mi pun repede o altă haină după ce am lucrat toată ziua în boarfele astea..!!!

as

Dar..nu și nu..Batman vine spre mine, m-a încolacit și m-a sărutat.Secundele au devenit ani…O clipă a stat și m-a privit ciudat.I-am evitat privirea..Se vedea de la o poștă că o papă limbuța să spună ceva..dar a renunțat…!!!
Ne-am așezat la masă și am mâncat în tăcere..Haina mea continua…să duhnească..
Trebuia să fac eforturi ca să înghit
-M-ai dezamăgit…Să fii căsătorită cu tine este și rămâne o suferință..!!!
M-am făcut mic –pitic..

ax
-Niciodată nu ai altceva în minte decât mâncarea…Mă duc și sacrific o mică avere pentru un parfum nou..Dream..și mă învălui intr-un nor scump din mireasma asta de miroase toată casa..și tu..nici vorbă să-ți dai seama…Doar parfumul de mazăre uscată..din farfurie îl..simți…!!!
…Și am încălecat pe-o șa…Dragii mei vecini și vecine…am promis..că-l trădez..pe Nelu –Cotobelul..dar asta numai în ideea că UNEORI E BINE SĂ-I CREZI PE BĂRBAȚI..!!!(Lia Neamț)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s