Curiozităţi despre…Paulo Coelho

ba3

Norii sunt râuri care cunosc deja marea.(Paulo Coelho)
Celebritate mondială, Paulo Coelho se mişcă, între emisiunile de televiziune şi călătoriile pentru promovarea cărţilor sale, cu nonşalanţa şi supleţea unei feline. Fără a face paşi greşiţi sau valuri. Chipul îi este senin, fără duritate, captivant şi uşor de vândut. Pentru piaţa editorială, scriitorul brazilian este un chilipir formidabil. Textele lui au fost publicate în toată lumea, editate în 56 de limbi şi vândute în zeci de milioane de exemplare. În Franţa, unde succesul său este uluitor, el a fost distins cu titlul Legiunii de Onoare, care se adaugă la panoplia de lauri culeşi din toată lumea.
Coelho este, totodată, şi un as al marketingului, ştiind să-şi creeze imagine. Dar această imagine camuflează atent, de ochii cititorului, traiectoria unui om neliniştit, dezechilibrat, ba chiar straniu.

ba4
Paulo Coelho s-a născut la 24 august 1947 în Rio de Janeiro, Brazilia. Este fiul lui Pedro, inginer, şi al Lygiei, casnică. La şapte ani a intrat la şcoala iezuită San Ignacio din Rio de Janeiro. A câştigat primul său premiu literar într-un concurs şcolar de poezie, iar sora lui, Sonia, şi aminteşte cum şi ea a câştigat un premiu pentru eseu prezentând o lucrare pe care Paulo o aruncase în coşul de hârtii.
În mare, povestea lui este cea a unei căutări care începe în adolescenţă. Tânărul Paulo era, pe vremea aceea, indisciplinat, revoltat, fugar, ca mulţi tineri de vârsta lui. Tatăl său, un om autoritar, nu l-a putut suporta aşa. Urmând obiceiul burghez al epocii, el l-a internat pe fiul său într-o clinică de psihiatrie, în trei rânduri, timp de doi ani (1965-1967). Toată această perioadă, spune Coelho astăzi, nu l-a tulburat, ci i-a servit ca sursă de inspiraţie pentru „Veronica se hotărăşte să moară“.
În 1970 a renunţat la studii pentru a călători în America de Sud, Africa de Nord, Mexic şi Europa. Întors în Brazilia după doi ani de călătorii, Coelho începea o carieră de succes ca scriitor de texte pentru cântece.
Câţiva ani mai târziu, Coelho regăseşte izolarea. A fost închis pentru o scurtă perioadă de timp în 1974, când în Brazilia guverna dictatura militară El este arestat pentru răspândirea de manifeste subversive. Când a fost închis a doua oară, Coelho s-a temut foarte mult: nefiind înregistrat de către militari la intrarea în închisoare, el a crezut că va fi eliminat şi apoi dat dispărut. Totuşi, el a fost eliberat după câteva zile. Îl regăsim după aceea ca jurnalist, apoi ca ataşat de presă la o casă de discuri, impresar al unor cântăreţi de muzică romantică. Prima sa carte îi apărea la vârsta de 38 de ani.
În 1977, el lasă totul, mânat de voinţa irezistibilă de a deveni scriitor. Pleacă la Londra, scrie câteva texte, pe care le uită într-un bar, unde îşi plângea dorul de ţară şi se reîntoarce în Brazilia alături de un prieten, care îl relansează în lumea muzicii. Împreună cu complicele său, Raul Seixas, prieten vechi, Paulo Coelho începe să compună versuri pentru unele dintre cele mai cunoscute melodii rock din Brazilia. Seixas era departe de orice interes pentru show-business, fiind un înrăit consumator de droguri. A murit de supradoză. Amândoi se îmbrăcau hippie, având păr lung, barbă şi acelaşi model de ochelari. Ca două sosii. Coelho a consumat LSD, marijuana, experimentând, rând pe rând, budismul şi ezoterismul, care l-a condus în 1982 să publice „Arhivele infernului“, un text rămas anonim. În 1985, revine cu „Manual de vampirism“ pe care s-a grăbit să-l retragă din circulaţie câţiva ani mai târziu, nefiind deloc mândru de el.
Către patruzeci de ani, Coelho era un hippie întârziat, stingher în materialismul anilor 80, fără vreo perspectivă profesională. Având o sclipire, s-a hotărât să plece singur, pe jos, şi să facă un pelerinaj la Sfântul Iacob de Compostella. S-a reîntors preschimbat în… mag! La întoarcerea în Brazilia, el a anunţat deschis descoperirea vocaţiei sale şi intrarea sa în ordinul spaniol RAM (Regnus Agnus Mundi). Rockerul afişează acum aere medievale, cu capă şi spadă. El consideră că are putere asupra obiectelor şi spiritelor. În Brazilia, Coelho se prezintă ca un guru. Presa, căreia el îi ştia slăbiciunile, îl prezintă ca având puterea de a stârni vântul doar prin forţa spiritului. Locuieşte într-un mic apartament din Copacabana, având în spate o terasă înconjurată de clădiri înalte, cu multe ferestre. Am avut ocazia să-l întâlnesc în acea perioadă. „Darul de a stârni vânturile nu prea trebuie împărtăşit – l-am provocat eu – căci dacă l-aţi împărţi cu vecinii, aţi putea risca să provocaţi un uragan!“. Coehlo a zâmbit fără să zică nimic, apoi, întorcându-se către prietena care mă însoţea, i-a cerut să privească fix o plantă, în timp ce şi el se concentra asupra ei. Faza, intensă, a durat cam cinci minute, fără ca nici măcar o frunză să se mişte. Deodată, o petardă a bubuit în curte şi s-au auzit strigăte. Vecinii, mai puţin mistici, sărbătoreau golul unui meci de fotbal. „Această explozie, golul sunt semne“ – comentă Coelho enigmatic. La vremea aceea, el lansa „Jurnalul unui mag“, folosind fantasmele braziliene despre castele, vrăjitori şi basme. Astfel s-a lansat cariera sa. Însă lucrarea ce a urmat, „Alchimistul“, este cea care l-a propulsat mondial. Această carte a fost vândută până astăzi în milioane de exemplare, deschizându-i lui Coelho calea către succes, asigurându-i şi vânzările următoarelor cărţi. „Alchimistul“ nu este nimic altceva decât un text slab, prezentând un melanj de mărturii preluate din diferite tradiţii. Gândită de-a gata, uşor de asimilat. În Franţa, cartea a ajuns în standurile librăriilor înaintea „Jurnalului unui mag“, rebotezat „Pelerin la Compostella“, ştergând astfel orice urmă a elucubraţiilor lui Coelho cu privire la puterile sale excepţionale. Şiret, autorul a ştiut să se adapteze. El nu ar fi avut atât succes dacă ar fi făcut, aşa cum a făcut în Brazilia, declaraţii ca aceasta, la lansarea din 1988: „Maestrul meu locuieşte în Olanda. Comunic foarte uşor cu el pe calea astrală. Săptămâna aceasta m-am gândit să intru în contact cu el, dar e atâta risipă de energie… Trebuie să mă concentrez douăzeci de minute, fără a mai pomeni de celelalte pregătiri ale ritualului. Fără să mă mai gândesc, asta m-a făcut leneş şi, în cele din urmă, am rezolvat problema singur. Îmi imaginez care este obiectivul acestei chestii: că ne putem descurca şi fără hm… intermediar.“ Odată cu creşterea reputaţiei sale internaţionale, Coelho, care era cunoscut în Brazilia ca „Magul“, a ştiut să se recentreze pe un discurs în jurul căutării spirituale personale. Astfel, Paulo Coelho şi-a găsit în sfârşit destinul.

ba5
Fernando Morais povesteşte fără perdea despre experienţele homosexuale şi oculte, dar şi despre internările la psihiatrie ale lui Paulo Coelho. Volumul „Magul. Extraordinara viaţă a lui Paulo Coelho“, semnat de Fernando Morais, a apărut săptămâna aceasta în librării, fiind prima biografie oficială a scriitorului brazilian.
: Drumul spre „lumină” al lui Paulo Coelho, în vârstă acum de 63 de ani, a fost obturat de toate experienţele: femei, droguri, homosexualitate, psihiatrie, satanism. După toate acestea, aţi fost sceptic faţă de experienţele mistice ale scriitorului? Fernando Morais: ¬Într-un interviu acordat unui ziar european, imediat după ce a fost publicată biografia, Paulo Coelho a declarat că faptul că sunt ateu şi marxist m-a împiedicat să descopăr puncte obscure ale religiozităţii sale. Poate că aceasta este una dintre puţinele divergenţe pe care le-am avut asupra cărţii. Sunt, în continuare, convins că pentru cititor a fost mai bine că biografia a fost scrisă de un agnostic decât de un credincios. Fiindcă nu cred în nimic, am pus întrebări pe care un credincios nu le-ar pune. Iar această parte este una esenţială pentru realizarea unei lucrări de genul biografiei lui Paulo. „În carne vie”
Paulo Coelho a fost acuzat că amestecă diverse doctrine şi idei religioase tocmai pentru a obţine reţete comerciale de success

Trei momente distincte au marcat relaţia lui Paulo cu credinţa şi cu religiozitatea. Educat într-un colegiu catolic cu tradiţie din Rio de Janeiro, când încă era copil, Paulo a fost terorizat de rigoarea învăţăturii religioase care îi era administrată de iezuiţi. A făcut o întoarcere de 180 de grade şi s-a apropiat de sectele şi cultele satanice, ajungând chiar să execute animale domestice pentru a scăpa de „îngerul morţii”. Reconvertirea sa definitivă s-a întâmplat în 1982, când era deja adult, în timpul unei vizite la lagărul de concentrare nazist din Dachau, în Germania. Acolo s-a apropiat de RAM – Regnus Agnus Mundi, ordinul catolic fondat în 1492, în care se află şi azi. Scriitorul a vândut 130.000.000 de exemplare în 160 de ţări până la finele lui 2010
. De ce credeţi că scriitorului nu i-a fost clară identitatea sexuală, în tinereţe, şi cum priviţi experienţele sale homosexuale?
Paulo Coelho a fost mereu un radical, în sensul etimologic al cuvântului – cel care merge până la rădăcina lucrurilor. În tinereţe, suspectând că ar putea fi homosexual, a decis că singura modalitate de a-şi căuta adevărata identitate sexuală era de a înfrunta această chestiune în practică. A avut una, două, trei relaţii cu bărbaţi, toate extrem de traumatizante, şi a ajuns la concluzia că acela nu era mediul său, nu era tribul său. „Nu a suferit de nebunie”
Subiectul dvs. a fost internat la psihiatrie şi a urmat de trei ori tratamente cu electroşocuri. L-aţi suspectat vreo clipă pe ¬Coelho de nebunie?
Atât cât munca mea de cercetare a putut să descopere, Paulo nu a suferit niciodată de nebunie. Ca mulţi alţi adolescenţi din anii ’60, era un tânăr rebel, rezistent la educaţia dură şi conservatoare pe care i-o dădeau părinţii săi. Însă nu există nicio analiză sau dovadă că era un schizofrenic care să fi avut nevoie de tratamentul cu aşa-numita electroconvulsoterapie – îngrozitoarele electroşocuri la care a fost supus în trei rânduri. Tratamentul brutal l-a făcut să devină şi mai puţin obedient şi, mai târziu, a ajuns să-l inspire să scrie unul dintre bestsellerurile sale, „Veronika se hotărăşte să moară”, care a fost apoi ecranizat. În „Veronika”, autorul redă drama propriei sale experienţe, chiar dacă înlocuieşte personajul principal cu o fată şi mută decorul din Rio de Janeiro în Slovenia. Însă, în esenţă, este o poveste autobiografică.

A visat Coelho să devină „un mag”?

Privind în ansamblu viaţa lui Paulo Coelho, se vede că a fost un bun reporter, un dramaturg promiţător, un director eficient în industria fonografică şi un strălucitor şi consacrat textier de muzică rock-n-roll în parteneriat cu regretatul Raul Seixas. Totuşi, nimic din toate acestea nu-l mulţumeau, fiindcă el avea un singur vis obsesiv, încă din copilărie: acela de a deveni scriitor. Nu doar încă un scriitor, ci un scriitor citit şi admirat de toată lumea – cea ce a reuşit când era deja adult. Un volum „psihanaliză”
Care sunt femeile care ¬l-au modificat şi de unde venea nevoia lui Coelho de a le schimba tot timpul până a întâlnit-o pe Christina, ultima sa soţie?
În ciuda tuturor vicisitudinilor pe care le-a trăit în adolescenţă, printre care se află şi experienţele homosexuale, Paulo a fost mereu ceea ce francezii numesc „homme a femmes”, un afemeiat. Însă, se pare că doar două femei ¬i-au marcat viaţa şi au contribuit la formarea personalităţii sale: iugoslava Vera Richter, cu zece ani mai mare decât el, cu care a trăit în anii ’60, şi actuala sa soţie, artista plastică de origine braziliană Christina Oiticica, cu care este căsătorit de treizeci de ani.
În multe fragmente, nu vă menajaţi subiectul. Cât de greu a fost să vă obiectivaţi şi care au fost riscurile? Care a fost lucrul cel mai neaşteptat care v-a şocat în biografia lui Paulo Coelho?
Viaţa lui Paulo este o succesiune de surprize şi de drame de familie, religioase şi sexuale. În multe momente am avut conflicte interioare etice. De multe ori mă întrebam: ce drept am eu să dezvălui drame aşa de intime, de personale, ale unei persoane care mi-a deschis nu numai uşa casei, ci şi a sufletului său? Conflictele mele au dispărut când i le-am împărtăşit Marinei, soţia mea, care m-a atenţionat: „Ai grijă să nu supui cititorul unei cenzuri pe care Paulo Coelho nu ţi-a cerut-o niciodată”.
În urma biografiei dvs, cu ce adevăruri pe care dorea să le uite a fost obligat Coelho să se confrunte?
Paulo nu mi-a cerut niciodată să tai nimic şi nici să omit vreun episod. Poate că acceptul său ca eu să-i scriu biografia a fost o modalitate pe care a găsit-o să facă un lucru pe care nu-l mai experimentase înainte: o psihanaliză.

ba6

Ce este adevăratul Eu? E ceea ce eşti dumneata, nu ceea ce fac ceilalţi din dumneata.(Paulo Coelho)

Surse: adevarul.ro/cultura/istorie
Biografia lui Coelho a fost tradusă în româneşte de Robertina Sfetcu, care ne-a facilitat şi traducerea din portugheză a interviului.
pr. Georgian Păunoiu, adaptare după „Coelho, «l’Alfumiste»“, de Christian Dutilleux, revista „Actualité des religions“, nr. 8, 1999)

Anunțuri

Un gând despre „Curiozităţi despre…Paulo Coelho

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s