Cântec de mai demult…

D0

Ieri, încă, mai aveam doar optsprezece ani
Şi aveam o floare mare, de soare, la rever.
Se risipeau, în foc şi rouă, maci aprinşi din lan
Îngrămădind spre lume nou adevăr sub cer.

d3

Ieri, încă, eram tânăr, valuri largi
De oameni porneau spre lumea mea…
Puteai atunci şi cerul şi timpul să le spargi,
Şi nuca grea ce-adună tot universu-n ea.

d7

Şi am iubit atunci, cum n-oi iubi nicicând:
Femei şi clipe, vânt şi răsărit, şi seară,
Rupeam din pâinea zilei bucăţi şi, neflămând,
Le risipeam – drum prea umblat, pădure mult prea rară!…

d6

Şi nu vedeam în juru-mi de-s oameni, ori de-s câini,
Credeam mereu, într-una, în ziua ce-o să vină,
Pierzând mereu pe „azi” ca apa printre mâini
Şi mă hrăneam cu stele din bolta cea senină!…

Şi nu era câmpie să aibă vre-un sfârşit…
Goneam mereu prin soare şi vălătuci de nori,
În oricare direcţie era doar Răsărit
Şi orişice movilă îţi da un ghes să zbori.

D4

Şi nu era suişul povară, pân’ la pisc,
Acolo unde cerul era la preţ de-o scară
Şi unde păsări mari, tot piuiau din plisc
De hăuri, depărtări şi zări ce te-nfioară.

Şi nu erau nici codrii să nu-i fi străbătut,
Măcar, de-ar fi, cu gândul, nici mări şi nici oceane
Şi nici pustiuri aspre ce nu au început,
Nici turbării şi mlaştini, nici râuri cu bulboane…

d2

Pe toate le-aveam, Doamne, la mine-n buzunar
Lângă un ban de-argint, scăpat din veac trecut
Alături de biletul iubitei, plin de-amar,
Ce-mi suspina în slove de când nu ne-am văzut.

Şi eram prinţ în lume, eram conchistador,
Armii de fum duceam, mereu, spre culmi de glorii…
Şi nu vedeam, de vise, cum orele mă dor
Şi nici cum ceaţa vremii sleieşte chipul florii!…

D1

Ieri, încă, mai aveam doar optsprezece ani
De biruiam cu-n fulg pornite avalanşe…
Din volte de aripă imperii ridicam
Şi lupte nesfârşite : victorii şi revanşe!

Cântau, pe-atunci, privighetori tril limpede spre lună
Şi mă-mpingeam adânc, din cer, în tină,
Vântul pribeag sufla, cu el de mână
Eram un fel de greier cântăreţ, beat de lumină…

d

Eram, când timpul hodinea!…Toate au fost ieri
Când mai găseai norocul zvârlind în sus un ban,
Când pârgul de mireasmă îţi da curaj să speri,
Iar eu încă aveam, doar, optsprezece ani!(Dragan Dan Marius)

Anunțuri

Un gând despre „Cântec de mai demult…

  1. La cei 118 ani ce-i avem impreună şi care au trecut ce mai contează suta!
    Sa ne simţim din nou ca la 18 an fără să fim nevoiţi să dăm cu banul !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s