Când moare un vis…

Ce greu e când moare o floare,
Ce greu e când moare un vis,
Când soarele nu mai răsare
Nimic nu mai poate fi zis.
Ce bine că lumea mai speră
Când totul în jur e-ngropat,
Pământul e-ascuns că-ntr-o seră,
E ros,condamnat şi uscat.

Nimic nu mai stă în picioare
Şi munţii se clatină toţi
Umblăm zi de zi la-ntâmplare
În nişte trăsuri fără roţi.

Se rupe zăgazul răbdării
Şi lacrimi sparg ziduri şi zări,
Şi-n ceasul din urmă-al răbdării
Ne pierdem pe ninse cărări.

Curajul de-a merge înainte
Dispare cu ultimul tren,
Nimic nu e-n stare s-alinte,
Banalul,umilul refren.

Şi dacă iubirea e-o armă
Şi toţi vom muri împuşcaţi,
Vom trage semnalul de-alarmă
Atunci când vom fi condamnaţi.

Şi când ne vom duce departe
Şi totul va fi mai curat,
Va ninge frumos peste toate
Şi totul va fi îngropat.(Felicia Feldiorean )