Mozart „Tocmai acum să-mi vină sfârşitul când în sfârşit aş putea începe să trăiesc?”.

aa11
Cu un tată violonist, o soră mai mare care exersa la clavecin şi o mama iubitoare de muzică, primii ani de viaţa ai lui Mozart au fost caracterizaţi de multe acorduri muzicale. Mozart o asculta şi privea pe Maria Anna cântând la instrumentul cu clape sub indrumarea tatălui lor, Leopold Mozart, pentru ca în momentele de pauză, micul Mozart să stea cocoţat pe scaun şi să bată clapele cu degetelele sale, în suite care nu deranjau urechea. Avea doar trei ani.
Pe când avea 4 ani, Leopold şi-a luat fiul să-l înveţe câteva piese la clavecin, mai mult în joacă. Surpriza a apărut atunci când micul suflet a interpretat familiei piesele fără greşeli in ceea ce priveşte notele sau ritmul.
La 5 ani micul Mozart compune propriile bucăţi muzicale, cinci la număr, printre care “Allegro in Do” si “Andante in Do”. Geniu sau întâmplare? Cu siguranţă geniu. Mozart spunea mai târziu despre sine: “Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine”.
Mozart nu a frecventat niciodatã şcoala.
Istoria pare să se repete la nesfârşit în cazul copiilor geniali, aceştia sunt sortiţi să aibă o viaţă fără copilărie, de cele mai multe ori pentru că talentul lor trebuie şlefuit prin muncă asiduă ca să strălucească, de alte ori pentru că ambitiile părinţilor sunt mai presus de dorinţele copiilor. A fost şi cazul lui Wolfgang Amadeus Mozart care, arătând un talent iesit din comun în stăpânirea clavecinului şi în compunerea unor bucăţi muzicale încă de la vârstă de 5 ani, a fost luat de familie şi dus/pus să concerteze de foarte timpuriu.
Pe de o parte ambiţiile tatălui de a-şi vedea fiul recunoscut ca un geniu al muzicii, pe de alta dorinţa ca odrasla lui să aibă succes încât să poată întreţine familia, au fost considerate suficiente ca W A Mozart să înceapă să călătorească şi să muncească încă de la varsta de 6 ani.Munchen, Viena, Frankfurt, Amsterdam, Paris, Londra, Milano, toate acestea l-au văzut pe Mozart, transformându-l în copilul minune.Veneţia, Florenţa, Roma, Napoli şi Bologna de asemenea. La Roma chiar, Mozart a cântat pentru Papa care l-a ridicat la rangul de cavaler. Nu implinise încă 16 ani când avea deja Europa la picioare.
Muzica ţâşnea fără nici un efort iar spontaneitatea aceasta uimea şi, deopotrivă, aprindea rugul invidiei. Entuziasmul s-a aliat, de la bun început, în ochii contemporanilor, cu sentimentul că asistă la o minune. Copilul Mozart, „Wolferl”, cum îl alinta tatăl său, Leopold, producea în cel mai înalt grad impresia pe care geniul o lasă muritorilor de rând: de la admiraţie la stupoare drumul nu e lung, iar darul excepţional e luat uneori drept ciudăţenie.
Să ne întoarcem în timp în sala de festivităţi a oraşului Salzburg, restaurată la începutul secolului al XX-lea şi numită astăzi Mozarteum, în noaptea de Anul Nou, 1762. Copilul Mozart are 6 ani fără 27 de zile. Două mii de locuitori ai minunatului oraş tirolez asistă la concertul de Anul Nou, obicei care, în aceste vremuri pustiitoare, nu s-a pierdut, din fericire, întru totul. Un concert solemn, cu orchestră, orgă, cor. Un concert pentru oameni mari, întrerupt la un moment dat de o linişte puţin pământească. Micul muzician cu perucă pudrată, ca pentru păpuşi, care nu depăşise vârsta la care, vrând să fixeze pe portativ şiruri de note, se mânjea copios cu cerneală, îşi începea cariera publică. La vioară, apoi la orgă (la orgă, la nici şase ani!), Mozart improvizează strălucit în noaptea de Anul Nou care înseamnă, pentru contemporanii săi, cel dintâi privilegiu. Un băieţel cu perucă şi pantofi cu catarame albe înalţă spontan o muzică de o seninătate, de o transparenţă cum nu se mai auzise. Două mii de oameni înţeleg, stupefiaţi, că dialogul cu îngerii e alfabetul acestui copil de şase ani.

Finalul întâmplării, care a produs prima şi probabil cea mai puternică uimire în faţa geniului mozartian, nu e lipsit, în alt sens, de semnificaţie. Cea mai înaltă străfulgerare a naturii muzicale se înfăptuise. Amănuntul este notat de Brétigny în „La Famille de Mozart”. Luat în braţe de tatăl său, micuţul Wolfgang Amadeus îi şopti: „Tată, vioara trebuia altfel acordată, cu un sfert de ton mai sus decât clavecinul.”
In cursul unei vizite la palat şi înconjurat de o mulţime de oameni cu sânge albastru atenţi la el, Mozart s-a.. împiedicat, căzând în mijlocul salonului. Din mulţime a sărit o fetiţă doar cu un an mai mare decât el ca să-l ajute să se ridice şi să treacă peste momentul stânjenitor. Uimit şi recunoscător, micul Mozart i-ar fi spus aproape şoptit celei care l-a ajutat, însăşi fiica împărătesei: “Eşti foarte frumoasă şi bună la inimă. Vrei să ne căsătorim când vom fi mari?”
Deşi contemporani, Mozart şi Maria Antoaneta s-au văzut doar o singură dată de-a lungul vieţii lor, suficient pentru Mozart să-i propună fiicei împărătesei Maria Tereza a Austriei să se căsătorească, o propunere imposibilă însă. Mozart avea doar 6 ani şi se afla la Viena invitat fiind să cânte pentru împărăteasă.
Nu a fost cazul, Maria Antoaneta căsătorindu-se la vârsta de 15 ani cu regele Franţei Ludovic al 16-lea, devenind la rândul său regina Franţei. Maria Antoaneta, pe numele sau complet Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena, a murit ghilotinată la Paris in cursul Revoluţiei Franceze, la vârsta de 38 de ani, pe fondul înrăutaţirii situaţiei sociale din Franţa şi lipsei de popularitate a reginei în rândul nobililor şi populaţiei.
In 1777, Mozart a plecat in turneu la Paris, fiind insotit de mama sa. Pe drum s-au oprit pentru un timp la Mannheim, pentru cateva concerte. Aici tanarul compozitor s-a indragostit fulgerator de Aloysia Weber, promitatoare cantareata de opera, aproape de aceeasi varsta. Pasiunea s-a transformat repede in obsesie, Mozart dorindu-si sa fuga in Italia impreuna cu aleasa inimii, unde s-ar fi putut casatori. Influenta tatalui a fost insa mai puternica decat orice pasiune, iar dupa un schimb de scrisori Mozart si-a continuat supus turneul, ajungand la Paris.
Intr-un impuls juvenil s-a intors la Mennheim, hotarat sa se casatoreasca imediat cu proaspata aleasa a inimii. Numai ca Aloysia initial s-a facut ca nu il recunoaste, refuzand cererea in casatorie. Asa ca Mozart nu a mai avut alta optiune decat sa se intoarca la tatal sau. Incercarea sa de a se impune in lume si altfel decat ca muzician esuase lamentabil, infrangere care avea sa-l marcheze pe tot restul vietii.
La 4 august1782 se căsătoreşte cu Constanze Weber una dintre verisoarele compozitorului Carl von Weber si in acelasi timp sora mai mica a primei sale mari iubiri, Aloysia. Noua sotie era cea mai proasta optiune pentru Mozart, fiind mai curand o greutate in plus, dar acesta o iubea si cel putin pentru un timp cei doi au parut fericiti. Lucrurile au inceput sa se imbunatateasca in viata lui Mozart dupa aceasta casatorie. Si-a gasit cativa elevi si a inceput sa castige mai bine, iar pe 2 decembrie 1787 a fost numit oficial compozitor de camera al curtii regale, cu un salariu de 800 de guldeni.
La 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care – până atunci foarte reticent – constată cu satisfacţie reuşita lui Wolfgang. Este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: „Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut”. La sfârşitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif – prezent în sală – se ridică în picioare agitându-şi pălăria şi strigând „Bravo Mozart !”. În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobişnuit, lucrează cu obstinaţie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn şi la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluţionară, ca muzică şi conţinut istoric, reuşind să depăşească dificultăţile din partea nobilimii.
În timp ce Mozart termină compoziţia operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la 28 mai 1787. Tragediile se ţin lanţ: moartea unuia dintre copii, moartea tatălui (28 Martie) şi remuşcările puternice, datorate neînţelegerilor din ultimii ani.
Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.
Între 1784 şi 1786, Mozart realizează în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere.
Singurul fapt luminos era comanda unei opere noi, venită din partea Teatrului Nostic din Praga (devenit, în 1798, Stavovské Divadlo – Teatrul Stărilor Sociale, apoi, în 1948, Teatrul Tyl şi din 1990, numit din nou Stavovské Divadlo), unde „Nunta lui Figaro” se juca cu entuziasm. Bondini, directorul operei pragheze, oferea de altfel un preţ foarte bun: 100 de ducaţi aur.
Început atât de tragic, anul 1787 avea să se încheie triumfal pentru compozitorul salzburghez. Dar nu constituie oare contrastele puternice una dintre trăsăturile caracteristice ale fulgerătoarei sale treceri prin această lume? Şi, în altă ordine de idei, ele nu sunt absente nici din opera lui Mozart. Nu lipsesc, de altfel, nici din „Don Giovanni”, capodopera anului 1787 şi una dintre capodoperele întregii creaţii mozartiene. Rapiditatea fenomenală cu care a compus-o este, pe lângă semnul harului divin, şi urmarea acumulării de tensiuni tragice din prima parte a anului şi a descătuşării în euforia minunatului oraş şi a extraordinarilor admiratori din Boemia.
Totul fusese încheiat în ziua de 28 Octombrie 1787, chiar şi repetiţia generală, la care asistase şi libretistul Lorenzo da Ponte. Lipsea un singur lucru, nu tocmai ocolit de importanţă: uvertura. Ea s-a născut în câteva ore din noaptea de 28–29 Octombrie. Probabil între 3 şi 7, într-o cameră din Palatul Schinzberg, după câteva ore de somn.

Este evident că într-un timp atât de scurt, compozitorul nu a revenit asupra partiturii, de care se leagă un dublu record, căci a urmat, după cum se ştie, turul de forţă al copierii ştimelor pentru toate instrumentele orchestrei. Ceea ce ar fi realizat un expeditiv copist de note în cel puţin două zile Mozart a reuşit în 12 ore.
La şase şi jumătate, sala teatrului era plină. Spectacolul era programat la ora 7 şi fiecare minut de aşteptare devenea tot mai chinuitor. Neliniştea spectatorilor, apoi agitaţia nervoasă îi cuprinsese şi pe instrumentiştii complet nedumeriţi. Pe la şapte şi jumătate, un funcţionar al lui Schinzberg, cu răsuflarea tăiată, înmână concert-maestrului ştimele uverturii. Nu le rămase mult timp muzicienilor pentru a parcurge caligrafia capodoperei. După câteva minute apăru, precipitat, Mozart.
Cu Mozart la pupitru, instrumentiştii teatrului praghez au cântat uvertura la „prima vista”. Acest „detaliu” trece pe planul secund, deşi reprezintă la rândul lui o probă de virtuozitate. Cele aproape 300 de măsuri ale uverturii consfinţesc – alături de atâtea altele – documentul esenţei supraomeneşti încarnată în fulgerul unei vieţi de nici 36 de ani.
Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puţin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise şi protectorul său, împăratul Iosif II, cel care îl numise „compozitor al curţii imperiale”.
În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune încă opera Flautul fermecat, cu care obţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv.
Mozart a fost exemplul clasic de răzvrătit. Nu a reusit niciodată să lucreze prea mult timp in acelasi loc, in primul rand din cauza personalitatii. Una dintre ofertele importante a venit din partea Arhiepiscopiei. Mozart trebuia să compuna muzica pentru anumite evenimente religioase sau sociale si să predea cursuri de muzica copiilor unor personalitați de vază, între care si cei ai monarhului. Angajatorii doreau un om cu care să se poata lucra si care să nu le faca probleme. Mozart a fost concediat in scurt timp din cauza comportamentului artagos și a refuzurilor repetate de a-si indeplini sarcinile.
aa0

Mozart avea o ureche mai mică decât cealaltă şi, în plus, deformată, simptom ce i-a determinat pe unii cercetători să declare că celebrul muzician a murit în urma unei boli de rinichi
Profesorul italian Gianfranco Cavicchioli – care s-a dedicat studiului vieţii şi operei lui Mozart, decedat, în urma cu mai bine de două secole, din cauze necunoscute, la vârsta de 35 de ani (1756-1791), şi înmormântat într-o groapă comună – a ajuns la o asemenea concluzie, în urma analizei unui portret al artistului. Este vorba despre o pictură în ulei, realizată de germanul Johann Zoffany. Acesta l-a pictat pe Mozart la vârsta de nouă ani, în urma unei comenzi primite de la tatăl artistului.
In ianuarie 1763, la vârsta de şapte ani, Mozart – sustine profesorul Cavicchioli – era bolnav de reumatism articular. In 1765, a suferit primul atac de angină, iar, apoi, in noiembrie acelaşi an, s-a îmbolnăvit de tifos. Un an mai târziu, o recădere de reumatism articular; în octombrie 1767, a suferit de varicelă”.

Nazarena Gabrielli, director al Departamentului de cercetări ştiinţifice de la Muzeul Vaticanului, a studiat tabloul – proprietate a lui Cavicchioli, care i-a vorbit despre “bănuielile” lui – şi a ajuns la concluzia că pictorul a “şters”, în mod deliberat, urechea stângă de pe portret. Utilizându-se o tehnologie avansată, s-a reuşit “refacerea” a ceea ce pictorul a încercat să şteargă cu pensula, descoperindu-se că urechea stângă a lui Mozart era mai mică şi cu malformaţii.
Cercetătorii presupun că tatăl lui Mozart a “cenzurat” tabloul, când l-a vizitat pe pictor în atelierul său, la 9 iulie 1765. De altfel, nu se mai cunoaşte nici un alt portret al artistului dintr-un asemenea unghi.
In urma unei asemenea descoperiri, profesorul Cavicchioli s-a adresat colegului său Robert J. Ruben, şeful Departamentului de otorinolaringologie a Facultăţii de medicină “Albert Einstein” din New York. Potrivit profesorului Ruben, “printr-o ciudăţenie genetică, malformaţiile urechilor corespund, în general, unor malformatii ale rinichiului sau ureterului”.
Astfel – sustin cei trei cercetatori -, Mozart ar fi putut muri in urma unei boli de rinichi, adaugată celorlalte maladii de care a suferit toată viaţa. “
Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze pomenite erau:febră reumatică (infecție streptococică), sifilis, trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch („hiperemie generalizată”), congestie renală, insuficienţă cardiacă şi venisecţie.
Medicina modernă tinde spre o infecţie cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, şi ca urmare s-a produs o insuficienţă cardiacă şi care a antrenat şi afectarea altor organe.

Speculaţiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. Versiunea a devenit celebră şi datorită filmului lui Milos Forman, Amadeus, care a câştigat nu mai puţin de 8 Premii Oscar.a 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziţia Requiem-lui, pe care însă nu va reuşi să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai tîrziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenţia de a se interpreta Requiem-ul compus de Mozart cu ocazia încetării din viaţă a soţiei sale, reclamând creaţia drept o compoziţie proprie. Despre această întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica şi-o scrie pentru propria sa moarte.
A concertat celor mai mari oameni ai continentului cum ar fi regele Ludovic al XV-lea sau imparateasa Maria Tereza a Austriei plus o pleiadă de baroni, duci, principi şi regi. Evoluţiile sale erau aşteptate şi răsplătite cu aplauze peste aplauze. Cu toate acestea cei 10 ani de călătorii nu şi-au atins scopul, acela de a-l lipi pe Mozart de o curte regală care să-l angajeze permanent şi să-l plătească pe măsura talentului său, vîrsta fiindu-i astfel şi principalul obstacol în privinţa reuşitei depline.
Sfîrşitul i-a venit într-un moment în care compozitorului, aflat pe patul de moarte, i s-au făcut multe oferte şi în care civilizaţia a început să-i aprecieze talentul şi munca: Catedrala din Viena l-a numit maestru de capelă, oferindu-i un salariu foarte mare; cîţiva directori de teatre îi propuneau contracte avantajoase.

În ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ştefan („Stefansdom”) din Viena, trupul neînsufleţit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoţitori (cu toate că a avut parte de un succes imens în timpul vieţii, datorită vremii nefavorabile, foarte puţine persoane ce l-au cunoscut pe Mozart au însoţit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx
Mozart nu se întrista atît de apropierea morţii, cît de momentul nepotrivit al acestuia, rostind cu cîteva zile înainte de deces: „Tocmai acum să-mi vină sfârşitul când în sfărşit aş putea începe să trăiesc?”.
A fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menţionat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.
A compus 27 concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru vioară şi orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă şi flaut, pentru corn şi orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.
Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.
Rememorând mai târziu începuturile sale muzicale, Ceaikovschi avea să declare: “Mozart imi este în inima pentru că atunci când eram copil, singur şi trist, muzica lui Mozart îmi oferea consolare, pace interioară şi mai ales dorinţa de viaţă. Muzica lui m-a influenţat şi m-a făcut să-mi doresc să urmez Conservatorul care m-a facut sa ajung unde sunt astăzi.”

SURSA

În căutarea lui Mozart: 1791-1991, Ovidiu Varga, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, 1991
Costin Tuchilă- Istorii mai puţin ştiute: Dialogul cu îngerii
Gutman, Robert (2000). Mozart: A Cultural Biography. London
Cairns, David (2006). Mozart and His Operas. Berkeley, California: University of California Press.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s