Oricât de maiestuos mă vezi în toate,
În templul meu de blândă penitenţă,
În cerc uitând umila mea prezenţă
Sunt doar un rol, iar vorbele-s uitate.
Cât de cucernic ţi-ar părea-n esenţă
Un gest ce-ascunde gloata de păcate,
Cât de umil aş pregăti bucate
Pentru-a-mpărţi la orbi cu inocenţă,
N-aş fi decât nimicul care doare,
Un lut cleios prelins în trupul ud.
M-aş mai putea preface în candoare
Doar de-aş porni război până asud,
Izbind în masca poftei cu ardoare,
Să-mi frâng fiinţa, răzvrătit şi crud.(Adrian Munteanu)
