Mi te-ai plâns adeseori că “nimeni nu te inţelege”.

v2

Clasicul rus i-a scris, în urma cu mai mult de o sută de ani, o scrisoare fratelui sau, un pictor talentat, dar slab de caracter şi suferind de alcoolism. Anton Pavlovici Cehov, ştiind slăbiciunile fratelui sau, întotdeauna îşi făcea griji pentru acesta şi era mâhnit din cauza atitudinii indiferente pe care Nicolai o avea faţă de darul său. El scria: “Moare un veritabil talent rus, moare pentru nimic. ”
Incerca să-l facă să înţeleagă că face o mare greşeală ducând un astfel de viaţă. A reuşit să scrie o scrisoare emoţională, sinceră, pe care ar trebui să o citim fiecare. Nu trebuie să fim alcoolici care vegetează pe unde apucă, dar în mare, mulţi din noi, ca şi Nicolai Pavlovici, ne-am adâncit în compasiune faţă de propria fiinţă, ne subestimăm talentele şi stăm în poziţia de “nimeni nu mă inţelege”, făcând prin asta mai mult rău nouă, persoanelor apropiate, celor cărora nu le suntem indiferenţi. Neaparăt citiţi această scrisoare. Marele clasic al literaturii ruse poate să vă înveţe multe lucruri

“Moscova, 1886
Mi te-ai plâns adeseori că “nimeni nu te inţelege”. De asta nu s-au plâns nici măcar Goethe şi Newton. S-a plâns numai Hristos, dar El nu vorbea despre propria persoană, ci despre învăţătura Sa… Toţi te înţeleg perfect… Dacă nici măcar tu nu te înţelegi, nu-i învinui pe ceilalţi. Te asigur că, în calitate de frate şi apropiat al tău, te înţeleg şi din tot sufletul te compătimesc. Toate calităţile tale eu le cunosc foarte bine, le apreciez şi am cel mai adânc respect pentru ele. Eu, dacă vrei, ca dovadă că te înţeleg, pot să ţi le enumăr. După mine eşti bun, prea bun aş zice, mărinimos, nu eşti egoist, te împarţi până la ultimul bănuţ, sincer. Iţi sunt străine invidia şi ura, eşti ingenuu, îţi este milă de oameni şi animale, nu eşti meschin, nu eşti ranchiunos, ai încredere în semenii tăi. Ai fost înzestrat de sus cu ceva ce nu are toată lumea: ai talent. Acest talent te situează deasupra a milioane de oameni, deoarece la 2.000.000 de oameni le revine un pictor. Talentul te situează mai presus: chiar dacă ai fi fost broasca râioasa sau ţestoasă şi atunci te-ar fi respectat, pentru că talentului i se iartă totul. Ai un singur neajuns. De la el ţi se trag toate problemele. Defectul tău e lipsa totală de educatie. Iartă-mă desigur, dar veritas magis amicitiae (adevărul mai presus de prietenie)… Ideea e că viaţa are propriile condiţii. Pentru a te simţi ca peştele în apă într-un mediu de intelectuali, pentru a nu fi străin în mijlocul ei şi să nu te apese, trebuie să fii binecrescut. Talentul te-a adus în acest mediu , îi aparţii, dar… te atrage în afara lui şi trebuie să balansezi între publicul cultural şi locuitorii
Oamenii educati, în opinia mea, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1. Ei respectă personalitatea umană, de aceea sunt întotdeauna indulgenţi, blânzi, amabili, îngăduitori. Ei nu se răscoală din cauză că le lipseste un ciocan sau o bucată de gumă de ras pierdută; locuind cu cineva, ei nu fac din asta o favoare şi la plecare nu zic: “cu dumneavostră e imposibil de trăit”. Ei iartă şi gălăgia şi frigul şi carnea arsă şi iuţimea şi prezenţa în locuinţa lor a persoanelor străine.
2. Nu sunt compătimitori numai cu cersetorii şi pisicile. Ei suferă şi pentru ceea ce nu se poate vedea cu ochiul liber.
3. Ei respectă proprietatea altora şi de asta îşi plătesc datoriile.
4. Sunt curaţi la suflet şi le este frică de minciună ca de foc. Nu mint nici măcar în privinţa fleacurilor. Minciuna este jignitoare pentru cel ce o ascultă şi îi scade respectul faţă de cel care o spune. Ei nu pozează, se comportă pe stradă la fel ca acasă, nu aruncă cu praf în ochii celor mai mici… Nu sunt flecari şi nici indiscreţi atunci când nu li se cere. Din respect pentru urechile celorlalţi, ei adesea tac.
5. Ei nu se depreciază pentru a obţine compasiune şi ajutor de la ceilalţi. Nu cânta pe strunele altor suflete, pentru că drept răspuns, aceştia să ofteze şi să-i răsfeţe. Ei nu spun: “pe mine nu mă înţelege nimeni!”
6. Nu sunt vanitoşi. Nu se lasă atraşi de strălucirea diamantelor false, nu ţin să facă cunoştinţă cu celebrităţi, nu se entuziasmează de primul intâlnit la “Salon’e” Nu caută să fie cunoscut în toate berăriile.
7. Dacă au talent, îl respectă. Pentru asta sunt gata să sacrifice liniştea, femeile, vinul, agitaţia.
8. Ei caută să-şi cultive simţul estetic. Nu pot să adoarmă îmbrăcaţi, nu admit ca peretele să aibă crăpături pline de ploşniţe, să respire aer murdar, să păsească pe podeaua plină de scuipat şi nu se mulţumesc cu mâncarea pregătită la lampa de gaz. Ei încearcă să-şi innobileze şi să-şi stăpânească instinctual sexual. In această privinţă, ei sunt educaţi şi deloc vulgari. Nu cer de la o femeie să li se dăruiasca trupeşte, să miroase a transpiraţie; mintea lor se manifestă prin abilitatea de a se da drept însărcinate şi de a minţi fără încetare. Ei nu fac abuz de vodka.
Ei beau doar când sunt liberi sau la ocazii alese, pentru că au nevoie de o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Si încă multe altele. Aşa sunt cei educaţi. Pentru a creşte mai sus de nivelul mediu, în care ai rămas prins, nu este deajuns să citeşti numai din Pickwick şi să înveţi pe de rost monologul lui Faust. Nu este deajuns să pleci în Yakimanka( Un cartier din Moscova), pentru că peste o săptămână să fugi de acolo. Aici este nevoie de muncă neintreruptă, zi şi noapte, să citeşti necontenit, să studiezi, voinţa. Trebuie pretuită orice oră. Călătoriile în Yakimanka şi inapoi nu te vor ajuta. Trebuie să renunţi la modul tău de viaţă definitiv şi să coteşti brusc. Vino la noi, sparge sticla de rachiu şi apuca-te de citit. Macar pe Turghenev, pe care nu l-ai citit…”

v3

Anton Pavlovici Cehov (marele mic dramaturg rus care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a pus capăt dramei tradiţionale cu subiect, intrigă, deznodământ, tocmai pentru că nu ştia să scrie o dramă tradiţională) este o persoană şi nu un scriitor, fapt pentru care răsufli uşurat si descoperi un om. Spectaculos, asemenea Rusiei la frontiera dintre secolul al 19 şi 20, Cehov s-a născut ca fiu de iobag în 1860 (ţarul Alexandru va desfiinţa iobăgia în 1861) pentru a deveni moşier cu 32 de ani mai târziu, fiind vecin cu prinţul Şakovskoi. A cumpărat moşia Melikhovo (imitând inconştient pe Tolstoi, patriarhul de la Iasnaia Poliana), nu departe de Moscova, cu 13 mii de ruble din care a achitat un avans de cinci mii. Această moşie seamănă şi ea cu Rusia pentru că nu avea 10-20 de hectare ca în România ci nici mai mult nici mai puţin de 200 de hectare care cuprindeau păduri, două lacuri, un râu şi un parc cu conac. Era un devotat familist fără familie pentru că îi iubea pe cei patru fraţi şi o soră, Maşa, ca pe sine însuşi deşi se considera inferior strălucitului Alexandr şi genialului plastician Nikolai care s-a ratat cu alcool şi cu droguri. În tinereţe, având geniul farsei, semna, în loc de Anton Pavlovici Cehov, Schiller Shakespearovici Goethe. După ce devine moşier semnează, tot ironic, A. P. Cehov proprietar de terenuri.
Cehov face parte dintr-o categorie de artişti netipică, pentru că nu credea defel în geniul său, dimpotrivă, au rămas multe mărturii că nu credea în durata şi posteritatea operei sale. Era uimit să vadă că publicul şi lumea literară dau mai multă atenţie frivolităţilor scrise de el decât prozei cu adevărat importante a lui Korolenko, de exemplu. Citeşte Anna Karenina şi are un grav complex de inferioritate, marele lui vis fiind să scrie, în cele din urmă, un asemenea roman.
Pare o enormitate, dar Cehov s-a manifestat din adolescenţă ca mic comediant local care juca fie rolul unui dentist care extrage măseaua sănătoasă a unui pacient îngrozit, fie un popă, fie un guvernator. Avea plăcerea travestiului şi al farselor ce rezultă din deghizare. S-a prezentat la unchiul său dinspre tată Mitrofan îmbrăcat în cerşetor şi i-a cerut trei copeici pe care le-a şi obţinut. Îi plăcea enorm, spune Virgil Tănase, să joace un rol oricare ar fi fost acela. Cu tovarăşii săi a pus la punct un program teatral şi jucau mici scenete când la unii când la alţii folosind o perdea în chip de cortină. Treplev din Pescăruşul este mai uşor de identificat după aceste inocente detalii de istorie literară. Conştient că este inferior lui Alexandr, Anton se apucă de scris pur şi simplu pentru a câştiga un ban în plus. Cinci copeici rândul, spune Virgil Tănase că ar fi fost plătit de revista Libelula. Nu era totdeauna la fel. Uneori, neavând bani, revista îi trimitea o invitaţie la teatru, alteori o sticlă de votcă şi, odată, un croitor ce urma să-i facă gratis o pereche de pantaloni. Sunt teribili aceşti mari scriitori ruşi de tipul miniaturiştilor asemenea lui Cehov şi Gogol care scriau pentru banii puţini pe care îi primeau de la revistele literare, spre deosebire de marii boieri ca Puşkin şi Tolstoi, Turgheniev, desigur. Boierii se lăfăiesc pe mii de pagini, Cehov a inventat schiţa scurtă şi piesa de teatru care durează cât realitatea. Cererile de sporire a onorariului lăsate de Cehov sunt pe cât de umilitoare pe atât de teatrale. „Treizeci, patruzeci şi, uneori, cincizeci de ruble pe lună pe care le câştig din scris aduc, slavă Domnului, un mare ajutor pentru proletarul care sunt”.

v4

Anton Pavlivici Cehov a murit prematur de tuberculoza într-o staţiune balneară din Germania sub privirea doctorului său curant şi a frumoasei sale soţii, Olga Knipper, actrişă de prima linie a Teatrului de Arta din Moscova.
Simţind că se apropie clipa marii treceri, la ora trei din noapte, doctorul a cerut să fie adusă o sticlă de şampanie: „Cehov a luat paharul care i se oferea şi, întorcându-se spre Olga, i-a spus cu un zâmbet amar: “De mult n-am mai băut şampanie!“. Si-a golit paharul şi s-a întors pe partea stângă. După câteva clipe nu mai respira. Trecuse din viaţă în moarte cu simplitatea-i obişnuită. Era 2 iulie 1904. Pendula arăta ora trei.“, continua Troyat: „Ziua a venit cu ciripit de păsărele şi freamăt de frunze. Olga, fascinată, nu-şi putea lua ochii de la soţul ei… “nu se auzea nici o voce”, va scrie ea, ”lipsea agitaţia vieţii zilnice, nu era decât frumuseţea, pacea şi măretia morţii.”
Cehov a fost transportat la Moscova sa dragă, într un vagon de culoare verzuie pe uşa căruia scria „Transport stridii”. La vederea lui, Gorki „s a sufocat de mînie”. Autorul «Azilului de noapte » avea să i scrie soţiei: „Mi se strînge inima şi sînt gata să urlu, să plîng, să mă bat de indignare şi de furie. Lui i ar fi fost totuna dacă ar fi fost transportat într un coş cu rufe murdare, dar nouă, societăţii ruse nu i pot ierta acest vagon cu inscripţia ‘’Transport stridii”.

sursa Mircea Ghitulescu-O carte despre Cehov sau renunţarea la sine

postare Lia Neamt

cluj 2014

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s