DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII …Arthur Schopenhauer

sp4

Sufletele înrudite se salută din depărtare.
Gradul de sensibilitate la durere, frustrare, creşte proporţional cu simţirea şi inteligenţa.
Sunt trei aristocraţii: a naşterii şi a rangului, a banilor, a spiritului. Cea din urmă, drept vorbind, este cea mai însemnată şi se recunoaşte astfel, dacă i se dă timpul.
Cel mai bun caracter are momente de răutate şi cele mai mari genii, îngustimi de spirit.
Compasiunea faţă de animale e intim legată cu bunătatea caracterului şi se poate afirma cu siguranţă că cel crud faţă de animale nu poate fi un om bun.

W3
Omul este singura fiinţă care se miră de propria existenţă, animalul trăieşte în odihna sa şi nu se miră de nimic.
Caracterul omului poate fi dedus din manifestările lui mărunte, pentru lucrurile importante oamenii îşi iau precauţii;în gesturile mici, ei se manifestă după natura lor şi fără să-şi dea osteneala să se ascundă.
Prietenii se numesc sinceri. Duşmanii chiar sunt – tocmai de aceea, pentru a ne cunoaşte pe noi înşine, trebuie să înghiţim critica lor ca pe un medicament amar, dar util.
Nu este o metaforă când spui că viaţa fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea. Omul găseşte adversari pretutindeni şi moare cu armele în mâini. Dar existenţa noastră nu este posibilă fără toate acestea. Fără presiuna exercitată de atmosferă corpul plesneşte; tot aşa,lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor şi nevoilor de tot felul ar provoca o creştere nemăsurată a orgoliului frizând extravaganţa.
CALEIDOSCOP 8-08-00
După cum pe marea dezlănţuită şi nemărginită, printre talazuri ce se înalţă şi se prăbuşesc urlând, marinarul îşi pune toată nădejdea în sărmana lui barcă, tot astfel, în mijlocul unei lumi de chinuri, stă liniştit omul singuratec, rezemându-se încrezător pe „principium individuationis”.
La tinereţe domină intuiţia, la bătrâneţe cugetarea; de aceea, la tinereţe omul este mai mult poet, iar la bătrâneţe mai mult filosof.
Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine însuşi

sp0

226 ani de la nasterea marelui filozof german, cunoscut – mai ales – prin teoria sa asupra primatului „vointei” în sfera reprezentării lumii si în comportamentul uman.
De foarte multă vreme am citit şi m-a şocat o afirmaţie al lui Mihai Eminescu: „Schopenhauer e dintre autorii aceia care nu vor avea a se teme de soarta celor ce scriu de azi pe mâine. E drept că multă lume va fi jignită la citirea cărţilor lui, îndeosebi toţi aceia care fac din scris şi învăţătură o meserie; dar lumea va ajunge a se împăca cu multe dintre învăţăturile pesimiste ale filozofului.“
Cine studiază viaţa lui Schopenhauer va da peste o serie de paradoxuri: propovăduia misoginismul, dar avea legături intime cu o cântăreaţă de operă; dispreţuia lumea, dar se purta galant; nega sistematic valoarea vieţii, dar era exagerat de grijuliu cu sine, viaţa sa fiind un model de igienă; se temea de incendiu şi nu locuia decât la parter; nu bea decât din paharul său etc.
Pentru Schopenhauer, fondul intim al fiinţei noastre este voinţa, iar manifestarea sa nemediată este corpul. Actul volitiv şi acţiunea corpului sunt unul şi acelaşi lucru. Întreg trupul omului nu este altceva decât voinţa obiectivată. Raportul dintre voinţă şi intelect este asemănător celui între stăpân şi sclav. Dacă voinţa este ,,a priori”, intelectul este ,,a posteriori”. Agitaţia provocată de voinţa, dă naştere egoismului care conduce invariabil la conflicte sociale. Acel ,,Bellum omnium contra omni”, sau ,,homo homini lupus” sunt în spiritul concepţiei schopenhauriene fragmente din eternul imn al fiinţei.

sp3

Celibatar convins, Schopenhauer (1788-1860) si-a trait ultimii ani singur in Frankfurt unde se mutase in 1833 pentru ca orasul avea un ‘dentist indemanatic’,’ nu avea inundatii’ iar ‘cafenelele erau mai bune’. Mizantrop si egoist, avea un simt al pericolului hipertrofiat, ceea ce-l facea sa doarma cu pistoalele incarcate la capul patului si sa nu-i permita niciodata barbierului sa-i apropie briceagul de gat. Desi nu a fost niciodata insurat se pare ca a fost destul de activ sexual. Era un maniac al rutinei – in fiecare zi se scula la 7, scria pana la pranz, canta la flaut jumatate de ora, apoi iesea sa manance, mereu in acelasi loc. Apoi se intorcea acasa, citea pana la ora 4 dupa care iesea la o plimbare de 2 ore care sfarsea mereu cu o vizita la biblioteca unde citea Times-ul. Seara mergea la teatru sau la concert dupa care cina lejer la Englischer Hof. Aceeasi rutina timp de aproape 30 de ani.

sp1

Acum un secol Schopenhauer era extrem de influent: Conrad, Proust, Mann, Freud, Nietzsche, Wittgenstein, sunt doar cativa dintre cei profund influentati de filozofia sa. In sec. 20 a fost complet dat uitarii pentru a fi “redescoperit” in timpuri recente. Prima critica adusa umanismului ii apartine lui Scopenhauer care a dispretuit ideile emanciparii universale ce incepusera sa se raspandeasca in Europa la jumatatea sec. 19, la fel cum a dispretuit filozofia oficiala, considerandu-l pe Hegel un simplu apologet al puterii statale. Credea ca filozofia era bazata pe prejudecati crestine si o parte din viata si-a petrecut-o disecand influenta acestor prejudecati in filozofia lui Kant pe care o considera o versiune seculara a Crestinismului.

Schopenhauer nu credea in individualitate. Credem ca suntem separati unii de altii ca indivizi distincti, dar asta e o iluzie, spunea el. Ca si restul animalelor, suntem intruparea Vointei universale – energia care da viata la tot ce exista in lume. A fost primul ganditor important european care s-a declarat deschis si explicit ateu, si primul care cunoscuse si acceptase doctrina centrala a filozofiei orientale indiene (hinduism si budism) – individul liber si constient aflat la baza Crestinismului este o eroare. La aceasta concluzie ajunge independent prin critica filozofiei lui Kant. Acceptand argumentele acestuia (si ale lui Hume) potrivit carora lumea reala nu poate fi cunoscuta, a mers mai departe afirmand ca noi insine apartinem lumii aparentelor (lumea si individul care-o imagineaza sunt maya, constructii fara baza in realitate). Experientele nu ne arata ca suntem liberi sa alegem felul in care traim, ci ca suntem condusi de necesitatile corpului – foame, frica si mai ales sex. Sexul este ‘ultimul scop al aproape oricarui efort uman’.

Schopenhauer credea ca avea raspunsul definitiv la intrebarile metafizice care au framantat filozofia inca de la inceputurile sale. Criticand filozofia lui Kant a oferit o noua viziune a lumii – una in care nu exista individualitate, nu exista pluralitate nici diferente, ci doar forta numita Dorinta. Ne place sa credem ca ne conducem viata pe baza de ratiune, dar ratiunea insasi este servitoarea acestei forte inconstiente. Printre constructiile intelectului aflat in slujba dorintei, cea mai inselatoare, spunea Schopenhauer, este aceea ca suntem fiinte autonome, libere.
„Din tot ce a scris si a gandit Schopenhauer, vii rămân numai revărsările sale de umoare. (…) Ceea ce rămâne dintr-un gânditor este temperamentul său, adică tot ce face atunci când uită de sine; un filozof amuză, derutează, interesează tocmai prin contradicţii, prin capricii, prin reacţiile imprevizibile şi incompatibile cu liniile fundamentale ale gândirii sale.“ (Emil Cioran)

caleidoscop 16-08-01
„Dacă ceea ce spune Schopenhauer nu va fi niciodată uitat, asta ţine probabil de faptul că ceea ce el spune nu e legat de cuvintele pe care le foloseşte; cele spuse ar putea fi foarte bine redate şi cu alte cuvinte – dar va râmâne totuşi, dincolo de asta, un sâmbure de simţire, o trăire a adevărului atât de satisfăcătoare, de indestructibilă şi de invulnerabilă, atât de autentică cum n-am mai aflat nicăieri altundeva în filozofie. Te ajută atât să trăieşti, cât şi să mori, şi mai ales să mori: îndrăznesc să afirm că adevărul rostit de Schopenhauer, prin satisfacţia pe care ţi-o aduce, te ajută să faci faţă în ceasul de pe urmă – şi asta fără nici un chin, fără vreun efort de gândire, fără cuvinte.“ (Thomas Mann)
sursa : Arthur Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, traducere din germană şi glosar de Radu Gabriel Pârvu, Editura Humanitas, 2012. Vol. I (600 pag.), vol.II (684 pag.)
oenoada-Schopenhauer-pesimistul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s