Cele mai calde și mai sensibile suflete „se ascund uneori sub țepi!

cactus 2

Am învățat atâtea … Din zidirea templului nostru interior. Din ruinele noastre. Din cenușa noastră.Din viața animăluțelor.Din viața plantelor…Nu putem trece nepăsători fără să observăm lumea necuvântătoarelor care ne fragmenteaza viata intr-un mozaic de fețisoare drăgălașe, culoare si voie buna.
Cui nu-I plac florile?
Am auzit că și între suratele flori există afinități, ..Da…Am văzut o mareee poveste de iubire intre doi „ghimpati, mi se pare si acum greu de crezut!

cactus 1
Am primit un..cactus..nu îmi plac ,sau mai bine spus nu îmi plăceau.. dar ador floarea de cactus…
Le-am făcut căsuță (ca să nu-și prindă Athosila lăbuțele în ei..??!) și i-am lăsat în voia lor… Multi dintre ei nu au rezistat: poate au simtit ca nu-i iubeam din toata inima, ori i-a sugrumat aerul umed , sau i-a topit dorul dupa nisipuri arzând în apusuri toride… S-a salvat un singur ghimpat, dar se vedea ca nu-i merge prea bine nici lui. Tanjea, și parcă ridica din umerii neputinciosi: „Ce sa fac dacă am țepi? Nu poți să mă mângâi și pe mine?!. In primavara, am primit si un aloe orfan! Avea o hainuta ca o perie si era speriat nevoie mare… L-am găzduit în cel mai îndepărtat colț, alături de cactus. Celelalte flori erau vizibil cuprinse de panică în prezența „aricilor. Îi udam rar și îi priveam în treacăt. Se chinuiau să crească, și dimineața întindeau spre mine o mânuță verde, ca o pernuță de ace: „Bună..bună!.!!
Intr-o noapte grea ca plumbul, o furtună nemiloasă a provocat un adevărat măcel în grădina mea: mușcatele zăceau într-o baltă de petale roșii, iar trandafirii tremurau ghemuiți, cu ghivecele trase pe ochi… Aloiașul fusese rănit cel mai tare: o bară de fier îi retezase în jumătate trupul fragil. Din ochii lui verzi se prelingeau lacrimi lipicioase…
„Ce să facem, ce să facem?, ne tânguiam într-un glas, flori, frunze și stăpâna(cățelușii nu îndrăzneau !!) L-am recuperat pe aloiaș și l-am sprijinit alături de cactus. I-am udat, i-am bandajat cu priviri ca mierea și le-am spus o poveste cu dune aurii, arzând în apusuri îndepărtate… Mi se rupea inima de mila lor; seara, parcă îl auzeam pe micul aloe cum se tânguie, iar rana îi trecea foarte greu. Nu aș fi vrut să îl pierd, de când suferea îl indrăgisem cu adevărat și-i acordam toate îngrijirile și privilegiile! După un timp, am remarcat un fenomen ciudat: cactusul intinsese doua brațe țepoase spre aloe, cuprinzându-l într-o „picantă îmbrățișare. Rănitul a început să-și revină: și-a sprijinit trupul mutilat pe cactus și au început să-i dea frunze noi. Dar minune: doar pe partea îndreptată spre amicul lui ghimpat. Cactusul a prins și el puteri și a crescut într-un an cât alții în trei, sprjinindu-l voinicește pe aloiaș!

cactus
Am înțeles că, în marea lor suferință și înstrăinare, ascunși sub armura lor verde, cele doua plante găsiseră puterea să reziste! Acum ocupă locul de cinste în grădină , le-am pus o fundita rosie,!
Iubirea lor mi-a fost o adevărată lecție si mi-a demonstrat că, de multe ori, cele mai calde și mai sensibile suflete „se ascund uneori sub țepi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s