Necruţătoare ai fost,necruţător sunt şi eu…

i6

Când m-am născut..te-ai luat după mine
şi mă priveai, sărăcie printre şipcile putrede,
în iarna profundă.
Apoi..tot ochii tăi erau cei ce mă priveau printre grinzi.
Noaptea,streşinile repetau numele şi prenumele tău
sau, câteodată, solniţa spartă, cămaşa ruptă,
ghetele rânjite mi te-aminteau.

i8
Stăteai acolo, la pândă, cu dinţii tăi viermanoşi,
cu ochii de mlaştină, cu limba ta leşioasă
care taie haina şi lemnul, oasele, sângele.
Stăteai acolo, de când mă născusem,
mă căutai, mă urmăreai
pe unde mergeam.
Când închiriai o cămăruţă la mahala
te găseam şezând pe un scaun;
mă aşteptai;
când, adolescent, într-un hotel mohorât,
nu întâlneam mireasma
despuiatului trandafir,ci numai şuierul rece al gurii tale.

i3
M-ai urmărit, sărăcie,în cazarmi şi spitale,
în război şi pace.
Pe când zăceam, cineva bătu la uşa.
Nu era doctorul.
Intră iar sărăcia.
Te-am văzut scoţându-mi
mobila în stradă: oamenii o trânteau ca pe nişte pietroaie.
Tu, cu o dragoste fioroasă,dintr-un maldăr de boarfe,
in mijlocul străzii şi-al ploii,
îţi făceai, un tron hârbuit şi privind spre calici
culegeai de pe jos,
cea din urma strachină a mea,făcându-ţi din ea diadema.

i5
Acum, sărăcie,
eu sunt urmăritorul.
Necruţătoare ai fost,necruţător sunt şi eu.
Lângă fiecare sărac mă vei găsi cântând;
sub fiecare cearşaf de oribil spital
vei afla cântecul meu.
Te urmăresc, sărăcie,te păzesc, te impresur,
te ţintesc, te-nchid, ghearele ţi le retez,
iti frâng,
dinţi pe care-i mai ai.
Sunt pretutindeni: pe ocean cu pescarii,
în mină, oamenii când îşi şterg de pe frunte năduşeala cea neagră
dau de poeziile mele.

i2
In fiece zi o-nsoţesc pe textilistă.
Mâinile mi s-au albit împărţind pâinea în brutării.
Sărăcie, pe oriunde umbli, dai de cântecul meu
care cântă, de viaţa mea
care trăieşte, de sângele meu
care luptă.
Voi înfrange ofilitele-ţi flamuri oriunde le-ai înalţa.
Alţi poeţi, odinioară,
sfântă ţi-au zis, au adorat mantia ta,
cu fum s-au hrănit şi-au dispărut
Eu te desfid,cu versuri aspre te lovesc în faţă,
te îmbarc, te izgonesc de la noi.

i4
Eu, împreună cu alţi,cu alţi, mulţi alţi,
te-am surghiunit de pe pământ,
într-o temniţă de pe lună,
ca de acolo, pătrunsă de frig,
să priveşti, cu un singur ochi,
pâinea şi strugurii
ce-or să acopere pământul de mâine.(Pablo Neruda)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s