Am să te iubesc desăvârșit..


s1
Am să te iubesc desăvârșit..
Ca pe o minune întâmplată;
Vieții dăruită sau furată..
Am să te iubesc cum n-am iubit
s2
Am să te ating cum n-am știut..
Voi citi cu degetele mele
Ca un orb mici litere pe piele..
Si-am să-nvaț cu ochii să sărut
s3
Am să-ți scriu cum încă n-am mai scris
Versuri albe ca un fel de rouă
și-ascultându-ți inima cum plouă..
Am să te iubesc cum ți-am promis
sp1
Am să te iubesc cum n-am iubit
și cum n-am să mai iubesc vreodată
Tu,frumoaso, cea mult căutată
Tu,cea imposibil de găsit (Sorin Poclitaru-Am să te iubesc)

Cele mai calde și mai sensibile suflete „se ascund uneori sub țepi!


cactus 2

Am învățat atâtea … Din zidirea templului nostru interior. Din ruinele noastre. Din cenușa noastră.Din viața animăluțelor.Din viața plantelor…Nu putem trece nepăsători fără să observăm lumea necuvântătoarelor care ne fragmenteaza viata intr-un mozaic de fețisoare drăgălașe, culoare si voie buna.
Cui nu-I plac florile?
Am auzit că și între suratele flori există afinități, ..Da…Am văzut o mareee poveste de iubire intre doi „ghimpati, mi se pare si acum greu de crezut!

cactus 1
Am primit un..cactus..nu îmi plac ,sau mai bine spus nu îmi plăceau.. dar ador floarea de cactus…
Le-am făcut căsuță (ca să nu-și prindă Athosila lăbuțele în ei..??!) și i-am lăsat în voia lor… Multi dintre ei nu au rezistat: poate au simtit ca nu-i iubeam din toata inima, ori i-a sugrumat aerul umed , sau i-a topit dorul dupa nisipuri arzând în apusuri toride… S-a salvat un singur ghimpat, dar se vedea ca nu-i merge prea bine nici lui. Tanjea, și parcă ridica din umerii neputinciosi: „Ce sa fac dacă am țepi? Nu poți să mă mângâi și pe mine?!. In primavara, am primit si un aloe orfan! Avea o hainuta ca o perie si era speriat nevoie mare… L-am găzduit în cel mai îndepărtat colț, alături de cactus. Celelalte flori erau vizibil cuprinse de panică în prezența „aricilor. Îi udam rar și îi priveam în treacăt. Se chinuiau să crească, și dimineața întindeau spre mine o mânuță verde, ca o pernuță de ace: „Bună..bună!.!!
Intr-o noapte grea ca plumbul, o furtună nemiloasă a provocat un adevărat măcel în grădina mea: mușcatele zăceau într-o baltă de petale roșii, iar trandafirii tremurau ghemuiți, cu ghivecele trase pe ochi… Aloiașul fusese rănit cel mai tare: o bară de fier îi retezase în jumătate trupul fragil. Din ochii lui verzi se prelingeau lacrimi lipicioase…
„Ce să facem, ce să facem?, ne tânguiam într-un glas, flori, frunze și stăpâna(cățelușii nu îndrăzneau !!) L-am recuperat pe aloiaș și l-am sprijinit alături de cactus. I-am udat, i-am bandajat cu priviri ca mierea și le-am spus o poveste cu dune aurii, arzând în apusuri îndepărtate… Mi se rupea inima de mila lor; seara, parcă îl auzeam pe micul aloe cum se tânguie, iar rana îi trecea foarte greu. Nu aș fi vrut să îl pierd, de când suferea îl indrăgisem cu adevărat și-i acordam toate îngrijirile și privilegiile! După un timp, am remarcat un fenomen ciudat: cactusul intinsese doua brațe țepoase spre aloe, cuprinzându-l într-o „picantă îmbrățișare. Rănitul a început să-și revină: și-a sprijinit trupul mutilat pe cactus și au început să-i dea frunze noi. Dar minune: doar pe partea îndreptată spre amicul lui ghimpat. Cactusul a prins și el puteri și a crescut într-un an cât alții în trei, sprjinindu-l voinicește pe aloiaș!

cactus
Am înțeles că, în marea lor suferință și înstrăinare, ascunși sub armura lor verde, cele doua plante găsiseră puterea să reziste! Acum ocupă locul de cinste în grădină , le-am pus o fundita rosie,!
Iubirea lor mi-a fost o adevărată lecție si mi-a demonstrat că, de multe ori, cele mai calde și mai sensibile suflete „se ascund uneori sub țepi!

Acolo unde esti…Amintiri Ofra Haza


of1

Acolo unde cred ca esti
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.
Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva. (Constanta Buzea – Acolo unde cred ca esti)

Amintiri Ofra Haza…14 ani de la moartea artistei
Ofra Haza s-a născut în anul 1957 în cartierul Hatikva din Tel Aviv sub numele de Bat Sheva Haza, mezina dintre cei nouă copii ai lui Yefet și Shoshanna Haza. Talentul muzical și dragostea pentru cântec l-a moștenit de la mama ei care, în Yemen fusese o cântăreață apreciată

of2
La vârsta de 11 ani a devenit membră a corului lui Menashe Lev Ran care își ținea repetițiile la casa culturală Beit Brenner din Tel Aviv.
La începutul carierei, Ofra Haza a jucat în roluri secundare sau ca înlocuitoare, în spectacolele cercului de teatru. Cu câteva ceasuri înaintea premierei unui show de divertisment intitulat «Sambusak ,pe când sunt alegerile?» la clubul cultural «Tzavta» din Tel Aviv, protagonistul a renunțat să mai joace. Ofra , care reținuse rolurile tuturora pe de rost, a fost chemată de urgență de Aloni și, improvizând uluitor, a schimbat rolul din masculin în feminin și a cucerit publicul. De atunci începând a fost tot mai solicitată la activitățile cercului.
În anul 1974 Ofra Haza a participat la Festivalul anual al cântecului în stil oriental și s-a clasat pe locul al treilea. În urma acestui succes, ea s-a hotărât, de comun acord cu managerul ei, Betzalel Aloni, să-și pună în valoare potențialul și să devină cântăreață profesionistă. A luat cursuri de canto, de dans și mișcare, și a continuat să țină spectacole pretutindeni în țară.
După reușita la Eurovision și succesul in străinatate al albumului „Cântece din Yemen” (Shirey Teyman) Ofra Haza a devenit apreciată și în afara Israelului, mai ales în Europa.

În anul 1990 a fost proclamată la Monte Carlo „cântăreața israeliană cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile. Nu a acceptat propunerea lui Michael Jackson de a i se alătura într-un turneu de spectacole in lume. În acelaș an, însă a participat la Festivalul de jazz de la Montreux in Elveția. concertul ei fiind înregistrat pe un disc în anul 1997.,apoi a fost invitată la Festivalul San Remo din Italia. În anul 1992 a participat la un remix al cântecului Templul dragostei al formației Sisters of Mercy. Cântecul a fost interpretat în stil hard rock iar Ofra Haza a contribuit prin tremolouri de fond.
În anul 1993 Haza a fost prima candidată israeliană la Premiul Grammy ca interpretǎ de world music, pentru albumul ei „Kiriya ” care a fost cotat pe locul întâi în parada topului revistei Bilboard. Albumul a cuprins, între altele, melodia „Daw Da Hiya” care deplânge soarta femeilor în societatea patriarhală tradițională și două cântece nupțiale din tradiția evreilor yemeniți. În aceastǎ perioadǎ Ofra Haza a colaborat cu câțiva soliști de renume ca Iggy Pop, Paul Anka, Paula Abdul etc. a continuat sǎ fie invitată la numeroase emisiuni TV de varietăți și interviuri. De asemenea a cântat tema muzicală a filmelor „Regina Margot”,„Doica” și „Orhidee sǎlbatice” în colaborare cu muzicianul Goran Bregović.
În anul 1994 Ofra Haza a înregistrat un nou album internațional intitulat „Queen in Exile”, cuprinzând mai multe cântece noi între care „Mata Hari”, ca single în stil dance etnic, a devenit șlagǎr. O parte din aceste cântece au fost realizate în colaborare cu Izhar Ashdod. În cele din urmă, albumul nu a fost lansat pe piațǎ din cauza unor divergențe cu compania editoare în jurul unor mai multor probleme artistice. Curpinsul albumului a fost difuzat abia după moartea cântăreței, în cadrul colecției „Mangginot Halev2” (Melodiile inimii 2). In acelas an Ofra Haza a supravietuit unui al doilea accident în care avionul Jumbo Jet care o readucea în Israel de la Londra a fost lovit de un fulger. După seria de succese avute pe plan internațional, a hotărât că a sosit vremea de a reveni în Israel și de a înregistra primul ei album în ebraică după o întrerupere de șapte ani – Kol Haneshamá(Vocea sufletului). Albumul a fost și un nou succes , distingându-se cântecul „Leóreh Ha’yam” (In lungul mării) În acelaș an, 1994, Haza a participat la ceremonia decernării la Oslo a Premiului Nobel pentru pace ce fusese conferit liderilor țării sale, Itzhak Rabin și Shimon Peres precum și conducătorului palestinian Yasser Arafat. În 1995 la ceremonia împlinirii a 30 zile de la asasinarea premierului Rabin, ea a interpretat cântecul „Leoreh Hayam” impreună cu fragmente din albumul Kol Haneshama. Această interpretare a ei, transmisă de mai multe stații de radio a intrat în repertoriul clasic al muzicii israeliene și poate fi auzită adesea în Israel în zilele de comemorare a eroilor armatei.

Ofra Haza și-a lansat ultimul ei album în anul 1997,el fiind produs de Frank Peterson și intitulat simplu Ofra Haza’. Includea, între altele, o versiune nouă a cântecului „Im nin’alu”, a formației Enigma. Majoritatea cântecelor erau interpretate în engleză, fără citate suplimentare din araba yemenită. Câteva sunt în ebraică și franceză. S-a remarcat mai ales primul single al albumului -„You ve got a Friend” În albumele internaționale pe care le-a înregistrat Ofra Haza s-a străduit să sublinieze și aspecte din trecutul evreilor din Yemen și din lume, ca de pildă albumul „Trains of No Return” (Trenuri fără întoarcere) dedicat evreilor pieriți în Holocaust (Shoah), de asemenea cântece (ca acelea din albumul „Kiriya” ) închinate evreilor yemeniți și celor etiopieni și care evocă greutățile pe care le au întâmpinat în calea emigrării în Israel.
La 15 iulie 1997 Ofra Haza s-a măritat cu omul de afaceri Doron Ashkenazi, divorțat și tatăl a doi copii, și care trăise în America. În urma căsătoriei ea a rupt legăturile cu mentorul ei, Betzalel Aloni, pare-se, sub presiunea soțului ei, care a devenit el însuși managerul ei. In anul 1998 Ofra Haza a fost una din principalele celebritati care a luat parte la ceremonia festiva centrala „Paamoney Hayovel” (Clopoțeii jubileului) a aniversarii a 50 de ani de la intemeierea Israelului modern, cântând cântecul intrat în legendă din anul 1967, „Ierushalaiym shel Zahav” (Ierusalimul de aur) al lui Naomi Sheme
La începutul anului 2000 publicul a aflat cu surprindere ca artista a fost internată de urgență în stare foarte gravă la spitalul Tel Hashomer. După două săptămâni, la 23 februarie2000, Ofra Haza a decedat

Moartea lui Ofra Haza și știrile despre boala de care a suferit au șocat publicul din Israel si din lume. Imprejurările misterioase în care s-a îmbolnăvit și s-a tratat au fost subiect de discuții și dispute vreme de ani de zile. Cântareața a fost înmormântată la cimitirul Yarkon din Petah Tikva, în apropierea mormintelor altor artiști renumiți
sursa Wikipendia

DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII …Arthur Schopenhauer


sp4

Sufletele înrudite se salută din depărtare.
Gradul de sensibilitate la durere, frustrare, creşte proporţional cu simţirea şi inteligenţa.
Sunt trei aristocraţii: a naşterii şi a rangului, a banilor, a spiritului. Cea din urmă, drept vorbind, este cea mai însemnată şi se recunoaşte astfel, dacă i se dă timpul.
Cel mai bun caracter are momente de răutate şi cele mai mari genii, îngustimi de spirit.
Compasiunea faţă de animale e intim legată cu bunătatea caracterului şi se poate afirma cu siguranţă că cel crud faţă de animale nu poate fi un om bun.

W3
Omul este singura fiinţă care se miră de propria existenţă, animalul trăieşte în odihna sa şi nu se miră de nimic.
Caracterul omului poate fi dedus din manifestările lui mărunte, pentru lucrurile importante oamenii îşi iau precauţii;în gesturile mici, ei se manifestă după natura lor şi fără să-şi dea osteneala să se ascundă.
Prietenii se numesc sinceri. Duşmanii chiar sunt – tocmai de aceea, pentru a ne cunoaşte pe noi înşine, trebuie să înghiţim critica lor ca pe un medicament amar, dar util.
Nu este o metaforă când spui că viaţa fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea. Omul găseşte adversari pretutindeni şi moare cu armele în mâini. Dar existenţa noastră nu este posibilă fără toate acestea. Fără presiuna exercitată de atmosferă corpul plesneşte; tot aşa,lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor şi nevoilor de tot felul ar provoca o creştere nemăsurată a orgoliului frizând extravaganţa.
CALEIDOSCOP 8-08-00
După cum pe marea dezlănţuită şi nemărginită, printre talazuri ce se înalţă şi se prăbuşesc urlând, marinarul îşi pune toată nădejdea în sărmana lui barcă, tot astfel, în mijlocul unei lumi de chinuri, stă liniştit omul singuratec, rezemându-se încrezător pe „principium individuationis”.
La tinereţe domină intuiţia, la bătrâneţe cugetarea; de aceea, la tinereţe omul este mai mult poet, iar la bătrâneţe mai mult filosof.
Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine însuşi

sp0

226 ani de la nasterea marelui filozof german, cunoscut – mai ales – prin teoria sa asupra primatului „vointei” în sfera reprezentării lumii si în comportamentul uman.
De foarte multă vreme am citit şi m-a şocat o afirmaţie al lui Mihai Eminescu: „Schopenhauer e dintre autorii aceia care nu vor avea a se teme de soarta celor ce scriu de azi pe mâine. E drept că multă lume va fi jignită la citirea cărţilor lui, îndeosebi toţi aceia care fac din scris şi învăţătură o meserie; dar lumea va ajunge a se împăca cu multe dintre învăţăturile pesimiste ale filozofului.“
Cine studiază viaţa lui Schopenhauer va da peste o serie de paradoxuri: propovăduia misoginismul, dar avea legături intime cu o cântăreaţă de operă; dispreţuia lumea, dar se purta galant; nega sistematic valoarea vieţii, dar era exagerat de grijuliu cu sine, viaţa sa fiind un model de igienă; se temea de incendiu şi nu locuia decât la parter; nu bea decât din paharul său etc.
Pentru Schopenhauer, fondul intim al fiinţei noastre este voinţa, iar manifestarea sa nemediată este corpul. Actul volitiv şi acţiunea corpului sunt unul şi acelaşi lucru. Întreg trupul omului nu este altceva decât voinţa obiectivată. Raportul dintre voinţă şi intelect este asemănător celui între stăpân şi sclav. Dacă voinţa este ,,a priori”, intelectul este ,,a posteriori”. Agitaţia provocată de voinţa, dă naştere egoismului care conduce invariabil la conflicte sociale. Acel ,,Bellum omnium contra omni”, sau ,,homo homini lupus” sunt în spiritul concepţiei schopenhauriene fragmente din eternul imn al fiinţei.

sp3

Celibatar convins, Schopenhauer (1788-1860) si-a trait ultimii ani singur in Frankfurt unde se mutase in 1833 pentru ca orasul avea un ‘dentist indemanatic’,’ nu avea inundatii’ iar ‘cafenelele erau mai bune’. Mizantrop si egoist, avea un simt al pericolului hipertrofiat, ceea ce-l facea sa doarma cu pistoalele incarcate la capul patului si sa nu-i permita niciodata barbierului sa-i apropie briceagul de gat. Desi nu a fost niciodata insurat se pare ca a fost destul de activ sexual. Era un maniac al rutinei – in fiecare zi se scula la 7, scria pana la pranz, canta la flaut jumatate de ora, apoi iesea sa manance, mereu in acelasi loc. Apoi se intorcea acasa, citea pana la ora 4 dupa care iesea la o plimbare de 2 ore care sfarsea mereu cu o vizita la biblioteca unde citea Times-ul. Seara mergea la teatru sau la concert dupa care cina lejer la Englischer Hof. Aceeasi rutina timp de aproape 30 de ani.

sp1

Acum un secol Schopenhauer era extrem de influent: Conrad, Proust, Mann, Freud, Nietzsche, Wittgenstein, sunt doar cativa dintre cei profund influentati de filozofia sa. In sec. 20 a fost complet dat uitarii pentru a fi “redescoperit” in timpuri recente. Prima critica adusa umanismului ii apartine lui Scopenhauer care a dispretuit ideile emanciparii universale ce incepusera sa se raspandeasca in Europa la jumatatea sec. 19, la fel cum a dispretuit filozofia oficiala, considerandu-l pe Hegel un simplu apologet al puterii statale. Credea ca filozofia era bazata pe prejudecati crestine si o parte din viata si-a petrecut-o disecand influenta acestor prejudecati in filozofia lui Kant pe care o considera o versiune seculara a Crestinismului.

Schopenhauer nu credea in individualitate. Credem ca suntem separati unii de altii ca indivizi distincti, dar asta e o iluzie, spunea el. Ca si restul animalelor, suntem intruparea Vointei universale – energia care da viata la tot ce exista in lume. A fost primul ganditor important european care s-a declarat deschis si explicit ateu, si primul care cunoscuse si acceptase doctrina centrala a filozofiei orientale indiene (hinduism si budism) – individul liber si constient aflat la baza Crestinismului este o eroare. La aceasta concluzie ajunge independent prin critica filozofiei lui Kant. Acceptand argumentele acestuia (si ale lui Hume) potrivit carora lumea reala nu poate fi cunoscuta, a mers mai departe afirmand ca noi insine apartinem lumii aparentelor (lumea si individul care-o imagineaza sunt maya, constructii fara baza in realitate). Experientele nu ne arata ca suntem liberi sa alegem felul in care traim, ci ca suntem condusi de necesitatile corpului – foame, frica si mai ales sex. Sexul este ‘ultimul scop al aproape oricarui efort uman’.

Schopenhauer credea ca avea raspunsul definitiv la intrebarile metafizice care au framantat filozofia inca de la inceputurile sale. Criticand filozofia lui Kant a oferit o noua viziune a lumii – una in care nu exista individualitate, nu exista pluralitate nici diferente, ci doar forta numita Dorinta. Ne place sa credem ca ne conducem viata pe baza de ratiune, dar ratiunea insasi este servitoarea acestei forte inconstiente. Printre constructiile intelectului aflat in slujba dorintei, cea mai inselatoare, spunea Schopenhauer, este aceea ca suntem fiinte autonome, libere.
„Din tot ce a scris si a gandit Schopenhauer, vii rămân numai revărsările sale de umoare. (…) Ceea ce rămâne dintr-un gânditor este temperamentul său, adică tot ce face atunci când uită de sine; un filozof amuză, derutează, interesează tocmai prin contradicţii, prin capricii, prin reacţiile imprevizibile şi incompatibile cu liniile fundamentale ale gândirii sale.“ (Emil Cioran)

caleidoscop 16-08-01
„Dacă ceea ce spune Schopenhauer nu va fi niciodată uitat, asta ţine probabil de faptul că ceea ce el spune nu e legat de cuvintele pe care le foloseşte; cele spuse ar putea fi foarte bine redate şi cu alte cuvinte – dar va râmâne totuşi, dincolo de asta, un sâmbure de simţire, o trăire a adevărului atât de satisfăcătoare, de indestructibilă şi de invulnerabilă, atât de autentică cum n-am mai aflat nicăieri altundeva în filozofie. Te ajută atât să trăieşti, cât şi să mori, şi mai ales să mori: îndrăznesc să afirm că adevărul rostit de Schopenhauer, prin satisfacţia pe care ţi-o aduce, te ajută să faci faţă în ceasul de pe urmă – şi asta fără nici un chin, fără vreun efort de gândire, fără cuvinte.“ (Thomas Mann)
sursa : Arthur Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, traducere din germană şi glosar de Radu Gabriel Pârvu, Editura Humanitas, 2012. Vol. I (600 pag.), vol.II (684 pag.)
oenoada-Schopenhauer-pesimistul

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului


13-0

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.
Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină, dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

7-4-1
Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material, dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală, apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.
Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

2-10-00
Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.
Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.
Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

2-10-0
Am dedus că din coastele neprevăzutului curios s-au născut legile universale, dar că ele au suport divin.
Am înţeles că mai uşor scoţi apă din inima stâncii împietrite de timp, decât să scoţi prostia din omul catâr şi capriciile din femeia frumoasă.
Am dedus că în temniţa singurătăţii se aprind făcliile cugetărilor, idolii albi sau negri ai firii omeneşti, autocunoaşterea şi deseori moartea.

7-6
Am dedus că omenirea şi cercetarea universului înconjurător oricât de perfecte ar deveni se vor termina într-un punct mort ca şi construcţia turnului Babel, probabil că şi Geneza are anotimpuri şi luptă pentru regenerare.(Valeria Mahok)

Mai ninge-mă …


EW1
Sărutul meu colindă pe tâmpla ta străină
şi nu îl pot opri să nu se schimbe-n caier.
Eşti basmul meu netors şi te-am oprit – retină,
să te veghez mereu de zbucium şi de vaier.
ew2
Şi ca într-o clepsidră cum curge glasul tău
asemeni cu nisipul ce trece printre clipe.
Sub coama unui văl se-ascunde duhul rău
şi gândurile-şi bat plecatele aripe.
ew3
Pe fruntea mea se cerne tăcută înc-o iarnă.
Tu fii zăpada mea ce aş topi-o-n gând
şi lasă-ţi mâna iar pe trupu-mi să îşi cearnă
prea albele-i culori, să afli de mai cânt!
ew4
Mai ninge-mă cu gura. Când umărul se pleacă,
găseşte-mă-n seminţe şi fii porunca mea!
Mai lasă înc-o dată ca sufletul să-ţi treacă
iubirii vechi hotarul! Mai ninge-mă c-o stea!(Lelia Mossora)

Cuget târziu …


v4

Am observat că şi iubirea are scară de valori diferite, dar rucsacul ei merită cărat în spate toată viaţa, chiar dacă e greu.
Mi-am înţeles părinţii cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme şi încă nu am reuşit să le mulţumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.
Am dedus că darul cel mai preţios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.

v1
Am văzut că sinceritatea nu aduce întotdeauna bucurii, dar mai are încă susţinători rătăciţi.
Am observat că bucuriile dacă nu sunt împărţite nu sunt bucurii.
Am văzut că toate dărniciile au efect de bumerang.
Am dedus că experienţele vieţii rumegate în timp nasc boabe de înţelepciune pe care Biblia ne-o oferă gratis.
Am înţeles că numai diferenţa dintre caracterele omeneşti stimulează progresul.

v3
Am observat că bolovanii vieţii nu sunt imobili, dacă puterea crezului nu schiopătează.
Am început să simt cu adevărat gustul fericirii, când grăunţele înţelepciunii mele au intrat în faza de coacere.
Am simţit că iubirea are puteri magice şi dincolo de viaţă.

v2
Am dedus că pentru a escalada piramida vieţii cu bine trebuie să mă hrănesc cu pâinea înţeleptului.
Am invidiat oamenii bogaţi spiritual şi pacea inimii lor, dar nu şi renunţările lor lumeşti.
Admir plângând bucuriile performanţelor omeneşti şi sacrificiul lor nebănuit, dar sunt atât de departe de ele.
Am observat că darurile caracterelor omeneşti sunt diferite ca să ne înţelepţim unii pe alţii.
Am observat că fără vrerea lui Dumnezeu suntem nimic, dar El ne-a iubit mult dând lumii viaţa cu miracolele ei surprinzătoare.
Cred în Dumnezeu pentru că nu l-am văzut, dar l-am simţit.
Am dedus că oceanul purificării spirituale este singurătate îngenunchiată în credinţă.

v0
Am simţit că fără durere nu aş înţelege bucuria lipsei ei.
Am observat că în turma Domnului se înmulţesc lupii, nu oile.
Am învăţat de toate, ca să-mi dau seama că nu ştiu mai nimic.
Am iubit, am urât, am iertat,
Am să primesc ce-am dat.(Valeria Mahok)

pagina Lia Neamt
cluj 2014

Să mai umblăm şi după suflet, nu doar după bani” Grigore Leşe


gl1

Fiecare dintre noi trebuie sa se schimbe in interior. Apoi putem sa-i schimbam pe altii. Nu putem astepta schimbarea cum asteptam sa stea ploaia… Cei care realizeaza emisiunile de radio si televiziune, jurnalistii, oamenii de presa, profesorii, ar trebui sa fie modele, ca sa poata crea modele. Abia dupa ce oamenii vor sti, vor indragi si vor pretui munca noastra, vor avea credinta si un gand de schimbare le va incolti in minte.

Eram tanar, ne-nsurat, si puteam face asemenea „experiente” de viata, de-a cunoaste oamenii. Dormeam iepureşte, numai ca să nu pierd spectacolul acesta al lumii, iarna. Imi plăcea să aud copchii scâncind în pat şi cocoşii cântând la ceasurile nopţii. Si să vad de ce umblă lumea. Dacă mă întâlneam cu cineva pe drum – că nu era lume multă pe-atunci -, îl întrebam: „Unde meri?”. Unul imi spunea, altul se temea, doar se uita pieziş la mine şi-şi vedea de drum. Omu’ bun ştie unde mere, omu’ rău, nu. La oamenii care stiam eu că-s răi, le puneam intrebarea: „Unde vă grăbiţi?”. Rămâneau descumpăniţi o clipă, apoi plecau suduind.

Alteori, ca sa ghicesc firea oamenilor si sa vad cat le pasa de un semen de-al lor, ma culcam in zapada si asteptam sa ma acopere. Unii ziceau: „Ii beat!”. Altii: „Ii mort!”. Si-atunci, eu pufneam usor, sa-mi zboare zapada de pe buze, si sa vada ca respir. „Ia’ ca-i viu!”. Unii plecau mai departe, altii voiau sa ma ajute sa ma ridic. Ma ridicam de acolo si-n loc ramanea culcusul trupului meu in zapada. Ma uitam cateva minute la forma aceea scobita, pana o umplea iarasi zapada. Si plecam mai departe.

Mai sunt horitori si horitoare in ziua de astazi, dar putini. Lumea se indeparteaza de ceea ce este stravechi si profund. Asta am constatat eu de-a lungul anilor. Si-atunci, e mare nevoie sa facem eforturi, pentru ca maturii sa nu uite, iar tinerii sa afle! Horile sunt de dor, de dragoste. Bucuria se canta, dar si amintirea si jalea. Doina a fost declarata patrimoniu UNESCO, in urma cu doi ani, dar nu canta nimeni doina. Sunt foarte putini interpreti, foarte putine spectacole. Cantaretii de azi prefera o muzica de exaltare trupeasca, s-o numim asa, muzica de divertisment, fara emotie si fara pretentii.

Cultura traditionala, muzica veche din vatra satului, nu e o industrie. Asa a fost lasat de la Dumnezeu. Copilul se leagana, se adoarme pe muzica, mireasa se desparte de cei dragi tot pe muzica. Si pe drumul catre dincolo, tot de muzica sunt insotiti oamenii… Nu trebuie sa ne sperie lucrurile acestea… Aud vorbind despre identitatea noastra. Identitatea noastra exista. O avem. Nu trebuie s-o explicam si nu trebuie s-o afisam in fiecare zi. Fiecare trebuie sa-si gaseasca locul si sa se exprime in felul lui. Nu trebuie sa faca din asta un spectacol.

sursa: Corina Pavel-Cantece pentru zăpezi.
Formula As

Noi – cuvinte rătăcite, ne tot zbatem în tăcere,…


AN1

La cererea depusă
la Tribunalul Inimilor Frânte,
după ce s-a studiat îndelung dosarul,
s-a constatat că, în grabă,
petenţii au uitat să specifice la partaj
şirul de promisiuni reciproce,
plus jurămintele şi chiar
stelele numărate-mpreună.
pasare3
Prin, urmare,
dosarul fiind incomplet,
Înalta Curte solicită părţilor
să scrie lista completă
a celor onorate şi neonorate
şi stabileşte ca următorul termen
să se judece, numai
când listele complete vor fi..
pasare 4
Tu –o mare unduindă
cu adâncuri neştiute,
val ce urcă ceruri blânde
printre stelele lucind,
lumii înfloreşti lumina
cu răsfrângeri de oglindă
şi întorci în matca vieţii
glas de îngeri lin vibrând.
AN5
Eu, o stâncă-n amorţire,
peste care trec alene
norii zimţuiţi ai vieţii
şi furtunile iubirii,
strâng în suflet şi în minte
doar durerile perene
şi le-nfăşor cu hlamida
cântecelor nerostirii.
AN6
Noi – cuvinte rătăcite,
ne tot zbatem în tăcere,
şi-ncercăm în gând de lună
să ajungem mai departe,
dar rămânem: tu o mare,
eu o stâncă în durere
ce se-adună în cuvinte
răstignite pe o carte.(Leonid Iacob-Bidimensional)

pagina Lia Neamt
cluj 2014