DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII…MIRCEA ELIADE

L1

Ştiu că există un singur suflet, răsfrânt în mii de atitudini trecătoare.
Fiecare om vrea să fie liber în viaţă, dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor.
A fi liber înseamnă, înainte de toate, a fi responsabil faţă de tine însuţi.
Dar libertatea nu înseamnă libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trăirea în hazard şi în eventual.
Viaţa este durere, fiindcă e încadrată într-un ocean de iluzii şi, în acelaşi timp, viciată de ignoranţă.Ea cunoaşte scene, şi se poate spune că e împărţită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.
Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa.
Sensul existenţei şi datoria fiecărui om este creaţia.
A trăi cu ziarele înseamnă a te imbeciliza.

f3

Eliade era foarte cald, generos, cu o curiozitate intelectuală uriaşă“
Interviu cu Douglas ALLEN

La conferinţa susţinută marţi, 5 iunie, în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, aţi schiţat un portret al lui Mircea Eliade din trei caracteristici: generos, deschis, cu o imensă curiozitate intelectuală. Aţi putea rezuma, pentru cititorii Observatorului cultural, cîteva dintre întîlnirile semnificative pe care le-aţi avut cu Eliade?
Aş începe cu prima întîlnire, e o poveste lungă, pe care am să încerc să v-o spun cît mai pe scurt. S-a întîmplat în luna aprilie a anului 1967, eu scriam la teza mea de doctorat. Corespondasem cu Mircea Eliade, în acel moment un savant celebru în toată lumea, cel mai important istoric al religiilor, aflat la apogeul carierei sale. I-am scris şi l-am întrebat dacă mă puteam întîlni cu el la Chicago, deşi ştiam că e extrem de ocupat. Mi-a răspuns imediat afirmativ şi ne-am întîlnit într-o vineri, la amiază. Mi-a pus mai multe întrebări, printre care şi de ce eram interesat eu, un filozof, de activitatea lui. Pe atunci eu nici nu ştiam că avea un doctorat în filozofie, şi chiar predase filozofie la Universitate. Am început să discutăm de¬spre opera lui. Îmi amintesc că am rămas uimit cînd mi-a zis că întruparea lui Hristos este suprema manifestare a sacrului – iar acest lucru nu era spus din perspectiva creştinului, ci din cea a cercetătorului – pentru că aceasta reuşeşte nu să transcendă istoria, ci să o sacralizeze. I-am pus mai multe întrebări, despre diverse intepretări ale sale, dintre care unele supuse controversei. În cele din urmă, mi-a spus: „Nu pari satisfăcut de răspunsurile mele. De ce?“. I-am răspuns că nu, răspunsurile pe care mi le dăduse nu erau suficient de argumentate ştiinţific, şi l-am întrebat cum ajunge la interpretările interesante pe care le face. Mi-a spus că le vede pur şi simplu… Şi pentru că mi-am manifestat îndoiala, m-a întrebat pe mine, un simplu student, ce anume credeam eu despre metoda lui. Şi atunci i-am mărturisit admiraţia mea pentru cadrul simbolic foarte solid pe care îl au interpretările sale, iar el m-a ascultat cu multă curiozitate, deloc defensiv, fără să aşeze între noi distanţa aceea, ca de la profesor la un simplu student. Au trecut astfel două ore, dar cînd l-am întrebat dacă vrea să încheiem mi-a spus că discuţia îi făcea mare plăcere. Peste încă trei ore, s-a scuzat spunîndu-mi că soţia sa, Christinel, organizase o cină festivă, deci trebuia să plece, dar mi-a sugerat să îmi anulez biletul de avion pentru acea seară şi să mai rămîn la Chicago. Ceea ce am şi făcut. Aşa l-am cunoscut pe Eliade: foarte cald, generos, cu o curiozitate intelectuală uriaşă. Am avut întotdeauna o părere excelentă despre activitatea lui ştiinţifică, ca şi despre el ca om, dar asta nu înseamnă că nu avea şi slăbiciuni, şi defecte, ca orice fiinţă umană; am avut întotdeauna şi o distanţă faţă de el, i-am adus şi unele critici.

f1

Accepta Eliade aceste critici?
Era deschis la criticile oneste, da. Dar, în acelaşi timp, avea o personalitate puternică, ţinea la posteritatea sa. Era uneori intransigent cu criticii săi, îi ignora, făcea abstracţie de existenţa lor.
In cartea dumneavostră Mit şi religie la Mircea Eli¬ade, observaţi că una dintre ideile fundamentale ale sistemului de gîndire eliadesc este că sacrul, mitic şi simbolic, este camuflat în banalitatea existenţei cotidiene şi că, recunoscîndu-le şi stabilind relaţii dinamice cu mitul şi structurile simbolice ale sacrului, omul modern va avea ocazia unei reînnoiri spirituale şi culturale. Mai este astăzi posibilă această recuperare a unei relaţii cu mitul, în postmodernitate, în lumea contemporană?
Aş zice că este vorba despre o provocare. Eliade nu spune că omul modern trăieşte mitul aşa cum o face membrul unei societăţi tradiţionale, ci că mitul îi afectează, îi influenţează imperceptibil existenţa, la nivelul subconştientului sau al inconştientului. Atunci problema se pune în termenii următori: noi trăim într-o lume demitologizată, desacralizată, care este lumea postmodernităţii, iar Eliade atrage atenţia asupra fragmentării, a alienării din lumea contemporană, în care am ajuns să ne întrebăm care este sensul vieţii, al existenţei noastre. Uneori, urmărindu-i, de pildă, pe studenţii mei, pe care îi defineşte un termen ce nu vă este, probabil, necunoscut:multitasking, mi se pare foarte trist să văd cum fac mereu mai multe lucruri în acelaşi timp, fără să facă de fapt nimic, cum încearcă să umple un gol existenţial, care de fapt rămîne acolo, chiar dacă toată ziua tastează mesaje pe mobil sau Facebook. Parcă încearcă astfel să se salveze de la lipsa de sens, căzînd pradă consumerismului, încercînd mereu să arate sau să se îmbrace diferit, să îşi schimbe imaginea. De fapt, întreaga lor viaţă este haotică, dezordonată, îi lipseşte profunzimea. Deci Eliade spunea că ceea ce fac mitul şi simbolismul este să îţi unifice viaţa, să aducă împreună aceste aspecte disparate, înstrăinate ale propriei vieţi, într-un tot. El susţine că avem resursele unei reînnoiri culturale şi spirituale, pentru că ele există în noi, sînt parte din condiţia noastră umană. Dar ele se cer reactivate în noi moduri creative. (Articol 7.03.2014 Andreea Rasuceanu-observator cultural.ro)

f2
Mircea Eliade s-a născut în Bucuresti 13 martie 1907 fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) şi al Jeanei. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu
Familia s-a stabilit în capitală în 1914 unde şi-a achiziţionat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piaţa Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescenţă.
După terminarea învăţământului primar la şcoala de pe strada Mântuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arşavir Acterian,Haig Acterian,Petre Viforeanu, Constantin Noica Barbu Brezianu.
Devine interesat de ştiinţele naturii şi de chimie, ca şi de ocultism, şi a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-şi pune în pericol vederea şi aşa slabă, Eliade citeşte .
)
A fost profesor la Universitatea din Chicago din anul 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din anul 1962 şi naturalizat cetăţean american din anul 1966.
)
În anul 1966 devine membru al Academiei Americane de arte şi ştiinţe, iar în anul 1977 Mircea Eliade primeşte premiul Bordin al Academiei Franceze.
Devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington în cursul anului 1985.
Opera completă a lui Mircea Eliade ar conţine peste 80 de volume, fără a se lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.
)
Una din cele mai importante opere ale lui este reprezentată de
Tratatul de istorie a religiilor, apărut la Paris în anul 1949.
La 24 mai 2006 i s-a conferit titlul de Doctor honoris causa de către Universitatea Nationala de Arte din Bucureşti.
)
Eliade a fost căsătorit de două ori: prima soţie a sa a fost Nina (n. Mareş, d. 1944) cu care s-a căsătorit în 1934, iar a doua soţie a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998) cu care s-a căsătorit în 1948.
Mircea Eliade a murit în anul 1986 la vârsta de 79 de ani, la Chicago. .

pagina Lia Neamt cluj 2014

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s