DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII…CONFUCIUS

confucius 2

Nu folosi tunul ca să omori un ţânţar!
Cercetează trecutul dacă vrei să prezici viitorul.
Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor.
Nu te ruşina de greşelile tale, transformându-le în crime
Adevăratul defect este să ai defecte şi să nu le îndrepţi.
Fericirea aparţine celor care ştiu să o facă să aştepte.
Întotdeauna într-o situaţie dificilă există cel puţin o şansă de a învinge.
Există trei lucruri pe care, pare-se, nu le pot realiza după maniera omului ideal: virtutea fără incertitudine, înţelepciunea fără îndoieli şi curajul lipsit de teamă.

cf1
Cel care este stăpânul minţii sale este stăpânul Universului.
Cea mai mare dovadă de dragoste pe care o putem da unei girafe este de a-i tricota un fular.
Proştii se plâng că nu sunt cunoscuţi de suficient de mulţi oameni. Înţelepţii se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii.
Fără a cunoaşte puterea cuvintelor este imposibil să cunoşti oamenii.
Căutarea avantajelor mărunte împiedică realizarea acţiunilor măreţe.
Omului îi trebuie doi ani să înveţe să vorbească şi o viaţă să înveţe să tacă.
Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aduce aminte, implică-mă şi voi înţelege!
Nu te plânge de zăpada de pe acoperişul vecinului când nici pragul uşii tale nu este curat.
Când vezi un om bun, gândeşte-te să-l întreci: când vezi un om rău, cercetează-ţi inima.

cf4

Numai în toiul iernii geroase îţi dai seama că pinii şi chiparoşii nu-şi leapadă frunzele odată cu ceilalţi copaci.
Cea mai mare glorie nu o dobândeşti atunci când nu eşti doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut.
Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul.

Momentul apariţiei lui Kong-zi (Confucius) pe scena istorică, în secolul al VI-lea a.Hr., a însemnat debutul unei tradiţii filozofice care a dominat cultura chineză sute de ani, precum şi al unei influenţe covârşitoare asupra tuturor compartimentelor gândirii chineze, de la spiritualitate şi etică la medicină şi ştiinţe exacte.
Maestrul (zi sau tzu) nu ne-a lăsat opere scrise, dar ideile, comentariile, interpretările aduse lucrăriloe care constituiau patrimoniul vechii culturi chineze ( Cartea Schimbărilor, Cartea Poeziei, cartea Documentelor, Cartea Ritualurilor, Cartea Muzicii şi Analele Primăverii şi ale Toamnei) au fost adunate de cărte discipolii săi în 20 de cărţi. Încercarea de a-l înţelege pe Confucius este îngreunată atât de absenţa unor documente proprii, cât şi de aglomerarea de legende şi tradiţii în jurul personalităţii sale, unele exaltante, altele denigratoare.
Confucius se pare că s-ar fi născut undeva în anul 551 a.Hr., în micul stat Lu, aflat astăzi în provincia Shantung. Este posibil să fi avut ascendenţă aristocratică, dar conform izvoarelor nu a dus o viaţă îndestulată, dimpotrivă, ceea ce l-a făcut să empatizeze cu oamenii de rând şi să-I desconsiere pe nobilii neinteresaţi decât de menţinerea puterii, care era în esenţă de sorginte militară. Confucius nu era nici el pacifist. Credea că sunt vremuri în care oamenii morali trebuie să intre în acţiune, pentru a nu fi înrobiţi, dar folosindu-se nu atât de forţă, cât de simţul şi puterea dreptăţii. Practic, considera că o armată nu poate lupta suficient de bine dacă soldaţii nu cred în justetea cauzei sale. În plus, afirma adesea că originea nu contează atât de mult ca atitudinea şi comportamentul, astfel că oricine putea aspira să devină un chiin tzu (gentilom).

confucius
Confucius nutrea speranţa reformării lumii. Iniţial ideile sale au prins la un grup restrâns, constituind poate ce ce am putea numi prima şcoală privată chineză, un spaţiu în care scopul principal era cultivarea morală şi intelectuală. Spre deosebire de sistemul tradiţional care antrena în virtutea obedienţei şi supunerii, Confucius îi învăţa pe discipolii săi că trebuie să joace un rol dinamic în guvernarea statului, nu să se rezume la a fi pur şi simplu instrumente ale conducătorului. Educaţia pe care o oferea acesta avea înainte de toate o valoare practică.

Dacă liderii sunt atât de preocupaţi de sacrificiile pentru stramoşi, de ce nu direcţionează interesul şi asupra poporului? Dacă miniştrii se poartă cu curtoazie unul faţă de celălalt, de ce să nu facă la fel cu omul de rând? Fiecare ar trebui privit ca un oaspete important, iar oficialii ar trebui să se poarte faţă de popor ca şi cum ar săvârşi un sacrificiu măreţ. Aşadar, vedem ca ideile sale contravin în mare masură convenţiilor epocii. De fapt, întreaga sa etică se bazează pe concepţia asupra naturii umane, pe care nu o priveşte ca pe o entitate separată de mediul social, la fel cum nici societatea nu este un corp metafizic de sine-stătător. Omul este în esenţă o fiinţă socială, modelat de societate, dar aceasta la rândul său este determinată de comportamentul fiecărui individ în parte. A fi moral înseamnă a participa activ la comunitate. Convenţiile (li) pe care se bazează aceasta sunt fundamentale pentru funcţionarea sa corectă, dar ele trebuie înţelese. Această etică a datoriei, baza moralei individuale, curpinde două virtuţi funadmentale: negarea eului egoist şi acceptarea a aceea ce este drept şi potrivit. Respectarea tradiţiei, simpatia umană, oubirea aproapelui, corectitudinea, probitatea, îndemnul de a face binele nu sunt altceva decât o reflexie a legilor care guvernează universul.
Alt concept important în filozofia este este cel de tao, calea, dar fără conotaţii mistice. Asa cum li înglobează moralitatea şi curtoazie, tao include pe de o parte codul etic individual şi pe de alta guvernământul care să vegheze asupra bunăstării fiecărei fiinţe umane. Respingând loialitatea faţă de nobili, acesta propune loialitatea faţă de principii. În ciuda absentei unei dogme, mulţi confucianişti au sfârşit ca martiri încercând să apere calea propovăduită de maestru, critincându-i pe conducători în numele binelui general. Conducători şi funcţionari buni sunt cei pricepuţi, indiferent de originea lor socială. Discipolilor săi Confucius le cere să apere poporul, să-l ajute, să-l instruiască. Poporul în schimb trebuie să acţioneze şi el potrivit răspunderii şi datoriilor pe care le implică funcţiile sociale.
Ce se remarcă la filozofia confucianistă este lipsa încărcăturii religioase, lipsa misticismului înlocuit de un umanism cât de poate de pragmatic. Nu pretinde deţinerea vreunui adevăr absolut, ci mai degrabă aspiraţia către acesta prin metoda observaţiei şi analizei. Omniscienta şi omnipotenţa universului este înlocuită de bogăţia experientei, selecţia binelui şi urmarea acestuia, pentru atingerea libertăţii şi fericirii după care tinde natura umană.

cf3
Dar cum este această natură umană? În viziunea lui Confucius nici bună, nici rea. Şi aici gânditorul este aproape de concretul existenţei. În primul rând pledează pentru egalitatea oamenilor. În al doilea rând, aceştia doresc fericirea, care de multe ori rămâne doar la stadiul de deziderat. Dacă fericirea este binele şi omul este o fiinţă socială, înseamnă că dacă fiecare s-ar gândi la bunăstarea întregului, sunt mai multe şanse să se atingă o stare generală de bine. În concepţia sa, omul cu adevărat virtuos, când doreşte să obţină succesul, se gândeşte şi la ceilalţi. Pentru ca să se ajungă la această armonie socială absolut necesară este educaţia, larg răspândită pentru ca cei mai pricepuţi să iasă în faţă la guvernare. Învăţătura lui a avut efecte, pentru că aproape jumătate dintre discipoli au reuşit să ajungă în poziţii importante în stat.
Dar amploarea moştenirii sale se întrevede după moartea sa, când treptat doctrina este integrată în ideologia imperială. Chiar şi unii dintre revoluţionarii comunişti îl revendică pentru tradiţia revoluţionară. În vest impactul său este mai mare decât ne închipuim, pentru că acesta devine o figură emblematica în timpul iluminismului. Dacă ar fi să căutăm secretul magnetismului său, cel mai probabil este vorba despre insistenţa asupra supremaţiei valorilor umane. “înţelepciunea constă în a-I înţelege pe ceilalţi, virtutea constă în a-i iubi”.
Încrezându-se în puterea gândirii şi moralei, Confucius credea că umanitatea îşi poate găsi fericirea doar într-o comunitate cooperantă de oameni liberi. Dar libertatea se dobândeşte prin raţiune, gândire critică şi acţiune conform unor principii care să servească şi individul, şi comunitatea. Dogmele îngrădesc adevărul. “Dacă un om nu se întreabă în permanenţă: cum să procedez corect?, atunci nu ştiu ce rost mai are acesta”
pagina Lia Neamt Cluj 2014
sursa
Irina Maria Manea Confucius, Maestrul gândirii chineze. Ce învăţăm de la el?
Herrlee Glessner-Creel, Chinese Thought form Confucius to Maotse-Tung, Chicago, 1953;
Benjamin I. Schwartz, The World of Thought in Ancient China, Harvard, 1985.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s