DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII..PITAGORA


PIT0

Desi a trăit înainte de era noastră, Pitagora a lăsat în urmă sfaturi importante nu doar pentru domeniul politicului si al matematicii, dar si pentru bărbatii de pretutindeni.
“Purifică-ti inima înainte de a îngădui iubirii să sălăsluiască în ea: chiar si mierea cea mai dulce se amărăste într-un vas murdar.”
“Nu te aseza pe o piatră, dar nici pe genunchii unei femei la fel de reci ca piatra.”
“Să nu te măgulesti cu gândul că esti prea iubit de o femeie care se iubeste mult pe sine.”
“Nu fi nici sclavul, nici tiranul unei femei.”
“Dacă îti iei nevastă, nu te căsători doar cu sexul ei.”
“Nu ridica niciodată mâna asupra nevestei tale când esti mânios. Cel ce-si lovește femeia, se loveste pe sine.”
“Cinsteste femeia care te face tată.”
“În fiecare an să aveti o zi de sărbătoare numită “pacea familiei”. În această zi, sotul si sotia, la prânz, în mijlocul familiei, îsi vor da mâna si îsi vor ierta unul altuia greselile făcute de-a lungul anului.”
“Părăseste-ti nevasta dacă nu poti trăi cu ea; dar nu te despărti de ea ca să iei o alta. Înteleptul nu-si schimbă femeia.”
“La moarte, să nu lasi fiului tău alte datorii în afară de cele ale recunostintei.”
Pitagora (580 î.Hr. – 495 î.Hr.), în “Legile morale si politice”

PIT2
Sub înrâurire orfică, pitagoricienii profesau credinta în natura distinctă a sufletului fată de acea a trupului. Pitagora credea că sufletul este pur si nevinovat, dar se află închis în trup ca într-un mormant.
Pitagoreicii au încercat explicatii numerice inclusiv în conceptia despre suflet. Sufletul este definit ca acordul sau armonia dintre diferitelor sale facultăti, această armonie fiind la rândul ei exprimabilă numeric.
În etică se consideră că există zece virtuti, în acord cu numărul perfect. Fiecărei virtuti i se asociază cîte un număr.
Pitagorismul este un mod de viată, întemeiat pe principii riguroase cu privire la hrană, îmbrăcăminte, conduita în intimitate si în viata publică, pe care grecii îl priveau cu un respect profund.
Pitagora este originar din insula Samos, o insula ioniana aproape de coastele Asiei Mici. A fost fiul lui Mnesarchos, care apartinea unei familii instarite din insula Samos. Dupa spusa lui Apollodor, in jurul anului 532 I.Hr., Pitagora era in virsta de 40 de ani. Silit de tiranul Polykrates – care conducea insula – Pitagora se refugiaza in colonia doriana Samos din sudul Italiei. Aici el infiinteaza un fel de confrerie religioasa-etica, un gen de ordin filozofic-religios esoteric, in care el era considerat a fi de origine divina. Ordinul acesta a avut multi adepti, chiar si dintre cetatenii avuti din Croton si din alte orase marginase. Ordinul pitagoreian a durat pina pe la mijlocul secolului V I.Hr., cind un anume Cylon, conducatorul politic al insulei, a inceput o prigoana crunta impotriva pitagoreilor, careia i-au cazut victima multi dintre adeptii lui Pitagora. Unii dintre acestia s-au putut salva prin fuga in Grecia, unde au raspindit ideile lui Pitagora. Asa se face ca pe la anul 100 i.Hr., reinviind ideile pitagoreiene, s-a nascut directia filozofica cunoscuta sub numele de neo-pitagoreism. – Pitagora s-a numit pe sine pentru prima oara „philosophos” in loc de „sophos”.

PIT1

Este considerat de mulţi ca fiind primul matematician şi părinte al cifrelor. Numele matematicianului grec a apărut pe buzele multora în special datorită teoremei sale care îi poartă numele (Teorema lui Pitagora), fără de care farmecul geometriei plane ar fi fost cu mult diminuat. În plus, Pitagora a adus contribuţii importante în domeniul religiei şi filosofiei şi ca orice adept al acestora, a lăsat în urmă numeroase maxime printre care se află şi următoarele.

„Gândul este o idee în tranzit.”
„Alege să ai sufletul puternic, nu trupul.”
„Deasupra umbrei oricărui nor se află lumina unei stele.”
„Fii mulţumit de ceea ce faci şi lasă-i pe ceilalţi să spună ce vor.”

pagina Lia Neamt cluj 2014

Aici şi acum..!! Învaţă-mă să fiu în Iubire..!!


g1
Învaţă-mă să curg asemeni unei ape iuţi de munte
Săltând din piatră-n piatră peste crestele cărunte
Curgând în volbură şi spumă, abandonându-mă
nebună
În braţe puternice de vaduri
Îmblânzită peste trupul moale al ierbii şi câmpiei
Adormind în lacul blând al gliei..!!

g2

Învaţă-mă să ard ca focul
Să mă înalţ în prelungi văpaie
Contopindu-mă cu norii
Renăscând în glasul ploii !!

g3

Învaţă-mă să fiu precum un munte
Clădit din osul divinului pământ
Să înfloresc vibrândă, în fiecare anotimp
Şi să aduc iubire în fiecare gând !

g5

Învaţă-mă să iubesc misterul bătrânului eter
Si să ador binecuvântatul cer
Iubind toate câte sunt
Aici şi acum..!!
Învaţă-mă să fiu
În IUBIRE..!!(David Georgiana)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Poetul este mereu înfometat..nici moartea nu-i tine de foame


i3
Poetul nu e presul
Pe care
Călcâiele cuvintelor
Îsi sterg sensuri nici de ele
Întelese.
f5
Poetul vorbeste cu
Viermii fiintei
Îi învată să facă salturi mortale
În zbor le cresc aripi
Si încep să ardă pe cerul metaforei
Stele nechezătoare.
lf3
Poetul este mereu înfometat
Nici moartea nu-i tine de foame
Nici cerul cu spuma lui de astri în cafeaua noptii
i1
Iubirea stă cu ochii pe el
Poetul îi cere câte o bucătică din carnea ei
Ea îi dă…
Si foamea lui e tot mai mare.(Teo Cabel)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Eu văd poezia ca pe o femeie zămislită din dorinţa şi dragoste


nik11

Eu văd poezia ca pe o femeie;
zămislită din dorinţa
şi dragostea
celui ce o compune.
Îi transmite trăiri,
sentimente
înveşmântând-o în metaforele
sufletului.

ur1

Uneori este ca o adolescentă rebelă.
ce dansează desculţ în miez de noapte
prin iarba cu rouă;
nu se supune canoanelor,
face să vibreaze inimi
în versu-i alb
şi respiră tinereţe.

NIK6

Alteori ca o doamnă
frumoasă,
misterioasă,
admirată de critici ce îi aşează
cunună de lauri
punând-o să defileze.
Dar poate fi – o oarecare
ce trece prin inimi şi lasă
linişti sau nelinişti
durere sau bucurie
si
mult dor.

t1

Bărbatul – cititorul
ce o descoperă
o vede,
o simte…
Şi fiecare o vede în felul său
chiar dacă e aceeaşi femeie
sau poezie! (Angelina Nădejde)

pagina Lia Neamt cluj 2014

DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII…PLATON


PL0

Nu renunţa de a face bine unui prieten.
Vorbeşte ca şi cum va trebui să dai socoteală
Orice om trebuie sa cerceteze originea fiecărui lucru.
Nu trebuie să se respecte omul mai mult decât adevărul.
Nici un om care nu a recunoscut acţiunea divină în lume nu poate fi fericit.
Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr.

PL4
Să nu descurajezi niciodată pe nimeni care progresează continuu, indiferent cât de încet.
Transformarea nu constă în a-ţi pune ochi, căci ei există deja; ci în a le da direcţia potrivită, înzestrare care le lipseşte.
Trebuie să fim îngăduitori cu copilul care se mai teme încă de întuneric; adevărata tragedie a vieţii sunt oamenii care se tem de lumină.
Marea nedreptate nu porneşte de la oameni obişnuiţi, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educaţie greşită.
Cel mai bine este să fii sănătos; al doilea să fii frumos; al treilea să fii bogat, în mod cinstit.

pl1

„Omul care, de-a lungul vieţii, şi-a luat rămas bun de la plăcerile şi de la podoabele trupului, pe care le socotea străine de el şi dăunătoare, omul care, dimpotrivă, şi-a dat toată silinţa să înveţe ceva, care, în loc de podoabe străine, a vrut pentru sufletul său podoabele cele adevărate: cumpătarea şi dreptatea, curajul, libertatea şi adevărul, omul acesta trebuie să aibă încredere în luminarea sufletului său.“ (Phaidon, Editura Humanitas, 2006, pp. 139-140). Platon (427-347 î.Hr.), alături de elevul său, Aristotel, reprezintă culmea gândirii filosofice antice. Scrierile sale au fost studiate intens de mulţi Sfinţi Părinţi, iar unele idei au fost preluate şi remodelate corespunzător învăţăturii creştine.
Elevul lui Socrate, profesorul lui Aristotel
Platon s-a născut în Atena, într-o familie aristocratică cu strămoşi iluştri. Tatăl său, Ariston, era unul dintre descendenţii regelui Codros, iar mama sa, Perictione, era membră a unei familii înrudite cu cea a marelui legiuitor Solon. Aplecarea spre filosofie a lui Platon a fost şi o încununare a strădaniilor culturale înfăptuite de înaintaşii săi. Numele său de naştere a fost Aristocles, dar a primit porecla de Platon, datorită pieptului său lat. În jurul vârstei de 20 de ani a devenit un ucenic fidel al lui Socrate, pe care nu-l va părăsi niciodată, până la condamnarea la moarte a acestuia. Fiind bolnav, Platon nu a putut participa la ultimele momente din viaţa maestrului său. Din relatările celor prezenţi va scrie dialogul Phaidon, având drept temă sufletul şi protagonist principal pe Socrate. Aproape toate scrierile platoniciene poartă forma dialogului, iar Socrate este pretutindeni prezent, conducând discuţia cu măiestrie. Nu este de mirare că Platon a format mai târziu o adevărată şcoală filosofică în jurul său, printre ucenici numărându-se şi perseverentul Aristotel.

pl2
Marea Academie
Platon a fost mereu un spirit întreprinzător şi activ, veşnic în căutare de noi cunoştinţe, însetat de realizarea unor noi opere sau de ascultarea unor maeştri. De aceea a întreprins nenumărate călătorii, printre zonele vizitate numărându-se Egiptul, sudul Italiei sau Siracuza. În Siracuza a revenit de mai multe ori, fiind apreciat de conducătorul local, Dionisios cel Bătrân, iar mai târziu va deveni profesorul fiului acestuia, Dionisios cel Tânăr. Cu toate aceste peripluri, Platon a petrecut suficient timp în Atena, reuşind să îşi deschidă aici o şcoală. Deoarece locul ales era poziţionat lângă gimnaziul închinat lui Heros Akademos, denumirea a fost transformată în academie. Cum Platon a fost foarte preocupat nu doar de filosofie, ci şi de studii politice, Academia înfiinţată de el a devenit în timp o adevărată pepinieră de funcţionari şi oameni politici. Ea va funcţiona peste 900 de ani, fiind închisă din ordinul împăratului Iustinian, în anul 529 d.Hr. După înfiinţarea Academiei, Platon se întoarce în Siracuza, unde spera să poată înfăptui planul său de realizare a unei legături între filosofie şi politică. Platon preciza în debutul cărţii a şaptea din scrierea sa „Republica“: „Dacă ori filosofii nu vor domni în cetăţi, ori cei ce sunt numiţi acum regi şi stăpâni nu vor filosofa autentic şi adevărat, şi dacă acestea două – puterea politică şi filosofia – n-ar ajunge să coincidă, şi dacă frumoasele firi care acu se îndreaptă spre vreuna din ele, dar nu şi spre cealaltă, nu vor fi oprite să procedeze astfel, nu va încăpea contenirea relelor pentru cetăţi şi neamul omenesc şi nici această orânduire pe care am parcurs-o cu mintea nu va deveni vreodată posibilă, spre a vedea lumina soarelui“. Dionisios cel Tânăr îl dezamăgeşte, alegând să rămână un simplu tiran şi excluzând treptat filosofia din viaţa sa. Platon a plecat din lumea aceasta la vârsta de aproape 80 de ani, îngândurat în privinţa viitorului politicii şi filosofiei.

PL5
Cele trei principii ale conducerii
Platon ne-a lăsat numeroase sfaturi privitoare la eficacitatea conducerii şi modurile în care aceasta trebuie exercitată. În esenţă, acestea se reduc la trei principii fundamentale pe care orice lider trebuie să le respecte. Primul dintre acestea se referă la cunoaşterea binelui. Fiecare conducător este dator ca, printr-o disciplină intelectuală şi morală să ajungă la deosebirea binelui de rău şi să urmeze calea cea bună. Cel de-al doilea se referă la necesitatea unei educaţii prelungite a viitorului lider. În opinia lui Platon, fiecare om care aspiră să devină liderul celorlalţi este dator să aibă o cultură şi o pregătire cu mult superioară maselor. Cel de-al treilea principiu cuprinde existenţa timpului liber. Cine nu îşi poate permite luxul de a gândi şi nu are suficiente resurse materiale pentru a o face, nu va reuşi să se desăvârşească suficient. Privind aceste trei principii din perspectiva lumii moderne, vedem că sunt foarte aplicate în viaţa curentă. În domeniul unei firme actuale, programele de perfecţionare şi planificarea ocupă tot mai mult timp, din păcate nu şi deosebirea metodelor bune de cele rele. Din punct de vedere creştin, principiile lui Platon nu pot fi considerate universale. În creştinism vorbim în primul rând de vocaţia sfinţeniei, iar aceasta nu este dependentă de cultură sau resurse materiale, ci de curăţie. De asemenea, nu poţi ajunge la deosebirea binelui de rău dacă nu ai ajutorul lui Dumnezeu.

Legenda literelor
Sunt foarte incitante parabolele pe care Platon le aduce în discuţie în scrierile sale. Astfel, în dialogul Phaidros, Platon menţionează legenda de origine egipteană a apariţiei literelor. Aici se spune că zeul Theuth a creat literele şi l-a vestit pe faraonul Thamus de descoperirea sa. Faraonul nu a fost deloc entuziasmat de noua ştiinţă şi i-a împărtăşit temerile sale zeului: „Scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte; punându-şi credinţa în scris, oamenii îşi vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, şi nu dinlăuntru, prin caznă proprie. Leacul pe care tu l-ai găsit nu e făcut să învârtoşeze ţinerea de minte, ci doar readucerea aminte. Cât despre înţelepciune, învăţăceilor tăi, tu nu le dai decât una părelnică, şi nicidecum pe cea adevărată. După ce cu ajutorul tău vor fi aflat o grămadă de prin cărţi, dar fără să fi primit adevărata învăţătură, ei vor socoti că sunt înţelepţi nevoie mare, când de fapt cei mai mulţi n-au nici măcar un gând care să fie al lor. Unde mai pui că sunt şi greu de suportat, ca unii ce se cred înţelepţi fără ca de fapt să fie“ (Phaidros, Edit. Humanitas, 2006, p.138). Platon ne atrage atenţia prin această parabolă că nu este înţelept cel care citeşte mult, ci cel care înţelege multe. Este imposibil să devii o persoană dezvoltată intelectual dacă eviţi să gândeşti. Oricât de mult am citi, fără gândire şi fără o practică susţinută a principiilor adoptate nu putem să creştem spiritual.

Discursuri slabe şi oratori puternici
Aşa cum era normal, în acea vreme, cine dorea să fie filosof trebuia să studieze o serie de ştiinţe conexe: matematica, astronomia, muzica sau retorica. Retorica era foarte preţuită şi atrăgea foarte mulţi oameni dornici să o înveţe. Din păcate, majoritatea înţelegeau prin retorică o ştiinţă a cuvântului prin care poţi ajunge să controlezi oamenii şi să îi înşeli. Platon o pune, însă, în legătură cu medicina. „În amândouă aceste arte (medicina şi retorica) se cere analizată o natură: în prima, natura trupului, în cealaltă, natura sufletului; căci, dacă vrem să-i dăm trupului sănătate şi putere cu ajutorul leacurilor şi al hranei, nu ne putem restrânge la rutină şi experienţă, ci trebuie să recurgem şi la arta medicinei; şi, la fel, dacă vrem să-i trecem sufletului convingerea pe care o dorim şi virtutea, trebuie să o facem cu ajutorul unor vorbiri şi practici care să urmeze anumite reguli.“ (Phaidros, p. 129) Scopul principal al retoricii nu era manipularea oamenilor, ci încercarea de a le vindeca sufletele. De aceea, exerciţiul retoricii era necesar, iar ştiinţa discursului nu putea fi mărginită doar la rutină şi experienţă, ci trebuia să se supună unor reguli amănunţite. Toate aceste reguli îndeplineau un ţel comun: cunoaşterea în detaliu a sufletului. „Deoarece puterea discursului stă în faptul de a fi o călăuză a sufletului, cel care îşi doreşte să ajungă orator trebuie negreşit să ştie câte sunt formele pe care le poate îmbrăca sufletul.“ (Phaidros, p.132)
Până în prezent rămâne un singur lucru care îi deosebeşte esenţial pe oratorii buni de manipulatori: dragostea de oameni, dar numai Dumnezeu îţi poate da discernământul de a percepe aceasta.
sursa :Adrian Agachi-Platon, filosoful modern al Antichităţii

Multămesc la măicuta,m-o făcut să stiu cânta/Mama când m-o legănat/ horile mi le-o cântat”


DSC_0108
Cele mai profunde versuri care s-au spus vreodată despre muzică sunt:
”Am noroc că ştiu cânta,
Că-mi astâmpăr inima.
Horile-s de stâmpărare
La omu’ cu supărare.” (Grigore Lese)
Dorin Pintea, Ancuta Matei, Maria Filimon, Dorina Narita

Virginia Irimus

Oana Carmen Bozga

Madalina Medan

Diana Cârlig

Talentul este un subţirel izvor de munte. Trebuie să-i sapi calea în piatră şi să-l captezi cu înaltă osteneală.(Gala Galaction)
„Ce este cântatul?…
Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu.(Grigore Lese)
Să încurajăm continuatori acestui neam..!!!

Pagina  Lia Neamt Cluj 2014

Să leg acum ce nu se mai dezleagă…


v1

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, –
Că ţi-am făcut potecă prin grădină…
Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

v2

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.
De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, –
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

v3

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?
Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, –
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

v4

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!
Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare…

v5

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!
Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

v6
Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, –
Se uită lung şi tainic prin ferestre…(George Toparceanu)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Sub minciuni dibace…sucombă orice adevăr..


D2

Motto: Muzica se ascultă, Pictura se priveşte
Epigrama se gustă..
UN ZAMBET PE ZI…. CORNELIU COSTACHESCU

D1

Terenul de „Război şi Pace”,
Cu toată lumea în răspăr
Şi unde, sub minciuni dibace,
Sucombă orice adevăr.(Tribunalul)

D3

Azi nu ştii ce să mai zici
De aceşti justiţiari
Pe-o uşă intră hoţii mici
Pe o alta ies cei mari.(Justiţia de tranziţie)

D4

Nu-i poate fi voinţa frântă:
Foarte corect, chiar dur un pic,
Căci legea pentru el e sfântă,
Când judecă un hoţ mai mic.(Unui judecător)

D5

„Baronilor” le dă speranţe,
Din Bucureşti până-n Suceava:
S-a hotărât că, în instanţe,
Se judecă de-acuma pleava.(Egali în faţa legii)

d6

De nevoi, mereu, ne-am plâns,
Sărăcia se întinde,
Noi cureaua tot am strâns,
Iar pe ei de-abia-i cuprinde.(Noi şi guvernanţii)

Cu răul când m-am confruntat
În lupta crudă de idei,
Nu „câinii” m-au înfricoşat,
Ci droaia mare „de căţei”.(Experienţa vieţii)

d7

Un bun savant a observat
Un lucru care l-a uimit:
„Furnicile” au emigrat,
Iar „greierii” s-au înmulţit.(Fenomen de tranziţie)

pagina Lia Neamt cluj 2014

DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII…EURIPIDE


eu3

Trebuie să îndrăznesc, fie că izbutesc, fie că nu
Fiţi fericiţi; prietenii dispar când sunteţi nefericiţi.
E mai uşor să te păzeşti de o femeie sau un bărbat iute la mânie, decât de un om viclean şi tăcut.
Viaţa este luptă necurmată: unii sunt fericiţi mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii niciodată.
Să nu ne închipuim niciodată că fericirea unui om rău si trufaş este durabilă, nici neamul celor nedrepţi; căci timpul fără început aduce norme drepte şi arată răutăţile oamenilor.
Exista o mare deosebire intre minciuna menita sa te apere pe tine si cea menita sa apere pe altcineva

eu2
Niciodată nu mi-am bătut joc de nenorocirea celor care suferă, temându-mă să nu pătimesc şi eu la fel.
Multumesc destinului ca m-a facut sa ma nasc sarac. Saracia mi-a fost o prietena binefacatoare; m-a invatat adevaratul pret al bunurilor utile vietii, pe care altfel nu l-as fi cunoscut; scutindu-ma de apasarea luxului, m-a consacrat artei si frumusetii; m-a pastrat cuminte si curajos
Nu slăbi frânele, când îţi merge bine; iar în restrişte ţine-te de speranţa înţeleaptă.

eu4

Ultimul mare tragic grec, Euripide (480 – 406 i.Hr.) este şi cel mai apropiat de sensibiliatea noastră contemporană. Cu toate că autorul celor 78 de tragedii sidrame cu satiri (din care ne-au rămas 18) era iubit de public, laurii victoriei nu i-aufost acordaţi decât la 5 concursuri. Căci Euripide era considerat un necredincios, un negativist, un răzvrătit, care afirma că toţi oamenii sunt de la natură egali: “Aceeaşi mamă, Natura – spunea Euripide – a dat tuturor oamenilor aceeasi infatisare; aşa încât nici un om n-are nimic care să-l deosebească de ceilalţi oameni; nobili sau oameni de rând, cu toţii avem aceeaşi obârşie”. Sau în alt loc: “Adeseori, cinstea o poţi găsi mai uşor la oamenii simpli”.
În tragediile sale, Euripide dădea unor figuri de ţărani sau de sclavi roluri la fel de importante ca unor măreţi eroi legendari; pe zei îi prezintă ca pe nişte sperjuri şi seducători vulgari; iar în tragedia Electrei, rolul cel mai simpatic este cel al unui nevoiaş ţăran micenian. Euripide a fost victima multor antipatii, calomnii şi insulte, pentru că îndrăznea să trateze – curajos şi într-un spirit înaintat – problemele noi ale vremii. Statul atenian era în declin, Atena îşi pierdea hegemonia absolută pe mare, expediţia sa militară în Sicilia se soldase cu un dezastru. Demagogii înşelau mulţimea, îmbogăţiţi de război sfidau pe toată lumea, iar filozofii exponenţi ai aristocraţiei făceau apologia forţei brutale. În aceste împrejurări scrie Euripide piesa sa “Ciclopul”, singura dramă cu satiri ce ne-a rămas din antichitate, în care satirizează, caricatural, toate aceste primejdioase idei şi practici sociale.
Apoi, spre deosebire de Eschil şi Sofocle, Euripide preferă să trateze nu mari evenimente epice, ci fapte secundare, dar aceste fapte să aducă pe scenă situatiile cele mai violente, cele mai fecunde în pasiuni şi în suferinţe de mare efect patetic. O fiică trimisă la moarte de propriu-i tată; o soţie se sacrifică de bună voie spre a-şi salva soţul; o mamă scoate ochii celui ce i-a ucis fiul şi-i înjunghie copiii; o femeie devotată de patima dragostei vinovate pentru fiul ei vitreg; o soţie înşelată şi părăsită se răzbună omorându-şi rivala şi proprii săi copii – iată subiectele tragediilor “Ifigenia în Aulida”, “Alcesta”, “Ecuba”, “Ipolit”, “Medeea”. Pe Euripide nu-l interesează – ca pe predecesorii săi – actul de voinţă îndelung şi bine chibzuit de un erou, ci mai degrabă impulsurile instinctive, sentimentele mistuitoare, izbucnirile pasionale. Euripide preferă ca protagoniste, femei. Le arată capabile de fapte oribile. Dar el nu caută nici să le condamne, nici să le înţeleagă, ci să le arate motivele fiecăreia.

eu1
Prin coborârea personajelor de pe piedestalul sublimului convenţional la nivelul oamenilor obişnuiţi, prin limbajul firesc al vieţii de toate zilele, Euripide a devenit cel mai “modern” dintre tragicii antici şi cel din care s-au inspirat mai mult dramaturgii moderni.
pagina Lia Neamt cluj 2014

Ai curaj?Nu, nu am, dar am cuvinte. … Şi atunci de ce taci?


m5

– Ai curaj?
– Nu, nu am, dar am cuvinte.
– Şi atunci de ce taci?
– Tăcerea e singurul cuvânt(ul) care despică sau uneşte sufletul de minte…

m2

Cu sufletul
în închisoare

trist

şi ars
de soarele zăbrelelor

şi ud
de mucegaiul zidurilor,

m3

în foame,
urzici ţi-au dat,

în sete,
oţet pe buze au picurat,

sare
din lacrima ochilor Ţi-ai luat.

m4

Ne-ai învăţat
Iubirea s-o luăm
din amar şi acru,
s-o simţim
adânc, smerit
din vânturarea
peste chip
a “pişcăturilor”
pline de venin.

m1

Şi a trecut o zi
şi dormi
în pat de rogojini…

m6

Aştept

Lumina cea divină
să-mi umple Calea către Tine.
Îţi mulţumesc !(Marius Iulian Zinca)

pagina Lia Neamt cluj 2014