Hai cu mine până la capătul lumii..


PICT4
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totusi un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.
pic10
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaştri,
Fiecare butaş va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.
pic12
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.
Acolo vom găsi păduri uriaşe,
Păduri de plopi cu creştetu-n cer,
Păduri de stejar cu rădăcinile
Infipte adânc până la miezul planetei.
pic11
Acolo vom găsi trista mea dragoste,
Patimaşa mea dragoste o vom găsi
Culcată în iarba coapta de soare
Ori poate culcată pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu …
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuşi un capăt.(Zaharia Stancu)

pagina Lia Neamt cluj 2014

Am strâns grămezi de suflet..


gn0
Am strâns grămezi de suflet
Apoi le-am pus pe masă…
Şi le-am spus tuturor:
Luaţi… e gratis.
Şi au venit străinii,
Dar nu m- au inteles.
Cum să luăm pe gratis?
Fără nimic la schimb?
Deci, nu e marfă bună…
ng2
Şi mi-am chemat prieteni,
De aici şi pretutindeni
Şi s-au uitat miraţi!!!…
Şi mi-au venit copiii,
Mereu preocupati,
De şcoală de petreceri,
De fel de fel de lucruri…
Şi nici n-au observat….
Grămezile de suflet.
ng3
Li s-a părut normal…
Să fie la ofertă…
C-aşa s-au invăţat…
ng4
În lumea asta mare
Nu totu-i de vânzare
Deci haideţi toţi,
Străini, copii, prietenii..
De suflet la ofertă,
Acum… vă bucuraţi…(Angelina Nadejde)

pagina Lia Neamt cluj 2014

Când pierzi ce nu ai înţeles….


lm0
Când pierzi ce nu ai înţeles
Doar ai strivit în gând o clipă;
Va trece timpul ca şi boarea
Şi-ai vrea să uiţi de grea risipă…

v2

Regrete grele sunt deşarte
Iar timpul nu vrea să se-ntoarcă
Îmbătrâneşti din nu ştiu ce
Şi toate-n negru le vezi parcă…
I5
Când pierzi ce nu ai înţeles
Te zbaţi în mreje de durere
Te uiţi năuc la cei din jur
Şi-orice privire-i o părere…
SC5
Când pierzi ce nu ai înţeles
Doar gândul negru-ţi este prieten
Şi-oricâte voci te preamăresc
Doar în tăcere mai eşti sprinten…
cb1
Iar la sfârşitul vieţii tale
Te uiţi în urmă mai ales
Zâmbeşti amar privind la cer
Vreme-a trecut, şi geaba-i înţeles…(Sandu Catinean- Când pierzi ce nu ai înţeles )

pagina Lia Neamt Cluj 2014+

 

Redactori care lăudaţi…pe unii dintre candidaţi..


mas1
La un zugrav foarte vestit mergând din întâmplare,
Portretul meu îi comandai; întâi însă-ntrebare
Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă
Aşa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă;
Căci am un mare interes, “voii” ca-n streinătate,
ş-anume-n Franţa mai ales, la ochi să poci eu bate,
Fiind acum de măritat o fată foarte rară,
Ş-ai ei epitropi căutând un bărbat în astă ţară.
mas2
„Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întâiaşi dată
Când pe urâţi făcând frumoşi luai o bună plată:
Eşti negru, te voi face alb; eşti slab, te îngraş bine,
Numai vezi de portret departe a te ţine.“
Vorbind aşa, mă zugrăvi, şi dacă al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un creştin pe lume
N-ar putea crede că sunt eu, atât sunt de schimbate
Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, şi înfrumuseţate.
mas3
Ai noştri râd câţi mă cunosc, dar prea puţin îmi pasă,
De voi putea să dobândesc pe nobila mireasă,
Şi dacă vreun venetic, ieşit din ţări streine,
Sau vrun român mai îndrăzneţ n-o izbuti mai bine.
Redactori care lăudaţi
Pe unii dintre candidaţi,
Ce proştilor le daţi virtuţi,
Şi elocvenţă celor muţi,
Ce pe răi faceţi virtuoşi
Şi patrioţi pe ticăloşi,
mas4
Crez că nu rău vă potriviţi cu omul ce m-a zugrăvit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,
Al cărui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel puţin spunea
Acelor care nu-l credea
Că adevăru-adevărat
Este prea lesne de aflat;
Că n-au decât să ia pe dos
Câte a scris el de prisos,
Ş-atunci pot fi încredinţaţi
Că n-au să fie înşelaţi.(Grigore Alexandrescu-„Românul“, 30 martie 1861)

pagina Lia Neamt, Cluj 2014

Sunt o pasăre singura-n ceată..


DD8
Dezgheată-te, lume, dezgheată,
un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceată,
inima e tot mai departe.
cb2
Rotește-te, lume, rotește
și tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăsește
prietenii încep să dispară.
cb3
Nu zărisem că norii aleargă
și nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
si parcă zburam împreună.
cb4
Parcă ieri mai era dimineată,
soare-n valuri si-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singura-n ceată
si abia mai stiu dacă zbor…(Cezar Baltag)


pagina Lia Neamt Cluj 2014

DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII..ANTON PANN


ap1

Cumpătarea, nepoate, e bună la toate
Omul, până nu slujeşte, stăpân nu ajunge.
Un nebun făgăduieşte şi-nţeleptul s-amăgeşte
Cască ochii la tocmeală, iar nu după ce te-nşeală.

ap2

Dacă n-ai să mergi călare, nu umbla la-mprumutare.
De te latră un câine, astupă-i gura cu pâine; n-arunca în el cu piatră, că atunci mai rău te va lătra.
Trei prea mult şi trei prea puţin vatămă pe om: prea mult să vorbească şi puţin să ştie, prea mult să cheltuiască şi puţin să aibă, prea mult preţ să ceară şi puţin să facă.

Plin de ifos de mărire,
Era groaza celor mici,
Azi, căzut din preamărire,
Ocolit e şi de-amici.

Dragostea în casă,
Când o chem şi când o vor,
Stă ca o floare la masă
Şi zâmbeşte tuturor.

Un cardinal într-o casă sezînd cu altii la masă,
Întrebă pe oarecine ..ce vorbea cu nerusine
Zicând : -N-auzi vorbă multă, nu tot spori, ci m-ascultă,
Tu vei fi stiind prea bine ce zic oamenii de mine.
-0 ! zice el, ai un nume cam prea defăimat de lume.
Te pun în rînd cu nebunii si mai vârtos te zic unii
Că esti un betiv în formă,bei până să te adoarmă.
Alti te zic lup cu bărboaie, schimbat în piele de oaie.
Si alti în vers-uri te cântă..Că numa vorba ţi-e sfântă,
lar încolo totdeauna
Esti cu mireanul mai una.
Cardinalul stiind bine ce vorbeste fiecine :
-Ha, ha, ha, râzând îi zise,aste crez că nu sunt vise.
Dar de n-ar vorbi “neşcine” de un cardinal ca mine,
De un ca tine, Pacală, flecar fără de zăbală,
Lumea o să se pornească..ca să te ponosluiască !
Asta, cum zice cuvântul, este de când e pământul,
Cel slab, pre cel cu putintă,cel prost pre cel cu stiintă
A-l defăima totdeauna,
Ca, câinii cum latră luna.
Z8
Noi râdem de unul-doi şi patruzeci râd de noi.

ap3

pagina Lia Neamt cluj 2014

118 ani de la nasterea pictorului Aurel Baesu


aub1
Ce frumos ning gândurile noastre neîmpărtăşite!
Şi le ascunsesem atât de bine
în câte o bucată de cer pe care uitasem să scriu
adresele destinatarilor.
Sau poate nu le mai ştiam…
aub2
Trebuie să fi fost mult frig acolo,sus, în cer, de-au început să ningă…
Se aştern de-a lungul drumurilor
şi aşteaptă.
aub3
Iar oamenii le strivesc sub bocanci
Indiferenţi ca de obicei
la lucrurile care nu le aparţin…

Fără îndoială, Aurel Băeşu (26 mai 1896-1928) s-a stins prea de timpuriu pentru ca vreo concluzie să aibă pretentia de a fi definitivă în ceea ce-l priveste. Începuturile creatiei sale demonstrează cât de puternică a fost influenta esteticii grigoresciene, chiar si în anii primului război mondial.
aurel baesu
Mic de statură, extrem de vioi, a văzut lumina zilei într-o familie cu multe greutăti materiale. Era fiul unui modest functionar de prefectură. Rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, s-a atasat de a doua mamă, Natalia Băesu, după recăsătorirea tatălui său.
Între 1907 si 1912 urmează cursurile gimmaziului „Alexandru Donici” din Fălticeni, unde dă dovadă de reale aptitudini pentru desen. După absolvirea acestuia, se înscrie în anul 1912 la Scoala de Belle Arte din Iasi unde studiază pictura timp de patru ani cu Constantin Artachino si Gheorghe Popovici. Aici se remarcă alături de alti doi tineri – Mihai Onofrei si Adam Băltatu. Este distins de către Academia Română, în anul 1915, cu Premiul I „Lecomte de Nöuy” pentru desen.

În timpul primului război mondial este mobilizat.
Spirit cercetător, simtind nevoia unei culturi artistice mai cuprinzătoare, pleacă în Italia pentru a se înscrie la cursul liber de pictură al Institutului de Belle Arte din Roma. Aici rămâne pentru doi ani, între 1920 si 1922.
În 1926, o nouă călătorie în Europa, cu popasuri în Franta, Slovenia si Ungaria, contribuie la o treptată decantare a impresiilor, la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendinte de simplificare decorativă.
La numai 32 de ani, bolnav de tuberculoză, moare pe 24 august 1928 -este înmormântat în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamt

pagina Lia Neamt cluj 2014

Şi sufletul ţi-e rană, iar rana este drum…


dd1

Pas după pas suişul se deschide
Mai dureros ca rana înfiptă în călcâi
Privirea, ceaţa zării, în pleoapă o cuprinde,
În amăreala pietrei înmuind-o mai întâi.
Avan se zbate clipa scăpată dintre sfere.
Se-ascund în vizuine fuioare de lumini.
Se-aruncă peste lume puhoi de umbre rele
Şi pomii-şi schimbă frunza în ramură de spini.

DD7

Muiat în cheag de sânge în cerul de crepuscul
Când osul se-nchirceşte în scrâşnet dureros,
Din amăgeli şi tainiţi ţi-e sufletul, crescutul,
Precum ciuperca nopţii pe drumul cel prăfos.
Ciorchine de sudoare se-ngrămăde pe tâmplă
Purtând pecetea sării şi rădăcini de vis.
Dar drumul, iată-ţi pare izvor de-aripă frântă,
Şi ţi-ar părea pustiul crâmpei de Paradis.

dd2

Cuvântul se află Lege, scăpat din anotimpuri…
Şi sufletul ţi-e rană, iar rana este drum.
În aer te împiedeci de valuri şi de cercuri
Născute din tăcere, uitare şi din scrum.
Pas după pas, pământul se strânge către sine,
Născând o altă lege din praful târşâit…
Privirea-ţi lasă-n urmă mulţime de coline,
Şi ai acum în faţă gigantul de granit.

dd4

Pas după pas te arde-n colţul cărnii
Ca spume de otrăvuri care te frig acid…
Orice înaintare în sus, spre geana zării,
Din cuie înroşite-i ce-n ochii-ţi se înfig.
Pas după pas, în urmă-ţi se pierd în aşteptare
Dorinţe, vise, chipuri, iubiri către înalt,
Eşti îmbrăcat acum în cer, în frig şi-n renunţare,
Ţi-s ochii plini de febră şi gura de cobalt!

pi3

În târâiş de şarpe, cu coastele zdrelite,
Se rupe unghia-n carne în glodul colţuros…
Se adăpostesc în pleoapă milioane de aripe
Şi soare blând , şi ape, iubiri – vis mincinos!
A mai rămas doar drumul, şi sângele, şi setea,
Şi cerul care doare de cât e de senin!
S-a-nţepenit mercurul, a îngheţat în recea,
Înfrigurata umbră de dulce şi venin,

DD8

Că s-a crăpat lumina şi vremea în solzi şi lacrimi…
Povara-ţi este trupul, pierdut, cât ţi-a rămas,
Şi-ţi porţi cu tine crucea răzemându-te de margini
De lume şi de moarte, urcând pas după pas!…(Drăgan Dan)

DICTIONARUL INTELEPCIUNII ..ILEANA VULPESCU


IV4

Fiecare avem paradisul nostru pierdut.
Nu minţim prin afirmaţii, ci prin omisiuni.
Succesul trebuie să îl facă pe om mai bun.
Învăţătură de minte: să nu râzi niciodată de prudenţa altuia.
Niciun succes profesional nu înlocuieşte nefericirile din viaţa unei persoane.
Adevărul e cea mai bună minciună; în consecinţă, să vorbeşti deschis cu oamenii, să nu încerci să prosteşti pe nimeni.
Să-ţi tratezi prietenul de azi ca şi cum mâine ţi-ar deveni duşman şi duşmanul de azi ca şi când mâine ţi-ar deveni prieten. Este o bună politică.
Înţelegerea semenului este condiţia omului evoluat. Avem dreptul să fim intoleranţi doar faţă de oamenii şi de ideile care seamănă vrajba şi germenii crimei.
Orice rană se vindecă în cele din urmă dacă n-o zgândări, ci-i dai pace să se usuce încet, până-i cade crusta, lăsând în urmă un loc de altă netezime decât restul pielii.

IV2

Dialogul a existat, pentru că-n „Arta conversaţiei” e nevoie de doi interlocutori. Dar întrebările-s uşor de ghicit, atîta vreme cît doamna Ileana Vulpescu vorbeşte tot atît de bine şi de uşor pe cât scrie…

Cu ce să ne mai lăudăm noi, românii?
Cu copiii care iau Olimpiade prin străinătate, cu oameni care fac o carieră strălucită tot în afară, pentru că dacă ar face-o aici, ar fi şanse foarte puţine să se ştie despre ei. Avem foarte buni specialişti în toate domeniile, dar la televizor apar doar ştiri cum că românii au furat, au omorît, au escrocat…. Oare numai românii fac asta? Vuiesc agenţiile de presă când un român face o nelegiuire, când nelegiuiri se-ntâmplă în toată lumea, făcute de oricine. Dar sunt scoase în evidenţă cele făcute de ţiganii plecaţi din România, ca şi când n-ai putea să deosebeşti un ţigan de un român. Cine le-a dat voie să treacă în ţările lor? Îmi spunea cineva avizat, de la graniţa Poloniei cu Germania, că din satelit îţi vede şi culoarea şireturilor de la pantofi… De ce li s-a dat voie să treacă graniţa? Ca apoi să-I poată expulza, spunînd: „Uite ce-au făcut ticăloşii de români!”. E o demagogie de mult pornită. Aşa cum demagogia internaţională se practică şi în alte domenii, în funcţie de interes. Exită campanie anti-drog, dar nu există una similară anti-tutun, în nici o ţară. Pentru că de pe urma comerţului cu tutun se scot averi imense. Ipocrizia e că pe pachetele de ţigări ţi se spune cât e tutunul de dăunător sănătăţii, dar nu e scos în afara legii! Eu sînt absolut convinsă că şi comerţul ilicit cu drogurile e dirijat de foarte sus. Să nu-mi spună mie cineva că nu se poate stopa comerţul cu drogurile! N-au nici un interes, pentru că aduce beneficii uriaşe. Doar China face excepţie. Acolo, dacă eşti prins cu droguri, te împuşcă şi familia mai plăteşte şi glonţul! Eu consider că omenirea e condusă de o ipocrizie fără margini şi fără leac. De cînd şi cu această mai nou introdusă noţiune de „corectitudine politică”, s-au găsit unii în SUA care să scoată din Mark Twain cuvintele „negru, negrotei, cioroi”, pentru că nu mai e „politic corect”. E posibil? Omul ăla a trăit într-o epocă… Cum să iei un clasic al literaturii mondiale şi să intervii în textul lui? Ne întoarcem la „1984”, al lui Orwell? La ministerul de refacere a trecutului? Cel puţin existenţa mea s-a petrecut numai sub Orwell… Speram că la bătrâneţe s-apuc alte vremuri. Acum e şi Orwell, e şi Kafka. Suntem în plin… „Proces”…

IV 1

Degradarea morală e direct proportională cu cea lingvistică?
ÎI povestesc doamnei Vulpescu că, mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunând ceva de genul „În liceu se aflau doisprezece fete”.
„Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-i înveţi pe copii că „doi” şi doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmplă acest lucru. Doisprezece femei, doisprezece ceasuri… Ferească Dumnezeu! E o epidemie, o avalanşă de incultură… Nimeni nu mai zice azi „loc”, zice „locaţie”, fără să-i treacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum câteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu câta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat perineul de la piciorul stîng… Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu! Dacă nu ştii, nu vorbeşti! Ce să mai spunem de „am luat decât două bomboane”… E o „furculisionare” a limbii române. Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Mi-aduc aminte de răposatul meu profesor, Iorgu Iordan, care-mi spunea, cu accentul lui moldovenesc şi puţin nazal: „Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţi doctori decât miliţieni!”… Se merge pe linia minimei rezistenţe… Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!?, ceilalţi: ce să mai învăţăm toate prostiile atea, dacă poţi deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti?

Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de 89 la tv şi la radio şi ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii. În ceea ce spune cel pe care-l inviţi nu poţi să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea lui Gai de Mopezan. El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă şi le-a atras atenţia în direct: Este totuşi un compozitor neamţ, cum puteţi să-i pociţi numele? Răspuns: da, doamnă, dar e moda anglizantă!….”. E moda tâmpeniei şi a inculturii, aş spune eu… N-o să mai auziţi pe nimeni să spună Alfred Jari (Alfred Jarry), ci Elfred Geri! Ca Tom şi Geri (Gerry)… Situaţia limbii este deplorabilă! Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, dar e mai puţin gravă decât batjocorirea propriei limbi! De la asta încep toate. În Franţa, posturile radio şi tv sunt sancţionate cu amenzi grase atunci când folosesc cuvinte străine, în loc să folosească cuvinte franceze. Mi-a povestit soţul meu, că, pe când era membru al CNA, a fost în Franţa şi a văzut că sistemul lor de monitorizare audio-vizual era atât de performant şi de drastic, încât atunci când detectau ceva în neregulă, îi tăiau pe loc”.

Şi-atunci ce ne facem? La noi care ar fi soluţia ieşirii din această criză?
„La noi, în afară de pile, proptele şi o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şi în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţi înscrişi la concurs, câştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem? Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul „brînză bunăcioasă”, „piersică gustăcioasă”, „marea ieşeală” etc. Nişte analfabeţi care cred că inventează ceva… Sau, când a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: ”E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu câtă lume…”. Poate cuprinde, pur şi simplu… Ce să mai vorbim despre expresia greşită „fără doar şi poate”, care e de fapt „fără dar şi poate”? Adică adversativ şi dubitativ. Lucruri analizate logic, ca de exemplu ”mai exact şi mai corect”. Le-am întîlnit la persoane foarte cultivate. Ce e aia? Ne întoarce la „unşpe trecute fix”?”

IV3

S-a gîndit, oare, Ileana Vulpescu să pună toate astea-ntr-un roman?
„Nu m-am gîndit… Încă scriu despre nişte oameni care mai ştiu carte… Deocamdată nu lucrez la nimic, îmi acord o pauză…
Am mai constatat ceva. Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un „sivi” (CV) şi pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă. Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job! Aplică era ceva ce se pune pe perete… Mă indispune profund cînd aud de „brandul de ţară”. Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este „brandul de ţară”. Măcar dacă era şi Eva pe-acolo…
Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decât că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aş sfătui, ca să nu mai facă greşeli, să pună mîna pe o gramatică a limbii române şi să nu se sfiască să umble în dicţionare. Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul „cărţile care le-am cumpărat”, „m-am dus la servici”. Eu le tot spun, cînd am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici „m-am dus la ofici”, nici „am fost la ospici”, nici „mi-am luat un servici de masă”. Pe mine mă surprinde câtă încredere au în ei aceşti oameni şi câtă lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări „Gramatica greşelilor”, de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă.
Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul „lasă-i p-ăştia să vorbească… ne uităm în gura lor? Nişte babalâci depăşiţi, o generaţie expirată. Poate aşa şi e. Dar până să expire ei, îi inspiră pe alţii…
Ce modele să mai aibă cei tineri? Cînd bordelul e o mânăstire faţă de politică… Şi când la televizor şi prin gazete sunt aproape numai obscenităţi, când se cultivă doar incultura !!

Sursa Claudia Daboveanu -Ileana Vulpescu: „Eu consider că omenirea e condusă de o ipocrizie fără margini şI fără leac”jurnal.ro-8.05.2011

Am descoperit o fundaţie de căutare a sufletelor..


pi3
Surd
se luptă mintea cu sufletul. Şi-au strâns artileria
de gânduri în timp şi aruncă pe câmpul de bătaie,
continuu. Din ce în ce mai des,
(mai) toate cad
în acelaşi loc.
pi4
Parcă
ar fi un crater
plin de lacrimi
neplânse de ochi. Împroşcă pereţii.
Mai scapă câte-una pe afară
ca o bulină roşie. Trupul.
O să reziste, oare?
pi6
Am
descoperit o fundaţie de căutare
a sufletelor. Mă gândeam să-mi depun
actele (necesare).
pi5
Am luat
foaie
cu
foaie să mi le găsesc. Toate le-am găsit,
doar certificatul de naştere al lui,
al sufletului,
NU
Mă voi declara nul.  (Marius Iulian Zinca)

pagina Lia Neamt, cluj 2014