LA MULŢI ANI MAESTRE !!

DF1
Din contactul cu viaţa socială, cu bătrânii satului. Mai învăţai o baladă, un cântec, o zicală. Folclorul este înţelepciunea unei naţiuni.(Dumitru Farcas)

Evocându-l în „Dumitru Fărcaş – metamorfozele taragotului”, criticul literar Petru Poantă a scris: „…omul şi instrumentul se contopesc într-un fel de fluid vital ; melodia se naşte parcă din simbioza acestor corporalităţi. Ea singură prinde atunci consistenţă: imitând diafanitatea materială a nesfârşitului sau febrile „sintaxe ale fulgerului”; e pură, de o transparenţă absolută ori plină de arabescuri subtile . Desigur, nu avem de-a face numai cu un interpret. Dumitru Fărcaş este în primul rând un creator prin faptul că a zămislit un imaginar muzical original cu un stil imediat identificabil. Muzica sa, în ceea ce are mai bun, este o transubstanţializare a unui fond arhaic, o stilizare în sens metafizic a acestuia…”

S-a născut în 12 mai 1938, Groşii Băii Mari, Maramureş
Au fost câteva momente de răscruce în cariera …
Îşi datorează cariera talentului, muncii, familiei, dar şi unor dascăli. Dacă ar fi s-o ia de la început, nu ar ezita să păşească pe acelaşi drum.
A fost descoperit de Mihai Guttman, fostul director al Liceului de Muzică din Cluj. Acesta bătătorea toate cărările din satele ardelene, în căutarea de elevi. Mai întâi l-au pus la flaut, apoi la contrabas. S-a rugat de profesorul de oboi să-l ia la el.
După absolvirea Liceului de Muzică, în anul 1960 a încercat să se angajeze la Ansamblul folcloric Maramureşul din Baia Mare. Acolo l-au dorit, dar în postura de taragotist. Postul de oboist era ocupat. A trebuit să se recalifice rapid: „M-am pus la punct într-o săptămâna cu noul instrument”. Aici a avut ocazia să concureze cu marii artişti ai vremii, Zamfir, Drăgoi, Iordache. A obţinut premiul I într-o confruntare importantă la nivel internaţional.
I-a cunoscut pe toţi preşedinţii ţării La îndemnul profesorului din liceu, a continuat studiul oboiului la Conservator. „Studiile superioare m-au ajutat în carieră”, spun el. În paralel s-a ocupat de taraful de la Casa de Cultură a Studenţilor. În scurtă vreme avea să devină prima trupă studenţească de folclor din Transilvania. Cu ea a cutreierat lumea în lung şi-n lat. Din Australia până în Canada, din Argentina până în Corea de Nord. Despre studenţia din anii 60 spune că, atunci exista un respect pentru profesori şi familie. „Nu intra nimeni după profesori la ore. Familiile se întemeiau între colegi, după ce s-au cunoscut în întreaga facultate. La Mărţişorul am numărat mai mult de 350 de familii înjghebate de partenerii de dans, care au rămas stabile după zeci de ani. Astăzi studenţii au alte preocupări, dar mai puţin pentru şcoală şi familie”, explică clujeanul. Nu ascunde că a avut ocazia să-i cunoască pe marii potentaţi ai vremii. I-a cunoscut pe toţii preşedinţii ţării. Cu Ceauşescu a călătorit în Corea de Nord. „I-am cunoscut şi pe Băsescu şi pe Iliescu şi pe Constantinescu”, povesteşte artistul. Lui Fărcaş nu-i place faptul că instituţiile de cultură muzicale din Cluj nu au propriile sedii. “Nici liceul nici Academia de Muzică, nici Filarmonica nu au propriile sedii. Pe cât de culturală a fost cetatea, pe atât de dezinteresate sunt autorităţile de a dezvolta şi perpetua cultura şi tradiţiile”, spune cu amărăciune Fărcaş.

Concertele lui sunt o împărtăşanie cu ceea ce e mai sfânt pentru noi: Dunărea şi Carpaţii, Soarele şi Luna, brazii şi izvoarele, cerul şi grânele, dar şi strămoşii cei plecaţi în eternitate, aureolaţi sub o cunună de aur, luminoşi, frumoşi, omenoşi, blânzi şi demni.
(publicistul şi etnologul Ovidiu SUCIU.)
Ce-i place
Că la Cluj au reuşit să supravieţuiască 3 ansambluri de folclor studenţesc. Că încă studenţii vin să se înscrie la activităţile culturale.
Ce nu-i place
Că odată cu industria şi agricultura românească au dispărut numeroasele cluburi culturale, unde se întâlneau atât studenţii cât şi muncitorii. Pe atunci studenţii se distrau în aceste cluburi, unde nu existau nici bătăi, nici nebunii, nici droguri.
Cum îsi petreceau studentii timpul liber si vacantele în anii 60?
O parte din vacanţă mergeam în staţiunile Pârâul Rece, Izvorul Mureşului, Costineşti. Apoi mergeau la părinţi, la culesul recoltei. În timpul şcolii aveam timp şi pentru activităţi culturale, dar şi de învăţătură.
Cum vă găseati piesele pentru repertoriul orchestrei?
Din contactul cu viaţa socială, cu bătrânii satului. Mai învăţai o baladă, un cântec, o zicală. Folclorul este înţelepciunea unei naţiuni. Vom rămâne fără instrumentişti, dacă vor continua să plece din ţară? Pleacă de nevoiaşi. Plecarea se va reduce, după ce vor reînvia instituţiile de cultură. Românul nu-i ca alte neamuri, unde-i merge bine e ţara lui. Suntem un popor cu credinţă şi neam de ţară. Vai de omul fără ţară.

Ce cadou vă doriti de ziua dumneavoastră?
Cel mai frumos cadou, să mă bucur cu prietenii. Primesc de fiecare dată 6-700 de felicitări telefonice de la prieteni. Abia fac faţă apelurilor.

DF2

Ce s-ar mai putea spune? Poate doar să-i urăm cu toţii: să ne trăiţi, maestre, să fiţi sănătos, iar viaţa românilor să fie mereu însorită de arta unui taragot fermecat!

LA MULŢI ANI MAESTRE !!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s