Şi sufletul ţi-e rană, iar rana este drum…

dd1

Pas după pas suişul se deschide
Mai dureros ca rana înfiptă în călcâi
Privirea, ceaţa zării, în pleoapă o cuprinde,
În amăreala pietrei înmuind-o mai întâi.
Avan se zbate clipa scăpată dintre sfere.
Se-ascund în vizuine fuioare de lumini.
Se-aruncă peste lume puhoi de umbre rele
Şi pomii-şi schimbă frunza în ramură de spini.

DD7

Muiat în cheag de sânge în cerul de crepuscul
Când osul se-nchirceşte în scrâşnet dureros,
Din amăgeli şi tainiţi ţi-e sufletul, crescutul,
Precum ciuperca nopţii pe drumul cel prăfos.
Ciorchine de sudoare se-ngrămăde pe tâmplă
Purtând pecetea sării şi rădăcini de vis.
Dar drumul, iată-ţi pare izvor de-aripă frântă,
Şi ţi-ar părea pustiul crâmpei de Paradis.

dd2

Cuvântul se află Lege, scăpat din anotimpuri…
Şi sufletul ţi-e rană, iar rana este drum.
În aer te împiedeci de valuri şi de cercuri
Născute din tăcere, uitare şi din scrum.
Pas după pas, pământul se strânge către sine,
Născând o altă lege din praful târşâit…
Privirea-ţi lasă-n urmă mulţime de coline,
Şi ai acum în faţă gigantul de granit.

dd4

Pas după pas te arde-n colţul cărnii
Ca spume de otrăvuri care te frig acid…
Orice înaintare în sus, spre geana zării,
Din cuie înroşite-i ce-n ochii-ţi se înfig.
Pas după pas, în urmă-ţi se pierd în aşteptare
Dorinţe, vise, chipuri, iubiri către înalt,
Eşti îmbrăcat acum în cer, în frig şi-n renunţare,
Ţi-s ochii plini de febră şi gura de cobalt!

pi3

În târâiş de şarpe, cu coastele zdrelite,
Se rupe unghia-n carne în glodul colţuros…
Se adăpostesc în pleoapă milioane de aripe
Şi soare blând , şi ape, iubiri – vis mincinos!
A mai rămas doar drumul, şi sângele, şi setea,
Şi cerul care doare de cât e de senin!
S-a-nţepenit mercurul, a îngheţat în recea,
Înfrigurata umbră de dulce şi venin,

DD8

Că s-a crăpat lumina şi vremea în solzi şi lacrimi…
Povara-ţi este trupul, pierdut, cât ţi-a rămas,
Şi-ţi porţi cu tine crucea răzemându-te de margini
De lume şi de moarte, urcând pas după pas!…(Drăgan Dan)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s