Cu cât vei creşte mai mare, cu atât ai să vezi câţi oameni muncesc pentru tine, cu mâinile sau cu mintea..


sobar1

– Vai, ce urât este coşarul acesta, tată ! Nu-mi place să văd feţe aşa de negre. Fără îndoială că el este un om rău, nu-i aşa, tată ?
– Nu vorbi aşa, fiule. Fără să ştii, te arăţi nerecunoscător; căci dacă coşarul este negru, e pentru tine.
– Pentru mine ! Ce vrei să spui, tată ? Nu înţeleg.
– Am să-ţi explic. Acum că este frig, se aprinde focul în toate casele. Mii de sobe ard, pentru a ne încălzi şi pentru a ne găti mâncarea. Coşurile sobelor se umplu de funingine şi sunt murdare. După câtva timp trebuie curăţate. Dacă nu ar exista coşari, cine ar curăţa coşurile ? Tata, mama sau chiar tu. Deci, fiecare dintre noi s-ar murdări şi înnegri într-o astfel de muncă. Îţi închipui ce mutre am avea ! Nu cred că o asemenea muncă ţi-ar plăcea. Fii deci fericit că există aceşti coşari; fii recunoscător, căci, ţi-o mai spun o dată: coşarul este negru pentru tine.

sobar2
– Nu m-am gândit niciodată la asta, tată.
– Să te gândeşti de acum înainte, fiule. Şi dacă tot vorbim despre asta, mai ascultă ceva. Pentru tine morarul este alb; pentru tine măcelarul este roşu; pentru tine ţăranul este ars de soare, bătut de vânt şi de ploaie; pentru tine cizmarul are spatele încovoiat, medicul se expune bolilor molipsitoare, mecanicul veghează în picioare pe o locomotivă şi soldatul stă de pază la hotare. Când aceşti oameni mor făcându-şi datoria este pentru tine. Orice om care îndeplineşte o slujbă folositoare, o îndeplineşte pentru ceilalţi oameni. Fiecare în felul său slujeşte pe ceilalţi. Cu cât această muncă este mai grea, mai umilă şi mai prost plătită, cu atât trebuie să o cinstim mai mult.

sobar3
– Ţi-o făgăduiesc, tată, că nu voi mai zice niciodată despre coşar că e urât, nici despre cărbunar.
– Aceasta nu ajunge, fiule. Cu cât vei creşte mai mare, cu atât ai să vezi câţi oameni muncesc pentru tine, cu mâinile sau cu mintea. Munca este viaţa însăşi a lumii. Când ai să înţelegi aceasta, nu va mai fi suficient să-i cinsteşti pe muncitori, ci va trebui să le urmezi exemplul, să devii folositor la rândul tău. La rândul tău ai să munceşti pentru alţii. Şi când vei fi ostenit din cauza muncii pe care o vei presta în folosul tuturor, ai să-ţi aduci aminte de coşar. Fiecare muncă lasă urme pe frunte, în palme, în inimă. Când ne-am făcut din plin datoria, suntem obosiţi, plini de praf, de riduri, de răni şi câteodată de sânge. De cele mai multe ori, fiule, acestea nu sunt plăcute la vedere, dar nimic nu e pe lume mai de preţ decât aceste peceţi ale muncii. Doresc un singur lucru de la tine. Iată ce: Tot aşa cum ai zis în neştiinţa ta de copil „Vai, ce urât e coşarul ăsta!”, aş dori ca, odată devenit înţelept, să strigi în faţa muncitorilor, cărora munca le-a lăsat urme şi pe care i-a schimbat şi i-a îmbătrânit:
– Vai, ce frumoşi sunt ei ! Numai cei răi şi nefolositori sunt urâţi.

pagina Lia Neamt cluj 2014

Redactori care lăudaţi…pe unii dintre candidaţi..


mas1
La un zugrav foarte vestit mergând din întâmplare,
Portretul meu îi comandai; întâi însă-ntrebare
Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă
Aşa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă;
Căci am un mare interes, “voii” ca-n streinătate,
ş-anume-n Franţa mai ales, la ochi să poci eu bate,
Fiind acum de măritat o fată foarte rară,
Ş-ai ei epitropi căutând un bărbat în astă ţară.
mas2
„Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întâiaşi dată
Când pe urâţi făcând frumoşi luai o bună plată:
Eşti negru, te voi face alb; eşti slab, te îngraş bine,
Numai vezi de portret departe a te ţine.“
Vorbind aşa, mă zugrăvi, şi dacă al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un creştin pe lume
N-ar putea crede că sunt eu, atât sunt de schimbate
Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, şi înfrumuseţate.
mas3
Ai noştri râd câţi mă cunosc, dar prea puţin îmi pasă,
De voi putea să dobândesc pe nobila mireasă,
Şi dacă vreun venetic, ieşit din ţări streine,
Sau vrun român mai îndrăzneţ n-o izbuti mai bine.
Redactori care lăudaţi
Pe unii dintre candidaţi,
Ce proştilor le daţi virtuţi,
Şi elocvenţă celor muţi,
Ce pe răi faceţi virtuoşi
Şi patrioţi pe ticăloşi,
mas4
Crez că nu rău vă potriviţi cu omul ce m-a zugrăvit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,
Al cărui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel puţin spunea
Acelor care nu-l credea
Că adevăru-adevărat
Este prea lesne de aflat;
Că n-au decât să ia pe dos
Câte a scris el de prisos,
Ş-atunci pot fi încredinţaţi
Că n-au să fie înşelaţi.(Grigore Alexandrescu-„Românul“, 30 martie 1861)

pagina Lia Neamt, Cluj 2014

Cotoiul cel smerit ..e omul ipocrit..!!


 

 

sor4

Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut su’ pat la pension,
Şi care în sfârşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum că domnul Raton îndată s-a gătit
Să o ia la picior, nu e de îndoit.

motan 1
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?
Binele şoricesc cât de mult îl doresc
Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;
Dar eu nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.
Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.”

motan2
La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,
Văzând că Dumnezeu de martur e luat,
Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Cu neamul şoricesc a se-mprieteni,
Îl duse pe la toţi, şi îl înfăţişă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Căci şoarecii cred mult la fisionomii,
Ş-a acestui străin atâta de cinstit
Nu le înfăţişa nimic de bănuit.

sor1
Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,
După ce refuză şi limbi, şi caşcaval,
Zicând că e în post şi nu poate mânca,
Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Pe câţi gura punea,
Îndată îi jertfea;
Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.

motan 3

Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.(Fabula Esop)

Numeroşi Lei, Paralei..Ce-s de-o exigenţă rară „Îmblânziţi” de-o secretară!


leu3

Acolo sus măritul Leu ..Ce s-a tot respectat mereu
Se vrea de nemaiîntâlnit..Corect şi drept, dar şi cinstit.
Deci, vrerei sale să-i dea curs anunţă şi nu într-o doară,
Că va scoate la concurs chiar postul de secretară.

ciuta

În preajma Leului să stai ce vâlvă, dar şi ce noroc,
De-aceea ciutele-n alai prezente-n toate la soroc.
Moment solemn cum viaţa n-are; Căci Leul fără ezitări
Supuse calm pe fiecare..Atentei lui examinări.

iepuroaica

Aşa vătuia Iepuroaica c-o blăniţă ca de maică
N-ar strica să fie aleasă..Dar, prea-i mică şi fricoasă.
Pe fata lui Moş Martin o privi numai puţin
Durdulie şi greoaie e mai proastă ca o oaie.

capra neagra

Eu vreau secretară fină,suplă precum o felină
Ziua-ntreagă s-o comtemplu,Capra neagră de exemplu.
O vrea Leul, dar trezit după o oră s-a gândit,
Prea-i codiţă ridicată ..Şi sare din piatră-n piatră.
Cu rochiţa ei pepită si blândă şi liniştită
Se apropie o Ciută..E… cu Cerbul logodită!

vulpita
Că vulpiţa-i mai isteaţă când face un pas în faţă
Îndrăzneaţă şi vioaie …Chiar pe Leu pare să-l moaie.
E făloasă după blană..E fină şi chiar că place
Cu aer mândru de cucoană il are pe vino-ncoace.

secret 4
O admiră pe codană privită pe din-afară
Ea, pe nimeni nu imită..”Fată sau… căsătorită?”
Întrebare fără rost spune vulpea demnă-n post.
Când ies de la vizuină ..Eu mi-s propria stăpână.

secret 3secret 1
Chiar dacă-n coliba veche am desigur o pereche!
Nu voi pleca mai devreme, rostul îl ştiu la cafele.
Ştiu pe tavă s-o servesc..Pot chiar să vă şi ghicesc;
Doamna nu va fi geloasă dacă-ntârziaţi la masă.

leu 2
Leu-n lumea lui vestit pare a fi mulţumit
Având vulpea secretară..Va şti-n fine ce-i prin ţară!
Mai prefer ca gospodină si-abonament la cantină,
La răţuşte sau mutate chiar şi semipreparate.
La serviciu, mediu curat,Timp pentru intimitate,
Aer condiţionat..Şi gusturi îndestulate.
Iată: ai acordul meu, să nu creadă ciutele

leu1
Că în munca mea de Leu..Îmi pot pierde minţile.
Cu un angajat sfătos..cu ochi ageri, chip frumos,
Devotat şi credincios..pot să fiu şi generos!
Morala:
Vezi adesea printre noi
Numeroşi Lei, Paralei
Ce-s de-o exigenţă rară
„Îmblânziţi” de-o secretară!(Constantin Iordache)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

De-a baba oarba…


leg4
Demult, undeva pe pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti.
Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, intotdeauna nebunatica, a propus: “Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!” Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat: “V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?”. Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua…
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata… insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate:Adevarul a preferat sa nu se ascunda: “De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?”. Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.

leg2
“Unu,doi, trei…” a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare.Egoismul dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia…pur si simplu a uitat unde s-a ascuns… dar aceasta nu este atat de important!

leg3
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare, pentru ca fusese atat de ocupata… pana cand a observat o tufa de trandafir si profund impresionata, s-a ascuns intre flori. “Un milion!” a numarat Nebunia si a inceput sa caute.
Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti,Talentul – in iarba tanara, Frica – intr-o pestera intunecata, Minciuna – in spatele curcubeului (iarasi o minciuna… era totusi la fundul oceanului…), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.

leg5
Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor si cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti… Cu un tepus ea a inceput sa-ndeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata a auzit un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca …
Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU.

Vârtejul soartei spulberă doar pleava


lf2
După cum o să vedeţi,zice-se că ar fi fost,
Mai demult,doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost –
Şi-un sărac,- băiat isteţ.
Stând de vorbă pe o dreavă, se treziră la gâlceavă.
Cel bogat, om certăreţ, pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(Banii au şi ei un rost:
Merite dau celui prost!)
– Prietene, ascultă-mă pe mine,
Eu socotesc că nu ţi se cuvine
Să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?
Te văd citind. La ce-ţi serveşte în viaţa,
lf0
Când ai palatul în pod – o chichineaţă-
Şi vara porţi, ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul, acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost…
lf3
Păţania a limpezit gâlceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Învăţătura-i pururi un tezaur.(Jean de la Fontaine (1621-1695)-Victoria Învățăturii)

Fă pe moima idioată …Şi distrează-i pe nepoţi.


M1

După lucruri, câte toate Dumnezeu făcu pe lume,
A creat şi măgăruşul şi a prins apoi a-i spune:
Vei trăi cărând de toate cam cincizeci de ani de zile. .
E prea lung calvarul Doamne, douăzeci de ani e bine.
Bine, zise Ziditorul,

M2
Şi-l făcu apoi pe câine tu esti hărăzit de pază
Două-şi cinci de ani să fii
şi ai să primeşti mâncare
ce ramâne-n farfurii.
Doamne, e prea mare chinul,şi aşa greu viaţa trece;
Iar din zestrea ce mi-ai dat-o eu m-aş mulţumi cu zece.
Fie-aşa, răspunse Domnul
Şi purcese mai departe,

M3
Făcând mai apoi maimuţa,
Zise:-n viaţă să ai parte douăzeci de ani de zile
S-aduci râsul peste tot şi sărind de colo colo,
să arăţi ca un idiot.
E prea mult mărite Doamne,să rămân mereu paiată;
Şi ca zece ani de zile,mi-e destul să fiu în viaţă.
Fie-aşa cum ţi-e dorinţa;zise cu blândeţe Domnul; …
Şi purcese mai departe făcând în sfârşit şi omul.
Tu, mai dezgheţat la minte,
vei avea faimă şi bani
Şi vei fi stăpân pe toate timp de douazeci de ani.
Doar cu-atât, ce sa fac Doamne?
De vrei să fiu împăcat,dă-mi te rog şi anii-aceia
Care alţii-au refuzat.

M4
Bine-atunci; două decade ca bărbat să vieţuiesti,
Şi-nsurat două decenii ca măgarul să trudeşti
Ş-apoi cin-şpe ani copiii să-i grijeşti,
să vezi de casă,
Şi să ai ca de mâncare: ce rămâne de la masă.
Mai apoi la bătrâneţe, zece ani sau cât mai poţi
Faci pe moima idioată …Şi distrează-i pe nepoţi.

Banii îl fac pe om maimuţă.

Homo sapiens. Gorila cu apetit pentru filozofie.
pagina realizata
Lia Neamt Cluj 2014

Si, zău, savantul Darwin , tot neamul ni-l jignește…


maimuta
Odată, o maimuță din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Ațentiune! Sunt foarte afectată!
Tot circula o vorbă, deloc adevarată
Ca omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
Si, zău, savantul Darwin , tot neamul ni-l jignește
Când spune cum că omul cu noi se înrudește!
Ati pomenit vreodată divorturi printre noi?
Copii lăsați pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cipuri și alte dracării?
Insemne sataniste, otravuri, șmecherii?
Văzut-ați pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masa?
maimuta 2
Tot ce lasăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otravește, în fiecare zi,
Păduri, câmpii, și ape, si zările-azurii …
N-avem starlete porno sau dive-travestiți,
Si, orisice s-ar zice, nu suntem troglodiți!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogați, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, bandiți, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi așa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastra-aleasă,
Nici teroriști, nici dogme, nici luptele de clasă..
Cât am batut eu jungla, scuzați, n-am observat
În obstea maimuțească vreun cocotier privat.
Urmând calea cea buna si, evident, corectă,
maimuta 3
Adolescenții nostri părinții si-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc și drept,
Devine șef acela viteaz, agil, deștept,
Capabil viața obștei s-o țină, s-o păzească,
De rele și primejdii turma sa și-o ferească …
Adesea șeful nostru îsi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit și hrană.
Pe când, priviți ! La oameni, ferească Domnul sfânt,
Sefi sunt cei fără suflet și fără de cuvânt,
Corupți, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere și după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea și înmulțirea ei.

Nu veți vedea vreodată, cât soarele și luna,
O minte de maimuță dospind în ea minciună.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referință, a doua lui natură.
Chiar dac-aș fi silită de vreun laborator,
N-aș deveni vreun Iuda ori vreun informator…
Si iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziții, nici libertăți în lanțuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin șanțuri,
Nici ordine mondială, și nici naționalism,
Si nici vreo îndoiala ce-aduce a ateism …
E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
Arată ca maimuța, dar n-a descins din noi!

Microscopică


agt

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
– Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.
Morala:
Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui. (George Topârceanu)