Cele mai calde și mai sensibile suflete „se ascund uneori sub țepi!


cactus 2

Am învățat atâtea … Din zidirea templului nostru interior. Din ruinele noastre. Din cenușa noastră.Din viața animăluțelor.Din viața plantelor…Nu putem trece nepăsători fără să observăm lumea necuvântătoarelor care ne fragmenteaza viata intr-un mozaic de fețisoare drăgălașe, culoare si voie buna.
Cui nu-I plac florile?
Am auzit că și între suratele flori există afinități, ..Da…Am văzut o mareee poveste de iubire intre doi „ghimpati, mi se pare si acum greu de crezut!

cactus 1
Am primit un..cactus..nu îmi plac ,sau mai bine spus nu îmi plăceau.. dar ador floarea de cactus…
Le-am făcut căsuță (ca să nu-și prindă Athosila lăbuțele în ei..??!) și i-am lăsat în voia lor… Multi dintre ei nu au rezistat: poate au simtit ca nu-i iubeam din toata inima, ori i-a sugrumat aerul umed , sau i-a topit dorul dupa nisipuri arzând în apusuri toride… S-a salvat un singur ghimpat, dar se vedea ca nu-i merge prea bine nici lui. Tanjea, și parcă ridica din umerii neputinciosi: „Ce sa fac dacă am țepi? Nu poți să mă mângâi și pe mine?!. In primavara, am primit si un aloe orfan! Avea o hainuta ca o perie si era speriat nevoie mare… L-am găzduit în cel mai îndepărtat colț, alături de cactus. Celelalte flori erau vizibil cuprinse de panică în prezența „aricilor. Îi udam rar și îi priveam în treacăt. Se chinuiau să crească, și dimineața întindeau spre mine o mânuță verde, ca o pernuță de ace: „Bună..bună!.!!
Intr-o noapte grea ca plumbul, o furtună nemiloasă a provocat un adevărat măcel în grădina mea: mușcatele zăceau într-o baltă de petale roșii, iar trandafirii tremurau ghemuiți, cu ghivecele trase pe ochi… Aloiașul fusese rănit cel mai tare: o bară de fier îi retezase în jumătate trupul fragil. Din ochii lui verzi se prelingeau lacrimi lipicioase…
„Ce să facem, ce să facem?, ne tânguiam într-un glas, flori, frunze și stăpâna(cățelușii nu îndrăzneau !!) L-am recuperat pe aloiaș și l-am sprijinit alături de cactus. I-am udat, i-am bandajat cu priviri ca mierea și le-am spus o poveste cu dune aurii, arzând în apusuri îndepărtate… Mi se rupea inima de mila lor; seara, parcă îl auzeam pe micul aloe cum se tânguie, iar rana îi trecea foarte greu. Nu aș fi vrut să îl pierd, de când suferea îl indrăgisem cu adevărat și-i acordam toate îngrijirile și privilegiile! După un timp, am remarcat un fenomen ciudat: cactusul intinsese doua brațe țepoase spre aloe, cuprinzându-l într-o „picantă îmbrățișare. Rănitul a început să-și revină: și-a sprijinit trupul mutilat pe cactus și au început să-i dea frunze noi. Dar minune: doar pe partea îndreptată spre amicul lui ghimpat. Cactusul a prins și el puteri și a crescut într-un an cât alții în trei, sprjinindu-l voinicește pe aloiaș!

cactus
Am înțeles că, în marea lor suferință și înstrăinare, ascunși sub armura lor verde, cele doua plante găsiseră puterea să reziste! Acum ocupă locul de cinste în grădină , le-am pus o fundita rosie,!
Iubirea lor mi-a fost o adevărată lecție si mi-a demonstrat că, de multe ori, cele mai calde și mai sensibile suflete „se ascund uneori sub țepi!

Anunțuri

De ce nu puneţi şi pe râs impozit…


S0
De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie ?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric ?
Impozitaţi şi vântul ce adie !
Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine !
S3
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
S1
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine ?
Taxaţi sever şi strângerea de mână !
Impozitaţi total telepatia !
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România !
S2
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii ?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii !
Voi nu vedeţi că omul mai respiră ?
Cât amânaţi sentinţa capitală ?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
S7
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia !
Taxaţi adânc şi morţii din morminte !
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
S6
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
S5
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm „Quo vadis ?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul !(Adrian Paunescu-Impozite, Biruri şi Taxe)

Femeia leneşă, o dihanie..Învăţăturile ţăranilor români de acum 100 de ani.


t4
La începutul secolului trecut, statul român ducea o muncă intensă pentru a-i convinge pe ţărani cât de benefică este ştiinţa de carte. Tocmai de aceea, tinerii din mediul rural care ieşeau de pe băncile şcolii erau încurajaţi să împărtăşească şi celorlalţi din experienţa lor.

Astfel au apărut publicaţii precum „Calendarul sătenilor”, o broşură de câteva zeci de pagini scrisă de „mai mulţi feciori de săteni” şi tipărită în anul 1907, care conţinea, pe lângă informaţii detaliate despre şcolile din fiecare regiune, o serie de sfaturi practice culese din viaţa de zi cu zi a ţăranilor.

Calendarul începea cu un mesaj către săteni: „Multe mai trage omul în viaţa lui şi în bună parte le trage pentru că nu ştie. De aceea s-au făcut şcoli, ca omul să-şi deschidă capul, să priceapă ce-i bine şi ce-i rău şi să trăiască mai omeneşte. Cartea şi şcolile nu trebuiesc numai slujbaşilor, ci la tot omul, fie el ce-ar fi. Cărţile ţi-s cei mai buni prieteni, căci te sfătuiesc fără să te râdă”
t3
 
Apoi se făcea o evaluare a ispitelor care îi pândesc pe cei tineri: „Cinstiţi săteni! Vedeţi singuri că lumea, de la o vreme, a început să se schimbe şi halal ar fi dacă s-ar schimba în bine. Vedeţi că tineretul de azi a pierdut ruşinea, nu cată în cinstea bătrânilor şi nu le mai iau în seamă vorbele, iar rânduielile noastre din vechime nu le mai plac. În schimb, fuduliile şi păcatele cele mai grele le fură minţile”.
T1
Femeia leneşă, o dihanie
În virtutea acestei constatări, „calendarul” venea cu o listă de îndrumări menite să perpetueze deprinderile înţelepte ale ţăranilor, dar să le şi alunge proastele obiceiuri. O atenţie deosebită era acordată femeii, pe care „tinerii cu gândul însurătoarei” trebuiau să o aleagă cu mare grijă. „Femeia e sufletul gospodăriei. Vedem gospodari nepricepuţi care lipsesc veşnic de la gospodărie, altora le plac petrecerile, însă dacă au fericirea de a avea soţie o bună gospodină, ei tot merg înainte. Dacă dimpotrivă gospodarul e deştept, muncitor, harnic, dar soţia e nepricepută sau leneşă, el se va ruina măcar orice-ar face”. După ce se cunoaşte o proastă gospodină? „Este leneşă, se scoală târziu, îmbrăcată prost, murdară, rău pieptănată; bărbatul şi copiii sunt rupţi, murdari; ea e mereu îmbufnată, se sfădeşte în vânt, e nemulţumită de ea însăşi. Să vă ferească Dumnezeu de asemenea dihanie în casă!
T5
”. Du-te, fată, la ţesut!
̶ Nu ştiu, mamă, n-am văzut!
Du-te, fată, la flăcăi!
̶ Mulţumesc, mămucă, hăi!
Versuri din înţelepciunea populară „Rachiul ne face neoameni”
Alt aspect important din viaţa ţăranilor era considerat sănătatea omului, cheia acestei probleme fiind „hrănirea cum se cade, căci cele mai multe boale, cele mai multe morţi cu zile vin din pricina hranei proaste şi nepotrivite”.
t2
„Calendarul sătenilor” scria: „Noi hrănim cu munca noastră şi cu pământul nostru o lume întreagă şi la urmă păţim ca ciobotariu, care face la toţi încălţăminte bună şi el umblă cu cine ştie ce scoabe rele şi cârpite. Oare să nu fie jale când se face atâta grâu în ţara noastră şi ai noştri mănâncă mămăligă? Oare nu-i păcat când vezi că ai noştri vând oule, untul, păsările şi mănâncă mâncări fără putere în ele? Şi cum s-or lupta cu nevoile acei ce n-au nici o putere în ei? Ce putere şi ce deşteptăciune îţi poate da mămăliga cu moare de curechi, ori cu un borş lung? Ei, da’ acuma nu-i vorba numai decât de cărnării şi de grăsimi, căci nici ele nu-s bune, decât doar din când în când”. Sfatul de căpătâi era ca ţăranii să o lase mai moale cu mămăliga şi să mănânce mai multă pâine: „Lucrul cel mai de seamă în hrana omului este pânea. Şi în rugăciuni tot de pâne se vorbeşte, nu de mămăligă. Iaca peste munţi, în Ţara Ungurească, românii de acolo mănâncă pâne. Fac câte un cuptor pe săptămână, iar mămăliga o mănâncă mai mult de gust. Şi-s români chipeşi, tot unul şi unul!”. Nu putea lipsi, dintr-o asemenea broşură, problema băuturii, nărav greu al ţăranului român de ieri şi de azi. „Pe cât de bine face trupului o hrană bună, pe atâta de rău ne fac băuturile spirtoase. Este foarte greşită credinţa că rachiul e bun pentru orice boală. Căldura şi puterea rachiului se aseamănă cu focul de paie. Căldura ce-o simţim ne arde trupul, ne ucide gândul, ne face neoameni. Rachiul duce pe om unde nu e voia lui. În loc să daţi paraua voastră pe otravă de băutură, daţi-o pentru carne, ouă, lapte şi alte lucruri trebuitoare.
Cea mai bună băutură este apa curată”.
T6
Sfaturi medicale culese din „Calendarul sătenilor” (1907)
Când nu mistuie stomacul: Cu un ceas înainte de fiecare mâncare să bei o ceaşcă de ceai rece, făcut din vârfuri de pelin uscat la umbră. În lipsa ceaiului să pisezi pelin, să-l cerni şi să pui un vârf de cuţit în mâncare în loc de piper.
Dacă ai durere la ieşire: Cu un ceas înainte de masă, să bei în toate zilele câte un pahar de ceai, făcut din frunze de soc uscat la umbră.
Miros de gură: Seara şi dimineaţa să bei câte o ceaşcă de ceai făcut in ismă ( mintă) fiartă în apă cu o jumătate de litru de vin alb.
Piatră în băşica udului: În loc de apă să bei ceai rece de boabe de măcieşe (cacadâre), fierte cu troscot uscat la umbră.

preluare Realitatea

UNEORI E BINE SĂ CREZI BĂRBAȚII.


af
In timp am descoperit că e mai ușor să înveți să rezolvi ecuații diferențiale, decât să ai răbdare să găsești un om care să îți spună adevărul.. E mai ușor să ții minte Legile lui Murphy, decât să îți păstrezi legăturile bazate pe sinceritate.
Am ajuns “țintuită” la pat de o răceală rebelă acum în “mijlocul iernii”, și doar cățelul meu Athos prin lătratul lui convingător îmi mai aduce aminte că afară oamenii se bucură de fiecare clipă de sănătate…
Numai vecinul meu, care are „șapte vieți în pieptu-i de aramă”se încumetă să-mi treacă pragul demonstrându-mi că nu se teme de virușii..târzii.
Bineînțeles că după ce mi-a dat de știre în termenii săi proprii și personali “de ce răcește cineva!!” , a ținut morțiș să-mi povestească peripețiile prin care a trecut..(ca să nu bage de seamă nevasta-sa – o doamnă foarte suspicioasă).

ah
“ Vineri am plecat mai repede de la slujbă cu gândul să-mi cumpăr de la raionul de îmbrăcăminte din I.Mall o cravată care să mi se asorteze cu noul costum primit in dar de la scumpa mea soție. In drum spre ieșire prin apropierea unui raion de parfumerie..Upss, șeful meu.! Ca să dispar cât mai repede din câmpul lui vizual, m-am strecurat într-un grup de doamne care formau un cerc în jurul unei vânzătoare. Aceasta recomanda un parfum nou “…Dream”, a cărui mireasmă exotică avea un efect frapant.
-Nu vreți să încercați domnule? și mi-a tamponat zâmbind reverul hainei…
Cu mi-a disparut șefu…dispar și eu din cercul doamnelor. In autobuz, mai mulți pasageri au început să adulmece vizibil, iar după ce au localizat de la cine pornea parfumul m-au privit cu uimire și reproș, ca și când atunci aș fi aterizat dupa o mică aventură interzisă cu o damă super parfumată !!!
M-a trecut un fior.Ei drăcie..amu ce zice nevasta-mea? In lunga noastră căsnicie, niciodată nu am venit acasă emanând a parfum de femeie..!!!

am
Mi-am dat seama imediat că povestea cu raionul de parfumerie și cu ocolul meu silit de apariția șefului avea să pară inventată..având în vedere că nevasta-mea e o tipă super suspicioasă…Am coborât cu trei stații inainte sperând ..să mai atenuez din miros…
Când am ajuns pe strada noastră mi-am scos haina și am scuturat-o puternic, dar mirosul se ținea scai…Am intrat în primul magazin .. am cumpărat…ceapă, apoi mi-am frecat vîrtos reverul hainei..Mirosul de ceapă îmi ardea ochii atât de rău și am constatat cu spaimă că acum numai miroseam..puțeam de-a dreptul…
Peste asta , numai bine apare vecina de vis-a vis :
-Ce s-a intâmplat? Dai apă la șoareci?A murit cineva , sau cei cu tine?
-A nu..am călcat strâmb…poate de durere..!!!(curioasă femeie..)
-A ce miroși?..Doamne ce miroși a parfum ieftin…!!
M-au trecut fiorii mi-am dat seama că mirosul ăsta are asupra femeilor efectul pânzei roșii asupra taurului.. Și nu e destul..în poartă a aparut nevasta-mea…!!
Imi întindea buzele, dar m-am cocoșat repede și mi-am desfacut pantofii..
-Doar să-mi pun repede o altă haină după ce am lucrat toată ziua în boarfele astea..!!!

as

Dar..nu și nu..Batman vine spre mine, m-a încolacit și m-a sărutat.Secundele au devenit ani…O clipă a stat și m-a privit ciudat.I-am evitat privirea..Se vedea de la o poștă că o papă limbuța să spună ceva..dar a renunțat…!!!
Ne-am așezat la masă și am mâncat în tăcere..Haina mea continua…să duhnească..
Trebuia să fac eforturi ca să înghit
-M-ai dezamăgit…Să fii căsătorită cu tine este și rămâne o suferință..!!!
M-am făcut mic –pitic..

ax
-Niciodată nu ai altceva în minte decât mâncarea…Mă duc și sacrific o mică avere pentru un parfum nou..Dream..și mă învălui intr-un nor scump din mireasma asta de miroase toată casa..și tu..nici vorbă să-ți dai seama…Doar parfumul de mazăre uscată..din farfurie îl..simți…!!!
…Și am încălecat pe-o șa…Dragii mei vecini și vecine…am promis..că-l trădez..pe Nelu –Cotobelul..dar asta numai în ideea că UNEORI E BINE SĂ-I CREZI PE BĂRBAȚI..!!!(Lia Neamț)