LA MULŢI ANI MAESTRE !!


DF1
Din contactul cu viaţa socială, cu bătrânii satului. Mai învăţai o baladă, un cântec, o zicală. Folclorul este înţelepciunea unei naţiuni.(Dumitru Farcas)

Evocându-l în „Dumitru Fărcaş – metamorfozele taragotului”, criticul literar Petru Poantă a scris: „…omul şi instrumentul se contopesc într-un fel de fluid vital ; melodia se naşte parcă din simbioza acestor corporalităţi. Ea singură prinde atunci consistenţă: imitând diafanitatea materială a nesfârşitului sau febrile „sintaxe ale fulgerului”; e pură, de o transparenţă absolută ori plină de arabescuri subtile . Desigur, nu avem de-a face numai cu un interpret. Dumitru Fărcaş este în primul rând un creator prin faptul că a zămislit un imaginar muzical original cu un stil imediat identificabil. Muzica sa, în ceea ce are mai bun, este o transubstanţializare a unui fond arhaic, o stilizare în sens metafizic a acestuia…”

S-a născut în 12 mai 1938, Groşii Băii Mari, Maramureş
Au fost câteva momente de răscruce în cariera …
Îşi datorează cariera talentului, muncii, familiei, dar şi unor dascăli. Dacă ar fi s-o ia de la început, nu ar ezita să păşească pe acelaşi drum.
A fost descoperit de Mihai Guttman, fostul director al Liceului de Muzică din Cluj. Acesta bătătorea toate cărările din satele ardelene, în căutarea de elevi. Mai întâi l-au pus la flaut, apoi la contrabas. S-a rugat de profesorul de oboi să-l ia la el.
După absolvirea Liceului de Muzică, în anul 1960 a încercat să se angajeze la Ansamblul folcloric Maramureşul din Baia Mare. Acolo l-au dorit, dar în postura de taragotist. Postul de oboist era ocupat. A trebuit să se recalifice rapid: „M-am pus la punct într-o săptămâna cu noul instrument”. Aici a avut ocazia să concureze cu marii artişti ai vremii, Zamfir, Drăgoi, Iordache. A obţinut premiul I într-o confruntare importantă la nivel internaţional.
I-a cunoscut pe toţi preşedinţii ţării La îndemnul profesorului din liceu, a continuat studiul oboiului la Conservator. „Studiile superioare m-au ajutat în carieră”, spun el. În paralel s-a ocupat de taraful de la Casa de Cultură a Studenţilor. În scurtă vreme avea să devină prima trupă studenţească de folclor din Transilvania. Cu ea a cutreierat lumea în lung şi-n lat. Din Australia până în Canada, din Argentina până în Corea de Nord. Despre studenţia din anii 60 spune că, atunci exista un respect pentru profesori şi familie. „Nu intra nimeni după profesori la ore. Familiile se întemeiau între colegi, după ce s-au cunoscut în întreaga facultate. La Mărţişorul am numărat mai mult de 350 de familii înjghebate de partenerii de dans, care au rămas stabile după zeci de ani. Astăzi studenţii au alte preocupări, dar mai puţin pentru şcoală şi familie”, explică clujeanul. Nu ascunde că a avut ocazia să-i cunoască pe marii potentaţi ai vremii. I-a cunoscut pe toţii preşedinţii ţării. Cu Ceauşescu a călătorit în Corea de Nord. „I-am cunoscut şi pe Băsescu şi pe Iliescu şi pe Constantinescu”, povesteşte artistul. Lui Fărcaş nu-i place faptul că instituţiile de cultură muzicale din Cluj nu au propriile sedii. “Nici liceul nici Academia de Muzică, nici Filarmonica nu au propriile sedii. Pe cât de culturală a fost cetatea, pe atât de dezinteresate sunt autorităţile de a dezvolta şi perpetua cultura şi tradiţiile”, spune cu amărăciune Fărcaş.

Concertele lui sunt o împărtăşanie cu ceea ce e mai sfânt pentru noi: Dunărea şi Carpaţii, Soarele şi Luna, brazii şi izvoarele, cerul şi grânele, dar şi strămoşii cei plecaţi în eternitate, aureolaţi sub o cunună de aur, luminoşi, frumoşi, omenoşi, blânzi şi demni.
(publicistul şi etnologul Ovidiu SUCIU.)
Ce-i place
Că la Cluj au reuşit să supravieţuiască 3 ansambluri de folclor studenţesc. Că încă studenţii vin să se înscrie la activităţile culturale.
Ce nu-i place
Că odată cu industria şi agricultura românească au dispărut numeroasele cluburi culturale, unde se întâlneau atât studenţii cât şi muncitorii. Pe atunci studenţii se distrau în aceste cluburi, unde nu existau nici bătăi, nici nebunii, nici droguri.
Cum îsi petreceau studentii timpul liber si vacantele în anii 60?
O parte din vacanţă mergeam în staţiunile Pârâul Rece, Izvorul Mureşului, Costineşti. Apoi mergeau la părinţi, la culesul recoltei. În timpul şcolii aveam timp şi pentru activităţi culturale, dar şi de învăţătură.
Cum vă găseati piesele pentru repertoriul orchestrei?
Din contactul cu viaţa socială, cu bătrânii satului. Mai învăţai o baladă, un cântec, o zicală. Folclorul este înţelepciunea unei naţiuni. Vom rămâne fără instrumentişti, dacă vor continua să plece din ţară? Pleacă de nevoiaşi. Plecarea se va reduce, după ce vor reînvia instituţiile de cultură. Românul nu-i ca alte neamuri, unde-i merge bine e ţara lui. Suntem un popor cu credinţă şi neam de ţară. Vai de omul fără ţară.

Ce cadou vă doriti de ziua dumneavoastră?
Cel mai frumos cadou, să mă bucur cu prietenii. Primesc de fiecare dată 6-700 de felicitări telefonice de la prieteni. Abia fac faţă apelurilor.

DF2

Ce s-ar mai putea spune? Poate doar să-i urăm cu toţii: să ne trăiţi, maestre, să fiţi sănătos, iar viaţa românilor să fie mereu însorită de arta unui taragot fermecat!

LA MULŢI ANI MAESTRE !!

DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII..450 de ani de la nasterea lui William Shakespeare


a3
Oamenii ar trebui sa fie ce par; iar cei care nu sunt, n-ar trebui nici sa para.
O vorbă înţeleaptă adoarme într-o ureche bleagă.
Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i încă pierdută.
Iubirea este ca un copil care tânjește după tot ce poate atinge.
Am socotit totdeauna virtutea şi ştiinţa drept daruri mai mari decât nobleţea şi bogăţia.
Partea cea mai nobila a rațiunii este împotriva furiei mele. Ea imi spune ca este lucru mai prețios să ierți decât să te răzbuni.
Pânza vieții noastre e țesută din bine și din rău, laolaltă: virtuțiile s-ar preschimba in trufie de nu le-ar biciui erorile, iar viciile în disperare de n-ar fi mângâiate de virtuti.
Capriciile noastre sunt mult mai zăpăcite și mai schimbătoare, mult mai pasionate si mai nesigure, mai repede domolite și stinse decât acelea ale femeilor.
Viata e scurtă dar, nevrednic folosită, scurtimea ei ar fi încă prea lungă, chiar dacă așezându-ne călare pe acul de ceasornic am opri viața în loc după o oră.
Umilinţa e scara tinerei ambiţii, spre care cel ce o urcă îşi întoarce faţa; dar, după ce a urcat-o până în vârf, îi întoarce spatele şi se uită în nori, dispreţuind treptele de jos pe care le-a suit, ca să ajungă sus.
Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte.
a4
Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;
Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;
Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.
Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea – iubita mea.(William Shakespeare-Sonet LXVI)

g2

Cum valurile înspre ţărm se-mping,
Schimbându-şi locul val cu val din urmă,
Şi orele din noi se tot preling,
Minut peste minut se duc, se curmă.
Întâi ni-e naşterea luminător,
Apoi matură gloria irumpe;
Malefice eclipse ne-mpresor,
Şi Timpul, darnic ieri, azi daru-l rumpe.
Cea jună floare Timpul străpungând,
El trage brazde-n faţa cea frumoasă;
De al naturii miez mereu flămând,
Nimic nu cruţă crâncena sa coasă.
Dar versul meu i-o face, sper, în ciudă
Cântându-te, prin ani, în mâna-i crudă

l9
Să fii ce eşti,
Cu fruntea sus să vezi
Doar ce-i frumos şi bun!
Să fii din piatră, din granit,
Când cei din jur te-or fi jignit!
Nu-ţi pese de ţăruşul lor!
Ei sunt moşnegi,
Tu fii voinic!
Să fii în suflet un erou!
Să ştii să dai, dar să şi iei la rândul tău!

m3

Shakespeare a trăit fix 52 de ani (23 aprilie 1564 – 23 aprilie 1616), dar intervalul fertil din punct de vedere literar a durat doar din 1590 până în 1613, scriitorului atribuindu-i-se un număr de 38 de piese de teatru, 154 de sonete si alte 5 poeme.
Viaţa Bardului are două perioade distincte, în care nu se ştie exact cu ce s-a ocupat acesta. Biografii vorbesc despre asa-numitii „Lost Years”, anii (1578-1582) de dinaintea insurătorii cu Anne Hathaway (o femeie mai în vârstă cu opt ani, deja însărcinată – cu cine? – în momentul incheierii căsătoriei, fapt ce a produs un mare scandal în familie), dar si anii scursi intre momentul căsătoriei si reprezentarea primei părţi din „Henric al VI-lea” la Rose Theater (1585-1592), când se pare că, printre altele, Shakespeare ar fi călătorit în Italia li s-ar fi înrolat în marina militară.
In plus, aceiasi biografi pomenesc de posibilul fiu nelegitim – sau doar fin? – al scriitorului, viitorul Sir Will Davenant, nascut in 1606, dintr-o presupusă legătură adulterina a lui Shakespeare cu nevasta primarului din Stratford, localitate în care scriitorul revenea periodic pentru a-si vizita familia (cu toate că intrerupsese relaţia cu Anne Hathaway). Apoi, este de notorietate disponibilitatea sa pentru relaţii homosexuale, unii speculând chiar că Doamna Brună din Sonete ar fi fost, de fapt, protectorul său, lordul Southampton.
Toate aceste enigme, coroborate cu alte si alte detalii picante, au contribuit la crearea legendei unui ins dilematic, greu de fixat in insectarul uman comun. Pe cale de consecinţă, de ce nu ar putea exista dubii sau interpretări controversate nu doar ale vietii, ci si ale operei unui personaj care intrigă atât de mult?

sursa David –Silviu Boerescu-Marele mister al lui Shakespeare. Cine a fost Shakespeare?

pagina Lia Neamt cluj 2014