DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII…LUDWIG VAN BEETHOVEN


b1
Omul e mai tare decât soarta şi o poate învinge.
Nu recunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea.
Mă simt fericit ori de câte ori reuşesc să mă ridic deasupra unui obstacol.
Nu există o misiune mai grea decât să te apropii de îndumnezeire mai mult decât alţi oameni şi să răspândeşti razele divine în mijlocul umanităţii.
Povăţuiţi copiii spre virtute; ea singură, şi nu banii, îi poate face fericiţi. Vă spun din experienţă.
Toate artele adevărate sunt un progres moral.
Muzica mea porneşte din inimă şi se adresează inimilor.. trebuie să aducă foc în inimile bărbaţilor şi lacrimi în ochii doamnelor… graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde… este o revelaţie mai înaltă decât toată înţelepciunea şi filosofia.
cob1
Cine nu s-a simtit uneori singur, extrem de singur, avand  senzatia pierderii oricarei sperante?
Nici cei mai faimosi, bogati si importanti oameni din lume nu sunt scutiti de momente de solitudine si extremă amărăciune.
Este exact ce s-a întâmplat cu unul din cei mai remarcabili compozitori ai tuturor timpurilor, Ludwig Van Beethoven, născut la Bonn, Germania, în 1770 și decedat la Vienna, Austria in 1827.
Beethoven trecea prin una din acele perioade de tristete deplină, sumbre si întunecate. Era foarte trist si deprimat după moartea printului Germaniei, care a fost binefacătorul său si un al doilea tată.
Tânărul compozitor suferea de o mare lipsă de afectiune. Tatăl său, un betivan care obisnuia să îl agreseze fizic, a murit pe străzi din cauza alcoolismului. Mama sa a murit foarte tânără. Fratele său biologic nu l-a ajutat. In plus, simtea că boala i se înrăutătea. Simptomele surditatii începuseră să îl deranjeze, făcându-l nervos si iritabil.
Beethoven putea auzi doar printr-un fel de trompeta introdusă în ureche. Totdeauna purta cu sine un caiet de notite, unde oamenii puteau să scrie si să comunice cu el.
Observând că nimeni nu îl întelegea si nu voia să-l ajute, Beethoven se retragea în sine si evita oamenii. De aceea si-a câstigat faima de mizantrop. Din toate aceste motive, compozitorul a căzut intr-o adâncă depresie. Se și pregatise sufleteste, spunându-si că poate era mai bine pentru el să se sinucidă.
Dar cum nici un copil al Domnului nu este uitat, mâna atât de necesară de ajutor a venit printr-o tânară femeie oarbă care locuia in aceeasi casa unde el se mutase,și care, într-o noapte, i-a spus, tipindu-i la ureche:
„As da orice să văd lumina lunii!”
b2
Ascultând-o, Beethoven a fost mișcat până la lacrimi. La urma urmei, el putea să vadă!!! El putea compune muzica si putea s-o transcrie pe hârtie!
O puternica dorintă de a trăi a revenit în Beethoven si l-a călăuzit să  compună una din cele mai frumoase piese de muzica din toate timpurile: Sonata lunii!

In tema ei principala, melodia imită si seamănă cu pașii înceti ai oamenilor, posibil ai lui Beethoven si ai altora, ducând sicriul printului Germaniei, prietenul, patronul si binefacătorul său.
Uitându-se la cerul luminat de luna argintie și amintindu-si de tânara femeie oarbă si intrebându-se in acelasi timp de motivele mortii dragului său prieten, el a intrat intr-o adâncă meditatie.
Unii invătăcei în muzică spun ca notele care se repetă insistent în tema principală a primei părti a Sonatei, ar putea fi silabele întrebării “de ce“ sau ale unui cuvânt asemănător în limba germana.
Anii de după invingerea tristetii, suferintei si durerii, au venit cu incomparabila „Oda bucuriei” din a sa „Simfonia IX”, capodopera sa , care a încoronat munca de o viată a acestui compozitor. Si-a intrepretat opera prima oara in 1824 dar, fiind total surd, nu a putut auzi aplauzele.
Unul dintre solistii săi l-a întors blând, ca să vadă multimea aplaudând, ovationând si vibrând. Se spune că „Oda bucuriei” exprima gratitudinea lui Beethoven față de viața si de Dumnezeu pentru că nu s-a sinucis.
CALEIDOSCOP 8-08-04
Si toate acestea, mutumită acelei femei tinere oarbe, care l-a inspirat în dorința de a traduce în note muzicale o noapte luminată de lună: razele lunii impletindu-se în dulcile acorduri ale minunat de frumoasei melodii.
Folosindu-si sensibilitatea , Beethoven, compozitorul care nu putea auzi, a conturat prin această minunată melodie, frumusetea unei nopti scăldată de razele lunii, pentru o fată care nu o putea vedea cu ochii săi fizici.

pagina Lia Neamt cluj 2014

 

Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima…


GZ1

Într-o singură împrejurare ai dreptul de a-ţi privi semenul de sus: atunci când îl ajuţi să se ridice.
Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să-ţi păstrezi încrederea şi doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere şi a doua oară.
Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima.

2-10-00

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune „te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.

Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.

pagina Lia Neamt
cluj 2014

DICŢIONARUL ÎNŢELEPCIUNII…LEV TOLSTOI


a112
Nu este măreţie acolo unde nu este simplitate.
Trebuie să creşti încet, la fel cum cresc copacii.
Plăcerea stă nu în descoperirea adevărului, ci în căutarea lui.
Toţi se gândesc să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândeşte să se schimbe pe sine.
Orice patimă este, pentru sufletul omenesc, mai întâi ca unul care bate să fie primit, apoi ca oaspete şi, în sfârşit, ca stăpân al casei. Nu deschideţi uşa sufletului unui astfel de musafir.
Unicul ţel al tribunalelor este să menţină societatea în starea sa actuală.
Oamenii supravieţuiesc nu prin grija pe care şi-o poartă faţă de ei înşişi, ci prin iubirea celorlalţi faţă de ei.
Înţelepciunea înseamnă să ştii unde să te opreşti, să ştii ce e permis şi ce e interzis

Viaţa nu e în mişcare, ci palpitantă, freamătă în fiecare fiinţă. Faptul că mie mi se pare că viaţa se deplasează în timp este o iluzie. Viaţa doar se manifestă tot mai mult şi mai mult în timp. Soarele nu se deplasează în timp ce norii care îl acopereau îl descoperă din nou.
Am ajuns la certitudinea că pricinile evenimentelor istorice sunt inaccesibile înţelegerii noastre.

Ce stiti despre Tolstoi Aleksei Nikolaevici, 1928-1910 – marele nuvelist rus? Ca a scris “Razboi si Pace”? Eh, ceva tot stiti voi, daca cititi aceste randuri cu interes.
Aflati insa ca Tolstoi a fost un mare iubitor al sahului, de asemenea.

a113
Scriitorul rus Lev Tolstoi (stanga) jucand sah cu fiul prietenului si publicistului sau Vladimir Chertkov, cel care a facut aceasta fotografie in Yasnaya Polyana in 1907.
Aylmer Maude, prieten apropiat al sciitorului, scria in editia din 3 mai 1907 a publicatiei “The Times Weekly” : ” Pe vremea cand Tolstoi era un tanar ofiter in Caucazi, i s-a promis crucea Sfantul George pentru curaj dar, absorbit de o partida de sah, nu s-a prezentat la datorie in noaptea inainte de a fi decorat. Ghinionul face ca insusi comandantul diviziei sa faca o vizita inopinata si, negasindu-l pe Tolstoi la post, l-a pus sub arest. In urmatoarea zi, cand Crucea Sfantul George a fost distribuita, Tolstoi era prizonier…”
Tolstoi a jucat nenumarate partide impotriva lui Ursov in timpul asediului orasului Sevastopol, 1854-1855.
La Moscova, pe strada Lev Tolstoi la nr. 21 se află casa în care marele scriitor a locuit între anii 1882-1901? Aici, printre alte obiecte personale ale lui Tolstoi, se păstrează circa 50.000 de scrisori primite din toate colţurile lumii. Dar cea mai interesantă piesă a acestui muzeu memorial este o faţă de masă pe care oameni de seamă precum Ilya Repin, Alexander Scriabin, Arthur Rubinstein, Serghei Rahmaninov, Feodor Şaliapin, precum şi scriitori celebri, care îl vizitau pe Tolstoi, se iscăleau cu cretă, una din fiicele romancierului brodând apoi cu mătase numele lor.
Lev Tolstoi era un Don Juan în timpurile sale. A rămas celebru pentru ceea ce a făcut în noaptea nunții sale cu Sophia Behrs (în vârstă de 18 ani): a obligat-o să-i citească jurnalele întreaga seară pentru a o pregăti cu obiceiurile lui sexuale şi a-și mărturisi toate aventurile amoroase pe care le avuse până atunci
Cum pe vremea aceea nu existau nici maşini de scris şi nici calculatoare, soţia lui Tolstoi a trebui să copieze de mână tot romanul Război şi Pace. De 7 ori!

a114

Lev Tolstoi a suferit de cazuri grave şi frecvente de depresie, şi, în cele din urmă, a devenit un ascet rătăcitor în cursul vieţii sale octogenare. Tragic, el a murit după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, plecând în miezul nopţii şi în mijlocul iernii spre gară.

La 7 iulie 1854, Lev Tolstoi prezintă în Jurnalul său următorul tablou ironic despre el însuşi:
“Cine sunt ? Unul din cei patru fii ai unui locotenent-colonel pensionar, rămas orfan la şapte ani, crescut de femei şi de persoane străine, şi care, fără să fi primit o educaţie mondenă sau ştiinţifică a intrat în lume la şaptesprezece ani; n-are averi mari, nici vreo situaţie în societate, mai ales nu are principii; acest om, care şi-a compromis afacerile până la ultima lor limită, care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii fără scop sau bucurie, care în sfârşit s-a expatriat în Caucaz pentru a scăpa de datorii şi mai ales de obiceiurile sale şi, de acolo, folosind relaţiile care au existat între tatăl său şi comandantul armatei, s-a strecurat în trupele de la Dunăre – este un aspirant de douăzeci şi şase de ani, aproape fără bani, în afara soldei (căci sumele pe care le posedă merg la achitarea datoriilor), fără protectori, fără a cunoaşte bunele maniere, fără a-şi cunoaşte meseria, fără talente, dar cu un amor-propriu exagerat. Da, aceasta este poziţia mea socială.
Să vedem acum ce reprezintă personalitatea mea. Sunt urât, stângaci, murdar şi prost educat, în sensul monden al acestui cuvânt. Sunt arţăgos, plictisitor cu alţii, lipsit de modestie, intolerant şi timid ca un copil. Cu alte cuvinte, sunt un bădăran. Câte mai ştiu, le-am învăţat singur, prost, pe apucate, fără legătură, fără un plan, şi încă este foarte puţin spus. Sunt necumpătat, nehotărât, nestatornic, absurd de înfumurat şi exuberant ca toţi oamenii slabi.
Nu sunt curajos. Lenea mea este atât de mare că trândăvia a devenit pentru mine un obicei de neînvins… Sunt cinstit, adică îmi place binele (…), când mă îndepărtez de el sunt nemulţumit şi revin cu plăcere la el. Totuşi, există un lucru care-mi place mai mult decât binele: gloria. Sunt atât de ambiţios şi această înclinare a firii mele a fost atât de puţin satisfăcută, încât deseori mi-e teamă că dacă aş fi pus să aleg între glorie şi virtute, m-aş hotărî pentru prima…” ( Horia Dumitru Oprea- Istorii regasite)

DICTIONARUL ÎNŢELEPCIUNII..CHARLIE CHAPLIN


a1

Gândim prea mult şi simţim prea puţin.
Viaţa ar putea fi minunată dacă oamenii te-ar lăsa în pace.
Am multe probleme în viaţa mea, dar buzele mele nu ştiu asta. Ele zâmbesc întotdeauna.
Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine, este problema lor.

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.Şi atunci, am putut să mă liniştesc. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte .STIMĂ DE SINE.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … AUTENTICITATE.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … MATURITATE.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … RESPECT.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … AMOR PROPRIU.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … SIMPLITATE.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.
Astăzi, am descoperit … MODESTIA.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeşte … PLENITUDINE.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.

a2
Şi toate acestea înseamnă … SĂ ŞTII SĂ TRĂIEŞTI CU ADEVĂRAT.”
Nu trebuie sa ne temem de confruntari…
( În ziua în care m-am iubit cu adevărat poem Charlie Chaplin)