Cotoiul cel smerit ..e omul ipocrit..!!


 

 

sor4

Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut su’ pat la pension,
Şi care în sfârşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum că domnul Raton îndată s-a gătit
Să o ia la picior, nu e de îndoit.

motan 1
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?
Binele şoricesc cât de mult îl doresc
Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;
Dar eu nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.
Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.”

motan2
La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,
Văzând că Dumnezeu de martur e luat,
Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Cu neamul şoricesc a se-mprieteni,
Îl duse pe la toţi, şi îl înfăţişă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Căci şoarecii cred mult la fisionomii,
Ş-a acestui străin atâta de cinstit
Nu le înfăţişa nimic de bănuit.

sor1
Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,
După ce refuză şi limbi, şi caşcaval,
Zicând că e în post şi nu poate mânca,
Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Pe câţi gura punea,
Îndată îi jertfea;
Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.

motan 3

Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.(Fabula Esop)

Numeroşi Lei, Paralei..Ce-s de-o exigenţă rară „Îmblânziţi” de-o secretară!


leu3

Acolo sus măritul Leu ..Ce s-a tot respectat mereu
Se vrea de nemaiîntâlnit..Corect şi drept, dar şi cinstit.
Deci, vrerei sale să-i dea curs anunţă şi nu într-o doară,
Că va scoate la concurs chiar postul de secretară.

ciuta

În preajma Leului să stai ce vâlvă, dar şi ce noroc,
De-aceea ciutele-n alai prezente-n toate la soroc.
Moment solemn cum viaţa n-are; Căci Leul fără ezitări
Supuse calm pe fiecare..Atentei lui examinări.

iepuroaica

Aşa vătuia Iepuroaica c-o blăniţă ca de maică
N-ar strica să fie aleasă..Dar, prea-i mică şi fricoasă.
Pe fata lui Moş Martin o privi numai puţin
Durdulie şi greoaie e mai proastă ca o oaie.

capra neagra

Eu vreau secretară fină,suplă precum o felină
Ziua-ntreagă s-o comtemplu,Capra neagră de exemplu.
O vrea Leul, dar trezit după o oră s-a gândit,
Prea-i codiţă ridicată ..Şi sare din piatră-n piatră.
Cu rochiţa ei pepită si blândă şi liniştită
Se apropie o Ciută..E… cu Cerbul logodită!

vulpita
Că vulpiţa-i mai isteaţă când face un pas în faţă
Îndrăzneaţă şi vioaie …Chiar pe Leu pare să-l moaie.
E făloasă după blană..E fină şi chiar că place
Cu aer mândru de cucoană il are pe vino-ncoace.

secret 4
O admiră pe codană privită pe din-afară
Ea, pe nimeni nu imită..”Fată sau… căsătorită?”
Întrebare fără rost spune vulpea demnă-n post.
Când ies de la vizuină ..Eu mi-s propria stăpână.

secret 3secret 1
Chiar dacă-n coliba veche am desigur o pereche!
Nu voi pleca mai devreme, rostul îl ştiu la cafele.
Ştiu pe tavă s-o servesc..Pot chiar să vă şi ghicesc;
Doamna nu va fi geloasă dacă-ntârziaţi la masă.

leu 2
Leu-n lumea lui vestit pare a fi mulţumit
Având vulpea secretară..Va şti-n fine ce-i prin ţară!
Mai prefer ca gospodină si-abonament la cantină,
La răţuşte sau mutate chiar şi semipreparate.
La serviciu, mediu curat,Timp pentru intimitate,
Aer condiţionat..Şi gusturi îndestulate.
Iată: ai acordul meu, să nu creadă ciutele

leu1
Că în munca mea de Leu..Îmi pot pierde minţile.
Cu un angajat sfătos..cu ochi ageri, chip frumos,
Devotat şi credincios..pot să fiu şi generos!
Morala:
Vezi adesea printre noi
Numeroşi Lei, Paralei
Ce-s de-o exigenţă rară
„Îmblânziţi” de-o secretară!(Constantin Iordache)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Vârtejul soartei spulberă doar pleava


lf2
După cum o să vedeţi,zice-se că ar fi fost,
Mai demult,doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost –
Şi-un sărac,- băiat isteţ.
Stând de vorbă pe o dreavă, se treziră la gâlceavă.
Cel bogat, om certăreţ, pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(Banii au şi ei un rost:
Merite dau celui prost!)
– Prietene, ascultă-mă pe mine,
Eu socotesc că nu ţi se cuvine
Să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?
Te văd citind. La ce-ţi serveşte în viaţa,
lf0
Când ai palatul în pod – o chichineaţă-
Şi vara porţi, ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul, acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost…
lf3
Păţania a limpezit gâlceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Învăţătura-i pururi un tezaur.(Jean de la Fontaine (1621-1695)-Victoria Învățăturii)