Cât ar costa speranțele sau visele noastre furate?..


oa5
„Ce-mi place: BUNUL-SIMŢ. Să beau apă în dimineţile cu soare, la fereastră. Îmi potrivesc paharul în aşa fel, încât soarele să se reflecte în el – şi beau… soare. Mozart. Să râd. Să mă uit la cer. Să spăl vase. Să dorm. Orice animal şi orice floare. Când oamenii zâmbesc. Mirosul de vopsea şi de detergent. Copiii. Casele, obiectele vechi. Ţarina. Bucuria, pur şi simplu. Să stau în iarbă. Inteligenţa umorului. Să spăl geamuri. Să văd oameni fericiţi. Podurile caselor. Să stau pe marginea apei. Sinceritatea. Mâncarea chinezească. Să stau acasă. Căldura. Să mă rog. Întunericul de la începutul spectacolului. Să întâlnesc oameni inteligenţi. Mirosul de curat. Iarna. Aventura spirituală. Ritmul. Ploaia. Armonia. Să fiu protejată şi să protejez.
oa3
 Dragostea. Zborul. Să dau valoare lucrurilor uitate. Albul şi negrul. Delicateţea. A dărui. Ciorapii de lână. Curiozitatea de a afla cine sunt. Modestia. Curajul de a plânge. Privirile senine. Senzaţia clară că fac parte dintr-un tot. Răsăritul. Responsabilitatea faptului că orice gând al meu poate salva sau distruge echilibrul omenirii. Să visez. Calmul. Lemnul. Happy-endul. Să-mi pun întrebări. Să înot. Briza. Certitudinea că nu există moarte. Să fac lucruri pe care nu le-am făcut niciodată. Prospeţimea tinereţii. Camerele mari. Misterul. Să fac torturi. Liberul-arbitru.

oa4
Aventura lecturii. Să nu am nimic de făcut. Să dau roată prin creierul meu. Să fiu îndrăgostită. Să mă lupt cu defectele mele. Să fiu un fel de martor al trecerii mele pe aici. Zacusca. Să mă împac cu oameni cu care la un moment dat nu m-am înţeles. Să merg pe jos. Mirosul de hârtie. Senzaţia de a fi şi de a nu fi aici şi acum, în acelaşi timp. Praful care devine aur sub reflector. Oamenii de scenă. Oamenii care montează filme. Oamenii simpli. Oamenii. Planeta asta vie, numită Pământ. Ţuica. Pacea. Comunicarea. Mama. Să-mi umplu golul din mine cu Dumnezeu. Amintirile. Înfrângerea răutăţilor din mine. Patul tare. Să fac cumpărături. Salata de andive cu ananas, mere şi portocale. Să văd lumea. Să caut în tot fărâma de bun şi frumos. Parcurile. Independenţa mea.Muzica care e muzică şi bărbaţii care sunt bărbaţi. Să mă caut şi să mă uit din când în când”,
,Orice aș face, nu pot înțelege timpul în care trăiesc. Și tot încerc, și văd în jurul meu oameni depresivi care și ei încearcă să înțeleagă sau să accepte. Ni se spune tot timpul că trebuie să ne adaptăm. La ce? Cum să mă pot adapta la o lume urâtă și bolnavă? Pentru că ochii mei așa o văd, ca pe o lume pur și simplu bolnavă. Nu, nu vreau să fiu bolnavă, nu, nu am cum să mă adaptez și nu vreau deloc să mă adaptez.”
oa6
,,Căutăm, ca nebunii, totul în formă. În forma caselor, în forma teatrală, muzicală. Trăim după tipare formale. Ne îmbrăcăm cu Versace, arătăm ca Madonna, vorbim ca Tom Cruise, trăim în forma lui Tânăr și neliniștit și murim foarte liniștiți și pierduți de noi, căci am adoptat alte formate și modele. Ne întrebăm din ce în ce mai rar ce căutăm aici. Cine suntem și ce vrem de fapt. Uităm cu desăvârșire să simțim noi, să gândim noi.”
,,Norocul e mic și lumea e multă.Caragiale. Doamne, ce om trist și amărui. Ca dulceața de cireșe amare. Mi-l închipui uitându-se la noi de departe cu mare milă și cu un zâmbet trist. Râdem cu hohote la piesele lui și nu ne dăm seama că despre noi e vorba, că noi suntem personajele penibile de care râdem…”

oa2
,,Mama: Când ești nemulțumită sau ți se pare că ai probleme… când vii acasă, pune mâna dreaptă la spate și încearcă să te descurci doar cu mâna stângă: să dai foc la aragaz, să te speli, să iei ce-ți trebuie din frigider… Zece minute, nu mai mult… Și, după zece minute, ia-ți mâna dreaptă de la spate și uită-te la ea cu ochii, cu ochii tăi de carne. Și ai să vezi minunea! Ai să vezi ce înseamnă să ai două mâni. Sau două picioare. Și întreabă-te după asta: cât de importante erau problemele pe care credeai că le aveai acum zece minute?

oa1
,Sunt întrebată de lume ce mai fac, că nu au mai citit despre mine în ziare. Răspund: slavă Domnului! Lumea râde și eu explic. Prefer să nu se scrie nimic decât să-mi apară nume și poza între o bătrână violată și un copil tăiat în bucăți. <<Aveți dreptate, de-aia nici nu mai cumpăr ziare>> mi se răspunde. Și totuși suntem intoxicați în fiecare zi, pentru că asta cere publicul… care public?”
● ,,Știre: se fură crucile de la Săpânța. Sfatul primarului: oamenii să-și ia crucile acasă. Se fură tot. Suflete, idei, imagini, case și mașini. Și acum, cruci. Ar fi interesant un bazar unde ne-am putea recupera lucrurile astea, inclusiv anii furați. Cam cât ar costa speranțele noastre sau visele noastre furate?”
● ,,În toate aparițiile și interviurile mele vorbesc despre nevoie de frumos și despre faptul că eu cred în frumusețea oamenilor. Și rezultatul e că tot felul de fătuci sau doamne, corectoare sau băgătoare de seamă, îmi taie tot ce e mai frumos și inventează scandaluri sau bârfe sau fraze de genul că urăsc actorii etc., și asta cu argumentul <> Voi muri și nu voi crede.”

oa7

,Există pe pământul ăsta oameni mari. Și când îi cunoști, îți dai seama că aerul din jurul lor are o altă densitate. Pe umerii lui Ciulei sau ai lui Peter Brook, pe care l-am cunoscut, aerul se așază altfel. Și când sunt în mișcare aerul parcă se despică, parcă le face loc. Se așeza blând aerul pe umerii lui George Constantin. Era solid în jurul lui Amza. Transparent și cald în jurul Ilenei Predescu. Aerul era bun și lumina în jurul muntelui Nichita Stănescu. Dacă știi să privești aerul din jurul unui om, îți poate spune multe despre el.”

„Ce este cert e că nu mai înţeleg nimic din ce trăiesc şi din ce văd în jurul meu”, mărturiseşte Oana Pellea în „Jurnalul” ei, publicat în 2009, de Editura Humanitas.

SURSA : Ionela Rosu- Aniversare Oana Pellea
adevarul.ro
http://www.ziarulmetropolis.ro

Cei răi nu pot fi fericiţi..!


v3
Să trăieşti Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită!
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi… atâţia cât merită.
A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastra şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.
Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

v2
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina.
Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”, dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşesti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!

v1
Te îmbrăţisez cu drag,
tata
Alexandru Vlăhuţă