să nu fumăm toate ţigările
să nu bem tot vinul
să nu mâncăm tot ce avem pe masă
să mai lăsăm şi pentru mâine
vom fi din nou fericiţi
dar cu iubirea ce facem
cu această nevoie de a ne dărui
până la ultima respiraţie
până la ultimul strop de plăcere
până la ultima firimitură de carne
cum putem lăsa iubirea pentru mâine
dacă de atâtea ori
ceilalţi nu-şi mai amintesc de noi
ne părăsesc ne lasă goi
şi nu mai privesc niciodată înapoi
ce facem cu această iubire
rămasă singură la masa tăcerii
oftând plângând
strângând în palmă lacrimile
ca pe o ultimă comoară
ce facem cu această iubire
cui să o dăruim când nimeni
nu se mai hrăneşte cu resturi
când toţi sunt politicoşi
ca la o masă străină
cerându-ne pentru sentimente
chenzină
ce facem cu această iubire
când pasărea neagră a morţii
vine şi bate cu ciocul
în fereastră
pe ea să o hrănim?(Ionut Caragea)
Dacă ai rupt o bucată de lumină pentru mine, măcar să o împărţim frăţeşte,pe culori…(Teofil Mandrutiu)
“Laudă-mă…aş putea să nu te cred. Critică-mă… aş putea să nu te plac. Ignoră-mă… aş putea să nu te iert. Incurajează-mă… aş putea să nu te uit niciodată. Iubeşte-mă şi voi fi obligată să te iubesc.” – William Arthur Ward
Ni s-a spus că suntem îndrăgostiţi datorită chimiei sau pentru faptul ca rămânem fideli unul altuia, pentru bunătatea noastră sau pentru noroc. Ceea ce nu ni s-a spus este faptul că rămânem îndrăgostiţi pentru că ştim să iertăm şi să fim recunoscători.” – Ellen Goodman
Cred cu desăvârşire că imaginaţia este mai puternică decât cunoaşterea, mitul este mult mai rezistent decât istoria, visele sunt mult mai pătrunzătoare decât faptele. Cred că speranţa triumfă întotdeauna ţn faţa experienţei, râsul este leacul pentru durere, iar…dragostea este mai puternică decât moartea.” – Robert Fulghum
Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie.(Radu Beligan)
Când doi oameni se iubesc, se naşte o stea, care se va transforma într-una căzătoare atunci când iubirea lor se stinge. Dar oare câţi ochi rugători vor privi căderea acelei stele şi îşi vor pune o dorinţă. Dorinţa unei iubiri, a unei noi iubiri care va da naştere la alte stele. Doar dragostea poate face să se ivească o stea, acea stea care iluminează acea dragoste. Când ne uităm la cer, ne uităm la iubire, şi când doi îndrăgostiţi număra stelele, realizează că nu sunt singuri.(Lusiana Dragusin)
Chiar de-a pătruns tăcerea-n aşternuturi
Şi bolţi de ceaţă lenevesc sub gene,
Peste-nnoptări de ai călca alene,
Te-aş bănui în mersul de-nceputuri.
Tiptil de te-ai ascunde-n zvelte mrene
Şi ai uita să îmi zideşti săruturi,
Tot te-aş simţi vibrând în neştiuturi
Când cad pe trup uitări cu albe trene.
Nu s-ar putea să-mi fie visul jalnic,
Cerşind pieziş în coaste să-l împungi.
Cu ostoite seve curge falnic
Torid izvor pe care nu-l alungi.
Paşi îngereşti ţi se topesc năvalnic,
În rătăcirea norilor prelungi.(Adrian Munteanu)
Te iubesc din vorbă-n vorbă
din istorie în preistorie
într-un fel ciudat
antic sau renascentist
te iubesc din poezii în acatiste
din tablouri în cuvinte
de la ahile la elena
de la dorinţă la insultă
de la glezna la omoplat
şi invers
te iubesc din margine în margine
din umbră în umbră
până la eclipsă
până la prăbuşire
te iubesc de la punct la virgulă
din coapsă în sân
te iubesc din auzite
din haiku în jumătate de vers
din femeie în semn de întrebare
din tine în inima
din mine în pumnal
te iubesc de la soapta la imn
de la nebun la regina
de la muscatura la decolteu
din nou
de la venin la vin
te iubesc din doi în doi
din noi în zei
din mine în tine
din tine în mâine
din nebunie în sacristie
te iubesc de la vulgar la dumnezeiesc
de la ultima tigara la primul juramânt
de la mim la anonim
de la amin la acelasi vin
din mac în frac..
( Constantin Romulus Preda – te iubesc de la soapta la imn)
Iubeşte-mă când vin
din vinovatele zăpezi
cu munţi întregi pe suflet
de ură şi venin,
cu triste nunţi pe umeri. Vezi ?
cu ochi pierduţi în zări ce nu revin.
Iubeşte-mă cu-n dor neliniştit, nebun
pe care îl visează doar poeţii
şi pelerinii ce iubirea o supun
sfidând cu moartea lor sfârşitul vieţii.
Iubeşte-mă cu frumuseţea crudă,
ce-o lasă-n treacăt sălbaticul fior…
Iubeşte-mă ! Nu-i nimeni să audă
cum arde clipa-n noi –
cer adunat cu palmele de nori
în freamătul de linişte de ploi
când depărtarea-i doar cuvântul
ce îl rostesc spre tine ;
te simt… îmbrăţişându-mă cu gândul
şi reînfloresc din pustiire.(Amalia Elena Constantinescu)
