Redactori care lăudaţi…pe unii dintre candidaţi..


mas1
La un zugrav foarte vestit mergând din întâmplare,
Portretul meu îi comandai; întâi însă-ntrebare
Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă
Aşa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă;
Căci am un mare interes, “voii” ca-n streinătate,
ş-anume-n Franţa mai ales, la ochi să poci eu bate,
Fiind acum de măritat o fată foarte rară,
Ş-ai ei epitropi căutând un bărbat în astă ţară.
mas2
„Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întâiaşi dată
Când pe urâţi făcând frumoşi luai o bună plată:
Eşti negru, te voi face alb; eşti slab, te îngraş bine,
Numai vezi de portret departe a te ţine.“
Vorbind aşa, mă zugrăvi, şi dacă al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un creştin pe lume
N-ar putea crede că sunt eu, atât sunt de schimbate
Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, şi înfrumuseţate.
mas3
Ai noştri râd câţi mă cunosc, dar prea puţin îmi pasă,
De voi putea să dobândesc pe nobila mireasă,
Şi dacă vreun venetic, ieşit din ţări streine,
Sau vrun român mai îndrăzneţ n-o izbuti mai bine.
Redactori care lăudaţi
Pe unii dintre candidaţi,
Ce proştilor le daţi virtuţi,
Şi elocvenţă celor muţi,
Ce pe răi faceţi virtuoşi
Şi patrioţi pe ticăloşi,
mas4
Crez că nu rău vă potriviţi cu omul ce m-a zugrăvit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,
Al cărui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel puţin spunea
Acelor care nu-l credea
Că adevăru-adevărat
Este prea lesne de aflat;
Că n-au decât să ia pe dos
Câte a scris el de prisos,
Ş-atunci pot fi încredinţaţi
Că n-au să fie înşelaţi.(Grigore Alexandrescu-„Românul“, 30 martie 1861)

pagina Lia Neamt, Cluj 2014

M-am închis într-o lumină..


tara

O doină plânge sus pe culme,
Din fluier unde limpezi cad,
Şi legănate lin s-afundă
În pacea codrilor de brad…
Cântare, meşteră cântare,
Te stingi acum încet-încet,
Şi-adormi pierdută-n tremurarea
Oftării blânde din brădet…

Mi-ai picurat un strop în suflet
Din taina vremii de demult,
Şi plânsul veacurilor duse
Mă înfioară când te-ascult…
Cum te-ai topit acum în noapte,
Eu stau cu inima la sfat:
În care brad, de care creangă
Plânsoarea ta s-a aninat?…

Şi cât vei mai trăi acolo,
Tu, soră pururea cu noi,
Când va fi mort de mult ciobanul,
Şi moartă turma lui de oi?…

Târziu odată – cine ştie? –
Trecând pe-aici un călător,
Te va culege dintr-o floare,
De dup-o aripă de nor…

Te-a coborâ în largul văii,
Şi-o lume te va asculta,
Şi-o lume-ntreagă va începe
Să plângă cu durerea ta…(Octavian Goga)

pagina Lia Neamt
cluj 2014