Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul…


mt8

Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul,
E de-ajuns să pui mâna în dreptul inimii mele
Să aud cum îţi bate linia vieţii
Cum învaţă alfabetul din pieptul meu
Şi-l scrie apoi cu vârful degetelor pe pietre,
Nedumerire, tu te aşteptai de la mine la chiromanţie?
Ai uitat, ţi-am spus să ţii minte, eu sunt poezie

mt11

Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul,
Închide ochii, respiră, trage-mă în piept
Ca să pot să-ţi citesc tinereţea fără bătrâneţe
În podul palmei, pe nervură, pe arsură,
Să-ţi descopăr taina păcatului care sunt
De la degetul mare până sus la umăr
Motiv pentru care anii tăi de fericire n-am timp să-i număr.

LIN 2

Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul,
Lasă-mă să-ţi urmăresc linia inimii
Până la capăt, până la bătaia ei dintâi
Să văd ce ascunde în ea, în sângele ei
Să-i pătrund imateriala fragilitate
Pentru a-ţi putea spune cu exactitate
Câte iubiri, câte suferinţe, câte dragoste o să ai.

mt3

Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul,
De-asta bat cu rucsacul plin de gândurile mele
Munţii ei străbătuţi, întretăiaţi de venele tale albastre,
Acolo vom găsi risipirea eului într-a tuului
Amestecul de amor, parfumuri şi de fiinţe
Unde viaţa se poate pierde atât de uşor
Între degetul mijlociu şi cel arătător.

mt12

Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul,
Pune-o pe buzele mele, sărută-le
Să-ţi spună toate şoaptele dintr-o viaţă
Pe care n-ai să le spui niciodată
De teamă să nu destrami frumuseţea tăcerii,
Şi lasă-mi limba să-ţi înveţe linia vieţii
Poate-mi va trebui vreodată, dacă voi rătăci drumul, calea.

mt5

Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul,
Acum fac echilibristică pe linia norocului
Că m-ai cunoscut, că nu m-ai cunoscut
Că fericirea se conjugă la timpul trecut,
Şi îmi aduc aminte coborând pe ea la vale
Cum tot universul meu stătea la degetul tău mic
Tocmai când descopăr că sunt pulsul de la încheietura mâinii tale.

Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul.(Marius Tuca)

Curiozități despre Eminescu


em 1

Multe dureri – puține plăceri – aceasta era vorba lui Eminescu.
Niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieți.

5-11-00

• A fost fiul căminarului Gheorghe Eminovici și a Ralucăi – fiica stolnicului Jurașcu din Joldești.
• A avut 9 frați – Șerban, Nicolae, Iorgu, Ruxandra, Ilie, Maria, Aglae, Harieta, Matei. Ruxandra a murit la numai o toamnă de la naștere.
• A fost cel de-al 7-lea copil al familiei Eminovici.
• În fiece an, de Sfântul Gheorghe, în casa căminarului Gh. Eminovici se dădeau petreceri cu vin bun de la Ivești și plăcinte. Dar, în general, petrecerile erau evenimente rare în casa Eminovicilor, înconjurată de tei.
• În familie, Mihai avea o misiune importantă – să răscolească cuibarele de ouă.
• In copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obișnuia să iși sperie tatăl într-un mod cel puțin bizar. Băiatul mergea în pădure să prindă șerpi și-i punea de vii in apropierea casei sale. Apoi își chema tatal să vadă “ce pasăre a prins” și stătea deoparte râzând când bărbatul dădea față în față cu reptilele suparate…….
• Tatăl lui Eminescu considera că ei sunt un neam de oameni deprinși cu munca de mici, doar că sunt certați cu norocul.
• Cînd abia intrase la gimnaziu, dintre băuturi, Mihai se împăca doar cu vinul și la nevoie cu rachiul.
• La gimnaziu, Eminescu trebuia să se conformeze mai multor reguli: să nu fumeze, să nu frecventeze restaurantele și cafenelele, spectacolele de orice fel, să meargă la biserică, să se spovedească săptămînal.


• Scria poezii pe ascuns. Prima care a dat de versurile lui a fost soția profesorului Aron Pumnu, care a zis că sunt pline de simțămînt. Mihai ascundea faptul că scrie poezii, deoarece tatălui său nu-i plăceau poeții.
• Iosif Vulcan a fost cel care i-a compus numele Eminescu.
• La 25 februarie/9 martie 1866, revista Familia din Pesta publica poezia “De-as avea…”, scrisa de un debutant pe nume Mihai Eminovici; Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însă numele din Mihai Eminovici in Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat și l-a păstrat pentru totdeauna. Dar probabil că știai asta deja… știai însă și faptul că revista mai există și azi!?
• Îi plăcea nespus de mult în timpul liber să citească romane fantastice.
• Se bîrfea pe vremuri cum că poetul se trage din neam armean sau că ar avea un urmaș turc – Emin-Efendi, însurat cu o româncă.
• Slavici spunea cândva despre Eminescu: E un om cu trebuințe puține, dar cu apucături boierești. Respinge tot ce i se pare vulgar. Citește cu o uimitoare repeziciune.Ține să citească în tihnă, la masă sau tolănit pe sofă, în vreme ce odaia îi e înmiresmată de cafeaua pe care singur și-o pregătește cu mult dichis. E lipsit de tot ceeea ce în viața de toate zilele se numește egoism. Nu trăiește pentru sine și prin sine, ci prin lumea în care-și petrece viața și pentru ea.
• Una din slăbiciunile lui era să profite de liniștea nopților.
• Poetul vroia să locuiască la Dorohoi, împreună cu Veronica Micle


• A fost îndrăgostit lulea de Cleopatra Poenaru.Deși planturoasă și cam urâțică, i-a căzut cu tronc Lui Eminescu.Era fiica pictorului C. Lecca și..verișăară cu Caragilae. Prietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur nr.1, unde se țineau seratele literare.Acolo a cunoscut-o Eminescu și s-a îndrăgostit de ea.Cleopatra avea pe strada Cometa nr.16 o stradă cu plopi.Câți erau? Poetul i-a numărat și a văzut că erau..fără soț!..De aici , poezia Pe lângă plopii fără soț


• Înainte de dispariţia lui Eminescu (1889), cei ce l-au vizitat îşi amintesc de maldărul de hârtii scrise de el în spital şi aruncate la coş, ori măturate de femeia de serviciu. În noaptea când poetul a murit i s-au găsit în buzunarul halatului, dovadă că era întreg la minte şi lucra, două poezii – „Viaţa” şi „Stele la cer”.
• In ciuda problemelor sale de sanatate, Mihai Eminescu a scris poezii până în momentul morții. In buzunarul de la haina pe care o purta în momentul morții, se aflau, scrise de mână, poeziile Viața si Stele în cer.
• Mihai Eminescu este membru al Academiei Române. A fost ales post-mortem in 20 0ctombrie 1948.
• Poezia “Kamadeva” este ultima poezie tipărită în timpul vieții, fiind publicată în revista ieșeană Convorbiri Literare in data de 1 iulie 1887.
• Ultimul articol semnat de Eminescu in ziarul Timpul a apărut in ziua de 28 iunie 1883 (dar a fost datat 29 iunie 1883).
• Exista un singur film despre viața lui Mihai Eminescu, Luceafărul, regizat de Emil Loteanu, si apărut in anul 1987.
• 9495 Eminescu este un asteroid descoperit in 1971 la Observatorul Palomar, California. Diametrul asteroidului sau nu depaseste 6 km. Se poate apropia la 140.000.000 km de Pamant. Cand fost descoperit, la 26 martie 1971, de catre astronomii americani, acestia l-au numit simplu 9495. In anul 2000, an care a fost declarat „anul Eminescu”, presedinta Comitetului National Roman de Astronomie, Magda Stavinschi, a anuntat ca Uniunea Astronomica Internationala (IAU) i-a atribuit asteroidului 9495 numele lui Mihai Eminescu.
• In septembrie 2012, la Chisinau s-a organizat prima editie a Congresului Mondial al Eminescologilor. Conform organizatorilor, 150 de participanti s-au strans din opt tari.


• Nenorocirea cea mare a vieții, zicea el, e să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să știi puține, să înțelegi rău, să judeci strîmb.
Sursa – Miradoniz de Gheorghe Tomozei, 1989

Conversații în miez de viață..Charlie Chaplin


18019

Charlie Chaplin, tată a 12 copii, in 1965, fiind la venerabilă vârstă de 76 de ani, a scris o scrisoare fiicei sale de 21 de ani, Geraldine, care încerca să-și facă o carieră în lumea dansului, în orașul Paris.
Scrisoarea este emoționantă, foarte personală, dar în același timp i se potrivește fiecăruia din noi.
Este un exemplu de dragoste paternă și grija, de tristețe și bucurie, mândrie și îngrijorare, înțelepciune adunată de-a lungul anilor și copilărie, care s-a păstrat în el. “Niciodată nu am fost un înger”, scria geniul cinematografiei, “dar întotdeauna m-am străduit să fiu un om în adevăratul sens al cuvântului. Incearcă și tu”.
Citiți această scrisoare și gândiți-vă la ce v-au învățat părinții și ce ați vrea să vă învățați copiii.

18018

Fetița mea!
Acum este noapte.. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Aproape ca nu am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea. Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala de pe Champs-Élysées. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna.

Aud cum interpretezi in spectacolul rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!

Ti-am vazut visurile, Geraldine, ti-am vazut viitorul, ziua ta de azi. Am vazut o fata dansand pe scena, o zana alunecand pe cer. Auzeam cum vorbea publicul: “Vedeti fata aceasta? Este fiica unui bufon batran. Mai tineti minte? Il chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon batran! Astazi este randul tau. Danseaza! Eu am dansat in pantaloni rupti, largi, dar tu dansezi in costum de matase de printesa. Aceste dansuri si furtuna de aplauze te vor inalta la cer. Zboara! Zboara acolo! Dar coboara si pe pamant! Trebuie sa vezi viata oamenilor, viata dansatorilor de pe strada, care danseaza tremurand de frig si de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. In acele nopti magice cand tu adormeai leganata de povestile mele, eu stateam treaz.
Ma uitam la fata ta, ascultam bataile inimii tale si ma intrebam: “Charlie, oare acest pisicut intr-o zi te va recunoaste?” Nu mai stii, Geraldine. Multe povesti ti-am spus in acele nopti indepartate, dar poveste mea – niciodata. Dar ea este interesanta. Este despre bufonul flamand, care canta si dansa in cartierele sarace ale Londrei si pe urma strangea pentru binefaceri. Iata-o, povestea mea! Am cunoscut si foamea si ce inseamna sa nu ai un acoperis deasupra capului. Mai mult decat atat, am simtit durerea umilitoare a mascariciului hoinar, in pieptul caruia se framanta un ocean de mandrie; si aceasta mandrie era ranita dureros de monedele aruncate. Si totusi sunt viu, asa ca sa lasam asta.

Mai bine sa vorbim despre tine. Dupa numele tau – Geraldine – urmeaza familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plans mai mult decat au ras ei. Geraldine, in lumea in care traiesti, exista nu numai dansuri si muzica! La miezul noptii, cand iesi din sala imensa, poti sa uiti de admiratorii bogati, dar nu uita sa intrebi de soferul taxiului, care te va duce acasa, de sotia sa. Si daca este insarcinata si nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niste bani in buzunar. Am dat ordin la banca sa-ti plateasca aceste cheltuieli. Dar celorlalti plateste-le exact cat le datorezi. Din cand in cand mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos si cunoaste orasul.
Priveste mai atent la oameni! Uita-te la vaduve si copii orfani. Macar o data pe zi vorbeste-ti asa: “Sunt la fel ca ei”. Da, esti una cu ei, fetita mea! Mai mult decat atat. Arta, inainte sa dea aripi omului, ca el sa zboare in sus, ii rupe picioarele. Si daca va veni ziua cand te vei simti mai presus decat publicul, paraseste scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Il stiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai gratioase, cu mai multa mandrie. Acolo nu va fi nici urma de reflectoarele orbitoare ale teatrului tau. Reflector pentru dansele este luna.
Uita-te bine! Nu danseaza ele mai bine decat tine? Recunoaste, fetita mea! Intotdeauna se va gasi acela care danseaza, joaca mai bine decat tine! Si tine minte: in familia lui Charlie nu a fost nici unul care sa fi certat soferul de taxi sau sa rada de saracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trai. Vreau ca tu niciodata sa nu stii ce e aceea saracie. Cu aceasta scrisoare iti trimit o carte de cecuri, pentru ca tu sa poti cheltui cat iti doresti. Dar cand vei cheltui doi franci sa nu uiti ca al treilea nu e al tau. El trebuie sa ii apartina unui necunoscut care are nevoie de dansul. Iar tu vei gasi repede unul. Trebuie numai sa vrei sa-i vezi pe acesti saraci necunoscuti si ii vei intalni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonica. Am petrecut foarte mult timp la circ si tot timpul imi faceam griji pentru echilibristi.

Si trebuie sa-ti spun ca oamenii cad cel mai des pe pamantul tare, mai des decat echilibristii de pe sarma. Poate la vreo petrecere selecta te va orbi stralucirea vreunui diamant. In acel moment el va deveni acea sarma periculoasa si caderea este inevitabila. Poate, intr-o buna zi, o sa te cucereasca chipul frumos al unui print. In acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experienta, iar acestia cad de fiecare data. Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. Cand va veni vremea si te vei indragosti, iubeste acea persoana din toata inima. I-am spus mamei tale sa-ti scrie despre asta. Ea intelege dragostea mai mult decat mine si e mai bine ca ea sa discute despre acest lucru cu tine. Munca iti este grea, stiu asta.

Corpul iti este acoperit de o bucata de matase. Pentru arta poti sa apari pe scena si dezbracat, dar sa te intorci de acolo trebuie nu numai sa fii imbracat, dar si mai curat. Sunt batran si poate, cuvintele mele suna amuzant. Dar, dupa mine, trupul tau dezgolit trebuie sa apartina numai celui care iti iubeste sufletul dezgolit. Nu este grav, daca parerea ta in aceasta privinta este veche de zece ani, adica apartine timpului trecut. Nu-ti fie frica, acesti zece ani nu te vor imbatrani. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu sa fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Stiu ca tatii si copiii duc o lupta vesnica. Lupta cu mine, cu gandurile mele, fetita mea! Nu iubesc copiii ascultatori. Si cum nu au cazut lacrimi din ochii mei pe aceasta scrisoare, vreau sa cred, ca aceasta noapte de Craciun este noaptea minunilor.
Imi doresc sa se intample o minune si tu sa intelegi cu adevarat ce am vrut sa-ti spun. Charlie a imbatranit, Geraldine. Mai devreme sau mai tarziu in loc de rochia alba de scena va trebui sa imbraci vesminte de doliu ca sa vii la mormantul meu

18017

Acum nu vreau sa te intristez. Dar din vreme in vreme uita-te in oglinda – acolo vei vedea trasaturile mele. In venele tale curge sangele meu. Chiar si atunci cand sangele se va opri in vasele mele, vreau ca tu sa nu il uiti pe tatal tau.


Nu am fost un inger, dar intotdeauna am incercat sa fiu om. Incearca si tu.
Tatal tau,
Charlie

Viața pe un Peron…


180110
“Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren. Eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră. Altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar. Alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren. Şi fiecare uită, poate, un singur lucru… că trenurile astea nu duc nicăieri. Cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren. În cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip. În loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi…”
Fetiţo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro doreşti să meargă? Spre care dintre visurile tale? Şi cine doreşti să fie pasageri?
 
Adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsură”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”. (Convorbiri cu Octavian Paler)
Înţelepţii hinduşi pretind că există patru anotimpuri în viaţă. Unul pentru a studia şi a descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Şi, în sfârşit, al patrulea, în care eliberat de inhibiţii şi de obsesii devii un fel de călător fără bagaje.

Cândva, mă intriga tristeţea de pe chipul „Învingătorului” sculptat de Michelangelo. Tocmai în clipa în care ar trebui să dea lovitura de graţie, el renunţă la victorie. Obosit şi scârbit, îşi întoarce privirea în altă parte. A descoperit, se pare, ceva mai presus de biruinţă şi de vanitate. Dar ce anume?

Nimeni nu există pentru altul. Nu există decât cursa fiecăruia. În clipa în care se opreşte, moare.
180111
Azi, ştiu că în lumină există şi umbre şi că fericirea e uneori dureroasă.
( Octavian Paler…)