Boierii de atunci erau naivi; cei de astăzi sunt adânci…


B1
Boierii noştrii odinioară, afară de rare excepţiuni, nu se prea dedeau la învăţătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puţin deştepţi, ieşiţi din rândurile mojicimii şi procopsiţi cu carte şi condei la umbra mănăstirilor greceşti. Slujba grămăticilor era să ţie socotelile curţii boiereşti, să scrie zapisele, corespondenţa şi jelbile boierului către divan şi la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politiceşti.
B3
Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaş intelectual, tot atât de neapărat unei curţi boiereşti cu întinse relaţii sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viaţă publică şi când elita socială şi high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capşa şi de Bar, avea sindrofie şi chefuri acasă, numa-n işlicel şi-n meşi; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari şi un măscărici.
B7
Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri şi chiar pe stăpânu-său şi să spună pe greceşte cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franţuzeşte la Hugo.
Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutaţi mai totdeauna dintre robi, pe lângă că mai făceau boierului şi servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau şi o sarcină politico-socială.
z3
Când boierul avea necaz pe cineva, când era mahmur din cine ştie ce pricină, când era scârbit până în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curţii să pândească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării şi să-i înjure năstruşnic.
Boierul şedea cu ciubucul în pridvor şi striga:
“Hahaha! înjură-l, mă! înjură-l bine, mă!”
B8
S-a dus acea epocă patriarhală; s-a dus epoca de aur şi de lapte dulce; astăzi avem epoca de hârtie şi de cerneală violentă.
Boierii de atunci erau naivi; cei de astăzi sunt adânci; aceia erau grosolani, din topor; aceştia sunt cilibii şi subţiri.
S-au dus grămăticii cu călimările-n brâu şi cu pana de gâscă la ureche; astăzi ies din rândurile poporului tineri culţi şi independenţi, proletari intelectuali, cu carte şi condei si mai ales cu principii.
Aceştia nu mai scriu jelbi la divan şi la domnie; dumnealor fac articole politice în privinţa prerogativelor coroanii şi asupra tacticei de opoziţie în urma evenimentelor de la 3 octombre – dată fatală pentru bazele regimului parlamentar
Se-nţelege că, precum jalba scrisa de grămătic o iscălea odinioară, cu pecetea de la inel, boierul de bună credinţă, lumea schimbându-şi numai forma, tot aşa şi astăzi: profesiunile de credintă le scrie “cu îndelungă fidelitate” proletarul intelectual, iar boierul le subscrie “cu robustă convingere”.
B5
Şi pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deşi nu mai au boierii noştri pe vechii şi inculţii măscărici, care să polemizeze din poarta curţii, avem, slavă Domnului, o presă a elitei sociale destul de spirituală şi de convenabilă:
“Combateţi-i, băieţi! combateţi-i «sarcastic» de tot!”

GRĂMĂTICI ŞI MĂSCĂRICI. ION LUCA CARAGIALE, 1895

S-au strâns laolaltă în haite ca lupii…


l1

S-au strâns laolaltă în haite ca lupii
Şi-atacă flămânde de bani şi putere,
Ne sfâşie-n toate pe marginea gropii,
Iar prada şi-o împart cu-atâta plăcere.

l2
Ne vând pe nimic tot aurul ţării,
Ne joacă la zaruri – profitul să iasă
Trăim zi de zi la voia-ntâmplării,
Legate sunt vieţi cu sârmă ghimpoasă.

l3
Ne mor în spitale părinţii cu zile
Iar tinerii-ajung doar slugi la străini,
Bătrânii devin chestiuni dificile,
Copiii-s ucişi în parcuri de câini.

lf0
Se leapadă iute şi-aruncă din vină,
Pe vremuri, pe noi şi chiar pe-animale,
Nu ştiu să conducă şi atunci ne dezbină,
Paiaţe urcate pe morţi – piedestale.

l5
Şi-n toată aceasta întinsă otravă
Pământul se-neacă în lacrimi şi sânge,
Plutim în derivă precum o epavă,
Pe-o mare-n furtună iar farul se stinge.(Angelina Nadejde-În derivă)

TANGOU POLITIC FĂRĂ PERDEA


a11

Motto:
O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui
Tudor Muşatescu (1903 – 1970)

Când o fi…
Şi-o fi…Şi-o fi …
Şi s-o duce si-o muri
Singurul statornic gând, ce ne-a adus pe pămînt,
Lăsând să preia controlul
ura ce alungă dorul,
Nimic n-o să mai conteze.
Sufletul o să migreze!

a8

Şi-atunci nimeni nu va cere decât să aibă putere
Să reconecteze timpul, ce direcţionează schimbul,
Ce tratează, dar uzează, tot ce se redecorează !
Străbătând lumea ca-ntreg,
Constat că n-am ce s-aleg !
Şi-mi îngrop speranţele
Măsurând distanţele.
Uitând reagula de bază :
Cât stă puterea de pază pe ea…cine o veghează !?

Tot aceiaşi bravi “moşi tineri“ plin de vise şi …reţineri,
Cum am fost cândva şi noi,…care azi suntem chiar voi ?!
E frumos ca să fii bun,
Dar trebuie să fii nebun,
Să te-aştepţi la laude,
Dup-atâtea fraude !

Visându-ne democraţi…ne-am făcut cu hoţii fraţi,
Crezând că pe veşnicie
Vom scăpa.
Ce mai prostie !! ( Nicu Doftoreanu 14.11.2011)