După înţelepciunea de vieţuire a lui Dumnezeu…


2649

După modul de vieţuire al copacilor
ar trebui să rămânem statornici
locurilor în care ne-am născut
şi am crescut,
să nu lăsăm buruienile
să se hrănească din acelaşi loc cu rădăcinile.

a1
După modul de vieţuire al păsărilor
ar trebui să stăpânim cerul
şi din când în când, doar,
să atingem pământul,
nu cu aripa,
ci cu odihna picioarelor,
iar copacii
cu forma cuiburilor de vreascuri.

2330
După modul de vieţuire al peştilor,
doar apele ar trebui stăpânite
iar restul nu-i decât mediu ostil.
După felul de vieţuire al animalelor
teritoriile vieţii ar trebui să fie pădurile
şi desişurile
şi pustiurile,
iar noi, să devenim prădători prădaţi.

2350
După înţelepciunea de vieţuire a lui Dumnezeu
am primit în stăpânire pământul
şi apele
şi copacii
şi peştii
şi animalele
şi… cerul…
între răsăritul şi apusul soarelui
care se cheamă Viaţă.(Teofil Mandrutiu)

Lia Neamt Cluj 2014

Au lovit cu copitele pământul…


239

Când a murit
fierarul din sat
caii
au pribegit
o vreme,
în jurul fierăriei ;
apoi
s-au pierdut
în păduri
ca nişte năluci
albe.

219
Se spune că
au ajuns la oraş,
dar acolo
nu aveau voie
să galopeze
pe străzi,
să poarte hamuri,
să pască ierburile
ori să necheze
în libertate.

249
Atunci, caii,
s-au întors
la fierărie
şi s-au înhămat
singuri
la trăsura
care-l purta
pe fierar
la groapă.
Au lovit cu copitele
pământul
până când
groapa fierarului
s-a acoperit
cu ţărână
amestecată
cu potcoave.

259
În curând,
cailor
au început să le
cadă copitele
aşa cum
îngerilor păcătoşi,
odinioara
le cadeau
aripile.(Teofil Mandrutiu)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Cu rochia miresei te-nveşmântă…


t1

Îmbracă-te în rochia de ploi
Şi răcoreşte cerul aşteptării
Pe drumul care duce către noi
Înveşmântat în cântecele mării

t2
Îmbracă-te cu rochia de apă
Şi împrumută norii spre a bea
Că sunt trudiţi şi cu lopata sapă
La rădăcina fulgului de nea

d1
Îmbracă-te cu rochia de flori
Şi să deschizi grădinile de noapte
Când se ivesc prin crăpături de zori
Oceane călărind pe valuri coapte

t4
Îmbracă-te cu rochia de cer
Când te cobori din îngerii tăcuţi
Încalţă-te cu paşii de mister
Şi fă să-mi fie ochii uzi şi muţi

t3
Cu rochia miresei te-nveşmântă
Că au sosit nuntaşi din depărtări…
Se roagă îngerii în cor, şi cântă
Şi toată nunta-ncape în cântări.(Teofil Mandrutiu-Imbracă-te)

pagina Lia Neamt
Cluj 2014

Îmbracă-te


ba1
Îmbracă-te în rochia de ploi
Şi răcoreşte cerul aşteptării
Pe drumul care duce către noi
Înveşmântat în cântecele mării
ba3
Îmbracă-te cu rochia de apă
Şi împrumută norii spre a bea
Că sunt trudiţi şi cu lopata sapă
La rădăcina fulgului de nea
Îmbracă-te cu rochia de flori
Şi să deschizi grădinile de noapte
Când se ivesc prin crăpături de zori
Oceane călărind pe valuri coapte

ba4
Îmbracă-te cu rochia de cer
Când te cobori din îngerii tăcuţi
Încalţă-te cu paşii de mister
Şi fă să-mi fie ochii uzi şi muţi

ba2
Cu rochia miresei te-nveşmântă
Că au sosit nuntaşi din depărtări…
Se roagă îngerii în cor, şi cântă
Şi toată nunta-ncape în cântări. (Teofil Mandrutiu )

FEMEIA ȘI MAREA


ana 5

Eu spun că femeia şi marea sunt gemene;
şi una şi alta
pot să-ţi alunece ori să-ţi vuiască prin vene
şi să te întunece.
Femeia ca şi marea
te pot ademeni şi duce în ispite
şi una şi alta
au fructe oprite.
Oare pe malul mării nu te odihneşti
ca pe braţul iubitei atunci când oboseşti?

ana1
Uneori,femeia şi marea-s
senine
până la linişti aproape depline;
Alteori,amândouă
devin învolburate,înnourate,
până aproape de moarte.
Şi cum se aseamănă o ploaie pe mare
cu o femeie
ce-şi piaptănă părul fuioare.
Iar valurile mării când erup
sunt sâni de femeie
ce dau aproape să iasă din trup.

ana3
Când liniştea -aproape să cadă în mare-
te-apasă tăcută
e ca şi cum ai sta langă
o femeie întunecată
şi mută.
Oare, Soarele,când iese din mare
nu seaman cu râsul superb
al fetei fecioare?
Iar Luna cand poartă deasupra mării cununa de stele
aduce leit
cu fata din visuri rebele ?

ana4
În fiorduri când marea se culcă împăcată
e ca şi femeia
în braţele iubitului culcată.
Amurgul,când pune cearceaful cel roşu pe mare,
un soare nud începe ritualul
de împreunare.
Şi după dăruire în voluptate dulce
marea,
ca şi femeia ,se roagă ,
apoi se-ntinde- la căpătâi cu malul -să se culce.
Când,ucigaşă,marea îngroapă corabii
nu-i ca şi femeia ce-ţi trece prin trup
o mie de săbii ?
Când marea albastră se-ntinde la Soare
să se usuce
E ca şi femeia ce-ndeamnă ,în taină,
a o seduce.
Furtuna când face să urle o mare nebună
E ca şi femeia când poate să fie
furtună.

ana
Când valurile,către ţărm abia se târăsc îngheţate
Seamănă leit cu femeia iubită
pe patul de moarte.
Când marea,cu grijă işi poartă din valuri în valuri
vaporul
E ca şi femeia ce-şi leagănă-n braţe
odorul.
Şi vara, Când marea adună noroade la ea
E ca şi când femeia iubită te-ar trăda.
Când râul sărută intrarea în mare
E ca şi cum ţi-ai săruta iubita pe picioare.
Când valul din mare adulmecă trupul femeii-fecioare,
Eu însumi în val m-aş preface
şi m-aş vărsa
în mare.

ana2
Pe mare, când vapoarele se pierd în larg,
E ca despărţirea femeii de omul ei drag.
Când te-mpresoară marea şi dă să te-nghită
Nu-i însăşi femeia făcută ispită ?
Lăptoasele neguri pe mare stăpâne
aduc cu tristeţea femeii bătrâne.
Când marea o-nfaşă în noapte o smoală vâscoasă
E ca şi femeia când pleacă
departe de casă.
Când marea aduce vapoare şi oameni acasă
E ca o femeie aproape mireasă.
Eu spun că femeia şi marea sunt gemene;
şi una şi alta pot zdrobi
o stâncă sau o inimă
chiar dacă ar fi
de cremene. (Teofil Mândruțiu-Femeia și Marea)