Am văzut în zilele trecute la televizor două femei de o sută de ani (bineînţeles fiecare de câte o sută de ani), pe programe diferite, una dintre ele înţelegea doar că trăieşte, iar cealaltă era deosebit de activă cu posibilităţi de comunicare foarte bune. Pe aceasta din urmă au întrebat-o reporterii care este secretul acestei longevităţi. A răspuns :” M-am îngrijit şi am muncit toată viaţa”.
Această propoziţie simplă poate face pe un om de o sută de ani, bineînţeles dacă ştie ce înseamnă aceste cuvinte, cum să le aplice şi poate de cum îi este destinul. Am amintit chestia asta cu destinul, pentru că cei mai mulţi dintre noi avem un crez mare în destin şi-i dăm înainte cu tot ce înseamnă autodistrugere că oricum nu are rost să filozofăm degeaba.
,,M-am îngrijit toată viaţa” înseamnă că a avut o mare preocupare pentru corpul său fizic, a avut mare grijă ca toate organele ei interne să nu se îmbolnăvească, a ştiut (conştient sau inconştient) să se încarce cu energiile necesare pentru interiorul ei şi a avut un egoism mare pentru tot ce are sub pielea ce-i înveleşte trupul.
,,Am muncit toată viaţa”. Fantastic ! Am muncit toată viaţa ! Vă daţi seama că în cei o sută de ani a muncit toată viaţa pentru că în primul rând era sănătoasă, sunt sigur că a muncit foarte mult şi pentru a face mult bine celor din jur, în primul rând unui băiat (care acum are optzeci de ani) şi care era prezentat în reportaj. Nu a amintit nimic de averi, de conflicte de moşteniri şi nici de politică.
Deci cred că în interiorul nostru trebuie să fim super egoişti, iar în afara trupului să fim super altruişti. Binele pe care îl împrăştiem în jurul nostru trebuie să fie natural bine gândit şi eficient, ar fi culmea să ştim să ne facem sănătatea pentru o sută de ani şi- cu” binele” să stricăm ce am făcut bine cu sănătatea.
Dacă analizăm mai departe spusele minunatei doamne, observăm că nu spune că ar fi fost sprijinită, ajutată sau sfătuită, ci numai ,, m-am îngrijit” şi ,,am muncit”. Aici ar fi interesant de văzut dacă medicul sau credinta au avut un aport la îmbunătăţirea muncii sale proprii de luptă pentru sănătate şi viaţă. Poate că au avut, dar aşa cum pentru mulţi alţii, muncile medicului sau credinta, nu au avut efectele scontate de a-i aduce la o sută de ani, în cazul doamnei munca, credinta, lupta şi rezonanţa permanentă cu divinitatea au avut un aport mult mai mare decât nişte medicamente,- sau rugăciunea cu credinta a fost mai primită decât de la alţii.
Lumea cunoaşte o mare nelinişte materială şi spirituală. Valuri sunt peste tot, pe mare, în suflet, în sănătatea oamenilor. Timpul pare că s-a condensat şi ne îndepărtează de la inimile şi minţile noastre, apar boli tot mai interesante, necunoscute, nu ştim să luptăm cu ele, dar se pare că nici nu vrem. Nebunii par normali şi invers. Odată un medic îmi spunea că diferenţa între un nebun şi un om normal este că cel nebun este nevoit să se lase îngrijit de cel normal, dar nimeni nu se mai lasă pe seama nimănui şi toţi au dreptate, mor iubirile şi încet puterea divină o uităm, o lăsăm pentru când va fi mai greu.
Cititorule, azi când citeşti ale mele rânduri, poate cu un zâmbet fără prea multă încredere, poate cu gândul că eu nu am ce face şi m-am apucat de filozofii ieftine, atunci când vei împlini o sută de ani să îţi aduci aminte de vorbele doamnei ,,M-am îngrijit şi am muncit toată viaţa” şi de ale mele: sub piele să fim super egoişti, iar în jurul nostru super altruişti.
Sursa:Rusu Constantin-Ganduri razlete
pagina Lia Neamt
cluj 2014
wikipedlia 