A plecat măicuţa…

A plecat măicuţa casa e pustie
poarta e legată cu un lanţ de fier
în grădină-s singuri butucii de vie
cumpăna fîntînii scîrţîie de ger.

Nu-i mai umblă paşii prin ogradă
nu mai strînge neaua cu lopata
nu mai iese-n prag ca să ne vadă
pe pridvor s-a stins, demult, muşcata..

Trist, Grivei, rămas lăngă căsuţă
c-a murit stăpîna lui cea bună
nu mai umblă noaptea pe uliţă
latră, lung, sfîşietor, la Lună.

Şi cum stau, aşa, privind grădina
şi ograda care-i proaspăt ninsă
mama iese-n prag, face cu mîna
şi-n pridvor muşcata e aprinsă.( Titina Nica Ţene)

Pagina Lia Neamt Cluj 2015

Viata bate filmul ..Duşmani politici de neîmpăcat Jose Carreras – Placido Domingo

Multă lume crede că viaţa celebrităţilor este minunată, fără probleme şi necazuri majore…, că în existenţa lor sentimentele alese, compasiunea şi gesturile de sprijin, de ajutor ar lipsi cu desăvârşire. Numai că există şi staruri cu suflet mare, capabile să întindă mâna unor oameni aflaţi la un moment dat, la un pas de disperare, sau chiar aproape de moarte. Astfel de oameni fac parte din povestea adevărată a nobleţei umane, care ar trebui să ne impresioneze, să ne facă mai buni…O poveste de acest fel, foarte puţin cunoscută, este legată de doi din celebrii trei tenori ai anilor ’90, Lucciano Pavarotti, José Carreras şi Plácido Domingo, care au emoţionat lumea cântând împreună. Ultimii doi sunt eroii acestei poveşti, pe care dacă o citiţi nu se poate să nu vă ştergeţi o lacrimă.

Duşmani politici de neîmpăcat
Şi cei care n-au vizitat vreodată Spania ştiu despre rivalitatea care există între catalani (locuitorii regiunii Catalunya) şi madrilenii. Primii acţionează continuu pentru autonomia lor, într-o Spanie dominată de Madrid. Aşa cum se ştie, Placido Domingo este madrilen, iar José Carreras, catalan, şi din motive politice, începând cu 1984, au devenit adversari politici. Ani în şir, solicitaţi să cânte pretutindeni în lume, fiecare punea o clauză în contract, potrivit căreia avea dreptul să se va retragă din concert, dacă va fi invitat şi adversarul….În 1987, Carreras părea a fi un duşman mult mai implacabil decât rivalul său Placido Domingo; era în culmea gloriei, dar ca un fulger a căzut diagnosticul pe care Jose l-a primit din partea medicilor: leucemie! Lupta sa contra cancerului a fost plină de suferinţă şi chin imens. Boala l-a ţintuit la pat mai bine de un an. A fost supus la numeroase tratamente dureroase şi extenuante.I s-a făcut şi un transplant de măduvă, multe transfuzii de sânge, terapii care îl obligau pe Carreras să meargă în Statele Unite o dată pe lună.
Cu toate că agonisise o avere considerabilă, costurile mari ale acestor călătorii, medicamentele şi tratamentele medicale i-au golit conturile, lăsându-l sărac. Boala nu-l lăsa însă să urce pe scenă, să câştige bani pentru a-i investi în sănătatea sa.Când nu mai avea niciun dolar, a descoperit o fundaţie din Madrid al cărei unic scop era să ofere sprijin pentru tratamentul celor care sufereau de leucemie.
Fundaţia se numea „Hermosa”, şi datorită ei, marele tenor Jose Carreras şi-a salvat viaţa şi s-a întors la muzică. A ajuns din nou la acel statutul de star, banii au început să vină, iar artistul a cerut să se alăture fundaţiei datorită căreia învinsese leucemia.

Carreras a îngenuncheat umil, în faţa lui Placido
Citind statutul, a descoperit că fondatorul, donatorul principal şi preşedintele fundaţiei era….adversarul său, Placido Domingo. Mai târziu, Jose a aflat că Placido a înfiinţat această fundaţie ca să-l ajute cu tratamentul, dar a ales să rămână anonim, ca să nu îl “umilească” pentru că a acceptat sprijinul “duşmanului” său. Dar momentul cel mai emoţionant al acestei poveşti tulburătoare a fost întâlnirea lor…Zărindu-l pe Placido la unul dintre concertele sale la Opera din Madrid, Carreras a întrerupt aria pe care o interpreta, şi, umil, a îngenunchiat la picioarele lui Domingo, cerându-şi iertare, şi mulţumindu-i cu lacrimi în ochi, în faţa publicului! Placido l-a ajutat să se ridice, şi cu o îmbrăţişare pecetluită cu lacrimi a dat startul unei mari şi adevărate prietenii. La un interviu cu Placido Domingo, un reporter curios l-a întrebat de ce a înfiinţat Fundaţia “Hermosa” tocmai când un “duşman” politic al său, fiind bolnav avea nevoie de ajutor financiar. Şi chiar l-a primit şi a fost salvat de la moarte. În plus, ziaristul a adăugat că Jose Carreras îi este şi un artist care-l concurează la Gloria de pe scenă. Răspunsul lui Placido a fost concis şi emoţionant: “Nu ne putem permite să pierdem o voce ca aceea a lui Jose… Aceasta este o poveste adevărată a bunătăţii umane şi ar trebui să servească şi ca exemplu, dar şi ca inspiraţie…Data viitoare când vei vedea o stea căzătoare, păstreaz-o în inima ta, este sufletul cuiva care şi-a atins scopul de a dărui dragostea şi altora”.
În 1988 a creat José Carreras International Leukaemia Foundation, pentru care donează în fiecare an banii adunaţi din 40 de concerte, deşi voce sa are imperceptibile transformări. Este o răsplată pentru eforturile medicilor care i-au salvat viaţa şi o şansă a altor bolnavi.Fundaţia se concentrează pe: dezvoltarea cercetărilor pentru tratamentul şi vindecarea leucemiei, campanii care să încurajeze recoltarea de celule stem, în vederea donării pentru pacienţii bolnavi de leucemie, întărirea cercetărilor şi infrastructurilor clinice din spitale şi laboratoare, precum şi oferirea de servicii sociale pentru bolnavii de leucemie şi familiile lor. Fundaţia are centre şi în SUA, Germania şi Suedia.

José, îndrăgostit o viaţă de o stewardesă
José Carreras este cântăreţ de operă spaniol, născut la 5 decembrie 1946 la Barcelona, regiune cu o viaţă culturală deosebită, sub numele catalan Josep Carreras.A fost cel mai mic dintre cei trei copii ai Antoniei Coll-Saigi şi ai lui Josep Carreras-Soler şi avut o copilărie chiar fericită. În timpul razboiului civil din Spania, familia a emigrat în Argentina în 1951, căutând un trai mai bun. După un an se reîntorce la Barcelona, da cariera de profesor a tatalului s-a întrerupt, fiind dificil să revină la ea având în vedere situaţia nou creată în Spania. Rapid, ca familia să nu sufere, mama sa şi-a deschis un mic salon de coafură. Jose şi-a început lectiile de canto şi pian cu Magda Prunera, mama unuia dintre prietenii săi din copilărie. La 8 ani avusese prima apariţie în public, cântând La Donna e Mobile la Radioul National Spaniol. La 11 ani s-a aflat pe scena Operei din Barcelona, dar la 18 ani au intervenit modificări ale vocii, devenind tenor. A studiat cu Francisco Puig şi mai tarziu cu Juan Ruax, cel care a avut un însemnat rol în evoluţia sa artistică. A urmat concomitant şi Conservatorul. La 28 de ani, se putea mândri cu 24 de roluri pe scene celebre de Operă din Europa şi Statele Unite. Va deveni celebru în lumea întreagă pentru interpretarea operelor lui Verdi şi Puccini. În 1987, verdictul medicilor este crâncen: artistul suferea de leucemie. De-a lungul acestei perioade nefaste, s-a născut însă “fenomenul celor trei tenori”.
Carreras s-a recăsătorit cu stewardesa austriacă Jutta Jaeger, 46 de ani, o veche dragoste a sa. Cei doi au apărut împreună prima oară ieşind din biserica Seu. Discreţi, nu au avut gesturi excesive de tandreţe unul faţă de celălalt, în prezenţa camerelor de luat vederi. Recunoaşterea oficială a căsătoriei s-a izbit o vreme de atitudinea familiei Carreras, care dezminţea în presă, ca aceasta ar fi avut loc. Bomba a venit când tatăl miresei, Bertram Jaeger, a declarat revistei Bunte: „Da, fiica mea s-a căsătorit cu Jose. Şi-au spus “da” în ceremonia căsătoriei civile oficiată pe malul lacului Ginebra”. Ambii au fost căsătoriţi înainte, dar după ce s-au cunoscut în 1985, în timpul unui zbor cu Austrian Airlines, s-au iubit atât de mult că fiecare din ei a renunţat, fără să-l anunţe pe celălalt, la partenerul de viaţă. În 1994, s-au căsătorit şi locuiesc în Barcelona. Artistul a interpretat de-a lungul carierei arii din opere celebre: „Lucia din Lammermoor”, „Carmen”, „Tosca”, „La Boheme”, „Madame Butterfly”, „Don Carlo” etc.

Placido” face cadou case săracilor
La Barrio de Salamanca, doi paşi de Madrid, s-a născut la 21 ianuarie 1941, Placido Domingo. La 8 ani s-a mutat în Mexic, unde familia sa conducea o companie artistică axată pe zarzuela, un gen liric-dramatic, cu accente inspirate din muzica şi dansurile tradiţionale. Adesea s-a alăturat spectacolelor companiei, atunci când era nevoie de participarea unui copil într-un rol. Familia îi spunea “El Grando”, entuziasmată de cum cânta Granada de Agustín Lara. A studiat în particular pianul şi mai târziu a urmat Conservatorul din Mexico City. In 1959 a fost audiat ca bariton la Opera Naţională de aici, impresionând pe cei care l-au ascultat, şi care i-au spus că este un adevărat tenor. A debutat cu rolul Alfredo, din Traviata, iar în 1961 în Statele Unite, a interpretat rolul lui Arturo, dinLucia di Lammermoor de Donizetti. S-a căsătorit foarte tânăr cu pianista Ana María Guerra Cué şi au avut imediat un copil, José Plácido Domingo Guerra, Pepe,dar mariajul s-a destrămat. În 1962 a semnat un contract pentru şase luni cu Opera Naţională Hebrew, din Tel Aviv, an în care s-a recăsătorit cu soprano Marta Ornelas, colegă de Conservator. În următorii doi ani şi jumătate a cântat pe această scenă în
280 de spectacole. După ce au părăsit Israelul, Marta a renunţat la carieră şi s-a dedicat copiilor, Plácido, Jr. (născut în 1965) şi Álvaro (născut în 1968). În 19 de septembrie 1985, cel mai cumplit cutremur din istoria Mexicului a devastate capitala. Rude apropiate artistului au dispărut atunci. Plácido Domingo a dat, de-a lungul anului următor, numai concerte în memoria victimelor şi pentru ajutorarea celor rămaşi pe străzi. Mai târziu, ca recunoaştere a activităţii artistice, dar şi pentru sprijinul oferit victimelor seismului, în Ciudad de Mexico i s-a dedicat statuia realizată de sculptoriţa Alejandra Zúñiga. Suflet altruist, Placido Domingo a dăruit, împreună cu o firmă de construcţii, unor familii sărace din Mexic, un model de casă denumit „Plácido”. Şi cu bani mulţi de la celebrul tenor, astfel de case au fost construite cu miile, în onoarea artistului.

Este şi un dirijor la fel de bun ca Herbert von Karajan, Zubin Mehta, sau James Levine.În 1990 a cântat alături de Jose Carreras şi de Luciano Pavorotti, în primul concert al Celor Trei Tenori de la Roma, iar în 1994 în Los Angeles, s-a estimat că peste un miliard de oameni au urmărit difuzarea concertului. În 1999 s-au vândut 13 milioane de discuri ale concertului susţinut la Roma de Cei Trei Tenori.

Fragment :-Povestea neştiută a lui Domingo şi Carreras… Lucia Ivanescu 4 iulie 2013

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Nu-ţi mai spun că eşti frumoasă,

nu-ţi mai spun că eşti frumoasă,
că te-am plictisit, deja;
nu mai vii devreme-acasă,
ca şi cum ne-am deranja.
tragi din zori şi până-n seară,
tot cătând un rost al vieţii
şi abia-mi zâmbeşti, fugară,
când vin zorii dimineţii.

nu-ţi mai spun că eşti frumoasă,
că degeaba deschid gura;
ştiu că ţie nu-ţi mai pasă,
ce atâta… tura-vura?!
şi voiam să-ţi spun, iubito,
de trei ori măcar pe zi,
dar m-apucă, incognito,
gândul că nu vom mai fi

şi nu ţi-am spus cum aş fi vrut,
că nu ştiu de ce mă tem.
să te-aprind cu un sărut,
n-oi atrage vreun blestem?…

nu-ţi mai spun că eşti frumoasă,
că adevărul absolut
te-a trântit într-o angoasă
şi tot repeţi, că eşti… doar lut.

nu-ţi mai spun că eşti frumoasă,
că adevărul absolut
vine mâine cu o coasă
şi nu vom şti ce am pierdut…(George Safir )

pagina Lia Neamt cluj 2014

Iubito,în sângele meu urlă şacalii la stele…

Iubito,în sângele meu urlă şacalii la stele
Când rătăcesc sângerând
Pe cărările tale rebele
Lunatice păsări cu ochii de vis
Mă poartă în ghiare
Mă rotesc spre abis

Trupul firav ca fluturii blânzi
Pradă-n amiezi
La stârcii flămânzi

Tu, o umbră gonită de vorbe cu ură
O rană din suflet
Și-n colţul de gură
O pasăre vie cu aripa frântă
Pe străzile lumii
Ce încă, cuvântă.(Pe străzile lumii-Gavril Moisa)

Uneori aripile se refac doar conştientizând că îi pasă cuiva-că nu eşti singur pe drum, chiar dacă zborul trebuie să il re-înveţi singur, dar Calea o parcurgi totuşi solitar…
pagina Lia Neamt cluj 2014

Cine eşti tu..?

cine eşti tu
de-mi calci pe tâmple
în nopţi îmi tulburi visele
iar ziua -mi este răvăşită
ca o corabie spre nicăieri

cine eşti tu
de îmi zâmbeşti agale
și-mi sorbi privirea dincolo de geam
așterni cuvinte temătoare
mă închizi tăcut într-un oftat

cine eşti tu
de-mi tulburi şi auzul
ce clocoteşte-n ritmuri diafane
şi-mi oglindeşti privirea
chiar și în chipuri ancestrale

cine eşti tu
străin de-mi cauţi mersul
pe alei ce-mi scaldă paşi-n dor
astăzi mi-a plâns întreg obrazul
scăldat în al lumii décor.(Silvia Talpos)

pagina Lia Neamt Cluj

M-am întors acasă pe un drum de ţară..

M-am întors acasă pe un drum de ţară
şi-am stat de vorbă cu pădurea
mi-a spus cum cucul cântă în fiecare vară
de când eu am plecat aiurea

Am croit cărare prin boabe de rouă
şi m-au copleşit aducerile-aminte
razele de soare au spart pădurea în două
şi mi-am spus atunci:totu-i ca-nainte!

Am trecut tăcută pe sub merii-n floare
ce mi-au nins cărarea semn de bun venit
ziua-ntreagă,parcă,era o-ntrebare:
ai venit acasă suflet rătăcit?
(Titina Nica Tene-Suflet rătăcit)

pagina Lia Neamt cluj 2014

Dezbrăcaţi-mă! Luaţi-mi mintea şi trupul..

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi mintea şi trupul
Atât mi-a rămas un gol rece,
Un punct de aer, un strop de apă,
Apă ce simte,
Apă ce-şi schimbă forma din real în ideal.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi ochii şi buzele
Atât mi-a rămas un chip mut şi orb
Ce prinde-n mână fiecare clipă
Şi-o pipăie fără să ştie ce-i.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi lacrima şi visele
Căci tot ce am e iluzie simplă
Iluzie la viaţă
Ce s-adapă din suflarea mea.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi sufletul greu
Căci rămân un fir de nimic,
Dar vă rog nu-mi luaţi nimicul
Căci el surprinde “ un singur mine”
Ce rămâne fericit.(Anabella Eliza Cotovanu)

pagina Lia Neamt cluj 2014

Voi ce călcati pe suflet ca pe pres

Voi ce călcati pe suflet ca pe pres
Si nu simtiti arsura lui în talpă
Nici coardele mugind rupte din harpă
În cartea vietii îngerii-au dat gres.

Când ati urcat păsind pe scara vietii
N-ati presărat firimituri de pâine
Grăbindu-vă doar la ziua de mâine
Sub tălpi strivind blândetea tineretii.
Si ne priviti de undeva de sus
Învesmântati cu mantia de zei
Ce ati furat-o de la cel supus
Să vă-ncălzească-n trup de farisei.

Vă urlă vântul strania purtare
Si cerul vă presară spini pe scară
Când coborâti călcând peste uitare
Să se înfingă-n inima de fiară.
Si vă pândesc acvilele din zbor
Să vă înghită stârvul obosit
Din vene demoni vă sorb negresit
Licori amare ,sprijiniti de- un nor.

Mă uit în ochii vostri ,n-au sclipire
Ce goliciune fără strălucire
Sub gene stăpânite de uimire
Văd lac secat ,nu-s lacrimi, nici iubire. (Ana Podaru)

pagina Lia Neamt 2014

Ocnasi ai timpului ..

Ocnasi ai timpului ducem spre alte
emisfere sarea din noi:
In fiece zvon se aud pasii melcilor din coloană.
Ocnasi ai timpului vâslim
în căutarea niciundelui…

Iarăsi se-adună din oglinzi
Pulberi cenusii;
Cârtitele schimbă fetele înlăuntrului
Și îsi surpă urcusul
La intrare în vis!

Ca o arsură
Se-ntinde dorinta spre tărmul meu
Înghitit de tine
Numai tu inflexibil m-alungi
Mă alungi!
Să caut pe-o prispa de dimineti
Roua somnoroasă
Si alte ierburi
Ca-n înnpotarea din urmă
să nu mai simt lacrima Ta
Trecerea ei
Roua ei.

Intr-o vetustă geometrie
Trupul meu se îmbracă
Spatii albastre rămân
Intre mine si… mine
O barieră se lasă
Despărtind lacrima mea
De-a ta.
Inghetată în uitare
Aripa..(versuri Rodica Scutaru Milas)

pagina Lia Neamt cluj 2014

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat..

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.(Lucian Blaga)

pagina Lia Neamt cluj 2014