Doamne, n-am isprăvit.. cântecul pe care mi l-ai şoptit

Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai şoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară
în orice sară.

Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc;
florile calea-mi aţin şi mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă şi naivă mirare.

Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâine la popas,
drept păşune, livadă şi cer.
Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.

Căutam în iarbă şi-n mohor
tainele ascunse tuturor.
Mă uitam în fântână şi-n iaz,
şi-ascultam – îndelung – sub brazi…

Atunci au venit îngerii şi m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fă să zboare
cântecele mele nerăbdătoare.(Magda Isanos)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Mai ţii minte ceva din tulburatul april?

 

Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ştii alfabetul acelor frenetice zile?
Turnu-n flăcări de unde săream amândoi
Îţi mai joacă şi-acum în pupile?

Ţii minte? sângele tău se vindea bucuros
Pe-o monedă de aer, pe-o frunză, pe-o părere…
Ca să poţi auzi în mijlocul codrului
Pe cerul scorburii dulci, cum toarce îngerul miere?

Numele meu, mai schimbă el echilibrul luminii?
Îţi lunecă-n sânge, corabie cu mirodenii din cer?
Te mai temi cum să nu mă strivească amurgul
Sub o-nroşită petală, petală de fier…

Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ştii alfabetul acelor frenetice zile?
Câte clipe, câţi ani, şi vremea… şi vremea…
Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ţii minte…? (Daniela Crasnaru-Scrisoare)

Pe data de 7 februarie 2004, se conferă poetei Daniela-Carmen Crăsnaru ordinul „Meritul Cultural” în grad de comandor, categoria A Literatură. Obtine premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie în anii 1979 si 1992, premiul Academiei pentru întreaga operă în 1991 si premiul Fundatiei Rockefeller pentru literatură în 1994.
Daniela Crăsnaru este director adjunct al Accademia di Romania din Roma. A condus Editura Ion Creangă. (născută la 14 aprilie 1950)
pagina Lia Neamt cluj 2014

Râzând ..Rişti să pari nebun. ..Plângând, Rişti să pari sentimental.

Râzând
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.

Întinzând o mână cuiva
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visele tale,
Rişti să pierzi.

Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti să mori.
Sperând,
Rişti să disperi.

Încercând măcar,
Rişti să dai greş.
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
NU EŞTI NIMIC!(Rudyart Kipling)

pagina Lia Neamt , cluj 2014

Fie…

Fie
să te bucuri de aceleaşi raze
de soare care m-au încălzit
Pe MINE….
Fie
să te răcorească aceeaşi adiere
de vânt care m-a înfiorat pe
MINE…

Fie
să calci pe urmele MELE prin
nisipul ud…

Fie
să-mi simţi buzele umede
pe pleoapele TALE…

Fie
să-mi simţi parfumul ce
a rămas în urma MEA…
Doar,
Pentru a şti că am trecut şi EU pe
aici….(Lenga Monica-Fie )

pagina Lia Neamt cluj 2014

Sunt un om viu…

Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…
Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.(Nichita Stanescu)

Pagina Lia Neamt cluj 2014

Aici şi acum..!! Învaţă-mă să fiu în Iubire..!!

Învaţă-mă să curg asemeni unei ape iuţi de munte
Săltând din piatră-n piatră peste crestele cărunte
Curgând în volbură şi spumă, abandonându-mă
nebună
În braţe puternice de vaduri
Îmblânzită peste trupul moale al ierbii şi câmpiei
Adormind în lacul blând al gliei..!!

Învaţă-mă să ard ca focul
Să mă înalţ în prelungi văpaie
Contopindu-mă cu norii
Renăscând în glasul ploii !!

Învaţă-mă să fiu precum un munte
Clădit din osul divinului pământ
Să înfloresc vibrândă, în fiecare anotimp
Şi să aduc iubire în fiecare gând !

Învaţă-mă să iubesc misterul bătrânului eter
Si să ador binecuvântatul cer
Iubind toate câte sunt
Aici şi acum..!!
Învaţă-mă să fiu
În IUBIRE..!!(David Georgiana)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Poetul este mereu înfometat..nici moartea nu-i tine de foame

Poetul nu e presul
Pe care
Călcâiele cuvintelor
Îsi sterg sensuri nici de ele
Întelese.

Poetul vorbeste cu
Viermii fiintei
Îi învată să facă salturi mortale
În zbor le cresc aripi
Si încep să ardă pe cerul metaforei
Stele nechezătoare.

Poetul este mereu înfometat
Nici moartea nu-i tine de foame
Nici cerul cu spuma lui de astri în cafeaua noptii

Iubirea stă cu ochii pe el
Poetul îi cere câte o bucătică din carnea ei
Ea îi dă…
Si foamea lui e tot mai mare.(Teo Cabel)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Să leg acum ce nu se mai dezleagă…

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, –
Că ţi-am făcut potecă prin grădină…
Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.
De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, –
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?
Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, –
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!
Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare…

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!
Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, –
Se uită lung şi tainic prin ferestre…(George Toparceanu)

pagina Lia Neamt Cluj 2014

Când zici „Cum te simţi”?” „Ce mai faci”?” Asculţi răspunsul?

Dans lent
Ai privit vreodată copiii
Intr-o „învârtitoare”?
Ai ascultat zgomotul ploii
Când cade pe pământ?
Ai urmărit vreodată zborul neregulat
al unui fluture?

Ai observat apusul soarelui?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu durează mult.

Iţi trece fiecare zi în zbor?
Când zici „Cum te simţi”?” „Ce mai faci”?”
Asculţi răspunsul?
Când ziua se sfârşeşte
Te intinzi în pat
Cu sute de întrebări succesive
Ce îţi trec prin cap?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu durează mult.

I-ai spus vreodată copilului tău,
O să facem mâine asta?
Fără să-ţi dai seama de dezamăgirea lui,
pentru că erai grăbit/ă?
Ai pierdut legătura cu o prietenie bună ce apoi a
încetat
Pentru că tu nu aveai niciodată timp
Să suni şi să spui „Bună”?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa aşa de repede.
Timpul este scurt.

Muzica nu durează mult.

Când alergi aşa de repede pentru a ajunge undeva
Pierzi jumăte din plăcerea de a merge.
Când eşti preocupat/ă şi alergi toată ziua,
Este ca şi un cadou niciodată deschis… Aruncat.
Viaţa nu este o cursă.
Să o iei mai încet…
Ascultă muzica
Inainte să se termine cântecul.

*Această poezie a fost scrisă de o adolescentă bolnavă
de cancer îin stadiu terminal,într-un spital din New
York .
pagina Lia Neamt cluj 2014

Inima mea e un cântec..

Inima mea e un cântec,
Ce emană din iubirea,
Pe care Ai sădit-o acolo.

Fiinţa mea e un trandafir,
Ce înfloreşte în fiecare zi,
Fericită fiind, În sublima lumină.
Fară Tine aş fi
Ca şi pământul fără ploaie,
Ca şi floarea fără apă,
Ca şi copacul, ascuns de umbră.

Mă înalţ spre braţele Tale,
Întinse spre mine de atâţia ani,
Şi vreau să cresc,
Până la inima Ta !

Mă orientez spre Tine
Şi fiecare zi,
E o altă faţetă a împlinirii,
Pe care, atât de frumos,
Mi-o oferi în dar!(David Georgiana-Apa vietii )

pagina Lia Neamt cluj 2014